Crimele unui psihopat

                          Crimele unui psihopat

            Este a doua oara cand vin la acest cabinet de psihiatrie, fac acest lucru de dragul parintilor mei, iar prietenele mele ma sustin. Eu si Sue venim la aceste programari, nu stiu de ce ne cred nebune, au vazut si ei ce s-a intamplat, cine a fost vinovatul. Este a doua oara cand trebuie sa povestesc tot ce s-a intamplat in acea noapte furtunoasa si infricosatoare.

Sue a stat langa mine, in timp ce eu povesteam d-nei doctorate, ea isi aducea aminte, la fel cum imi aduc si eu aminte, ca si cum s-ar fi intamplat ieri. “Fiecare isi creaza propria sa lume”. Asa s-a intamplat cu acel baiat, Daniel. Si-a format propria sa lume, o fantezie sau mai bine zis o obsesie fata de fetele mai mici ca el.

Nu am stiut ca exista asa ceva, acest gen de oameni. Nici nu-mi imaginam ca se va intampla o asemenea tampenie, sa zic asa; totusi, s-au intamplat. Pentru mine a fost un cosmar si ma bucur ca in sfarsit m-am trezit. Ma simteam ca traiesc intr-un frumos vis fara sfarsit. L-am visat prima oara pe Dani, acum trei luni, era vara sin e aflam in parcul “Poporului” din Timisoara.

Eram asezati pe o banca, totul era verde in jurul nostru, o zi frumoasa de vara. El tinea in mana o floare, eu zambeam si radeam la glumele lui. Dani era un baiat politicos si dragut, vorbeam ore in sir despre scoala, munca lui si cum se vedeam fiecare dintre noi peste zece ani. Asta a fost un vis! Realitatea era cu totul altceva, m-am intalnit cu el dupa orele de scoala. Sunt in anul I la Facultatea de Vest din Timisoara, el lucreaza la un supermarket.

Am iesit la o plimbare cu prietenele mele: Sue, Clara si Alma; un pic prin centru’ Timisoarei, la un covrig, o inghetata. Ne-am oprit intr-un parulet langa catedrala, in “Libertatii”. Stateam cu fetele si radeam, ne simteam bine, mai treceau si alti oameni pe langa noi, dar nici unul nu avea treaba cu noi. Am stat cam o ora, apoi am vrut sa plecam, atunci ne-a aparut in cale Dani, acel baiat din visul meu.

Prima impresie? Hm, sincera sa fiu, m-am speriat de el, arata groaznic si se comporta ciudat. S-a asezat intre mine si Sue. Insa ea s-a uitat urat la el, dandu-i de inteles ca nu s-a asezat unde trebuie. Insa el nici nu s-a deranjat sa se mute, ma privea neincetat si ma simteam hipnotizata pentru un minut, apoi mi-am revenit si m-am ridicat de pe banca. El a inceput sa planga si ma tragea de mana, se uita in ochii mei disperat. Spunea ca trebuie s-o sune pe mama lui, ca  el e din Severin.

Eu n-am vrut sa-l ascult, mi-a cerut telefonul, n-am vrut sa i-l dau. Alma i s-a facut mila de el si i-a dat telefonul ei. A vorbit cu mama lui la telefon, i-am auzit vocea, tipa la el si-l certa. Am observat ca avea intr-o geanta cartuse de tigari. In timp ce eu povesteam, observam ca d-na doctorita si-a scos din nou agenda si ma uitam la Sue, incepuse sa caste. Ii dau dreptate, devine plictisitor.

Pe cand eu povesteam aceeasi poveste de vreo doua ori, ma gandeam ca n-o sa se termine aceasta zi sau aceste zile de vizita la acest cabinet. Ma uitam pe pereti, avea trei tablouri dragute, dupa cu flori pictate de mana, culori vii si cealalta era spre gream agatata, era cu o fetita mica care se juca cu cainele ei. Pentru un moment am simtit ca ma aflam in tablou, ca eram eu acea fetita, ma jucam cu acel catelus adorabil, si ne tavaleam prin iarba si radeam, deasupra stralucea cerul senin.

Insa acest vis a durat numai cateva secunde, Sue imi facea semn cu mana prin fata ochilor mei, intrebandu-ma daca sunt bine. I-am zambit, spunandu-i ca sunt bine si ca putem continua sedinta. Imi tineam mainile pe genunchi, capul il tineam aplecat in jos spre maini, am tras aer usor in piept, apoi am continuat povestea. D-na doctor se juca cu pendulul de pe biroul  dansei, si tinea un pix in coltul gurii.

Imi venea sa rad, stiu ca aceste sedinte deveneau enervante, dar poate sa-mi dea drumu’ oricand doreste, insa pentru asta e meseria ei, sa asculte oamenii. Am oftat, incercand sa continui…Of, era numai ora 14:00, cat mai dureaza, oare? Unde ramasesem?... La faza cu tigarile, parc si cu Dani!- raspunse Sue. Ah, da! Am spus eu amintindu-mi din nou.

Acea zi. Dupa ce vorbise cu mama lui, s-a laudat ca are tigari, nici nu stiu daca erau ale lui sau erau de vanzare. Apoi a plecat de langa noi. Eu am plecat cu Sue spre Piata Traian, iar celelalte fete au luat-o spre Piata Maria. Sue tot privea in urma, era curioasa sa vada ce face Dani, insa eu tot insistam sa nu mai priveasca in urma noastra.

Avea pe el un tricou negru simplu, geaca peste gri si blugi rupti un pic la genunchi, purta adidasi negrii si parul blond spre saten scurt, ochii caprui. Am ajuns amandoua in Badea Cartan, acolo statea Sue, in chirie. Mai aveam o ora pana la autobus spre capatul Timisoarei, spre Mosnita Noua. Am stat un pic si am povestit. Chiar ii ziceam lui Sue sa nu ma sune, apoi telefonul incepuse sa sune, era chiar el…Daniel.

Sincera sa fiu nici acum nu-i stiu numele de familie. Am vorbit cu el, imi spunea ca vrea san e mai vedem si ca ii place de mine. Sue a auzit ce a spus, a facut ochii mari si privea speriata, imi spunea intr-una ca nu are cum sa ma placa asa de repede. Nici nu ne cunoastem si de abia ne-am vazut. Isi facea iluzii. Am vorbit cu el la telefon cam 20 de minute, apoi a inchis.

Eu am stat inca 15 minute la Sue, ea m-a sfatuit s ail ignore, nu se stie ce fel de nebun este. La inceput am crezut ca glumeste, dar acum o  cred. I-am zis sa stea linistita, o sa renunte el de buna voie, m-am ridicat de pe pat si am iesit spre bucatarie, m-am incaltat si am plecat. I-am spus ca ne vedem maine la scoala. Sue statea intr-o curte comuna. Casuta ei era facuta din o baie, o bucatarie si o camera, avea doua paturi, doua dulapuri, un televizor si un fotoliu.

Spatiul era perfect pentru doua persoane. Eu am plecat spre statia din Traian, sa i-au tramvaiul patru, care mergea pana in Calea Buziasului. Parintii mei ajungeau mai tarziu de la munca. Casa noastra era perfecta pentru o familie, fiecare avea camera lui, o bucatarie, o baie si o sufragerie. Stateam la casa, aveam curte, un caine mare si blanos, stil ciobanesc de culoare maronie. Pe drum, inainte sa ajung acasa, m-a sunat din nou, Dani, am vorbit cam o ora.

-         Ce mai face scumpa mea? Ai ajuns acasa?

-         Inca nu, mai am un pic. Tu ce faci?

-         Sunt cu baietii pe aici, ne distram si noi.

-         Inseamna ca ti-ai revenit.

-         Cum adica?

-         Erai dezorientat azi, credeam ca o sa te pierzi prin oras.

-         Oh, eram suparat. Auzi, iubito…

-         Nu-mi spune asa! Nici nu ma cunosti.

-         Na, ce? Te-ai suparat? Lasa ca ne mai vedem noi.

-         Nu vreau sa-mi iesi in cale. E mai bine sa stai la distanta.

-         Cum adica? Eu vreau sa te mai vad. Mai vorbim, bine? Trebuie sa inchid. Te-am pupat.

-         Ceau!

Speram ca va intelege, sa ma lase in pace. Nu i-am dat mare importanta. Am ajuns acasa, m-am schimbat de hainele de la scoala, si am mancat. A doua zi, la facultate, m-am intalnit cu Sue si i-am povestit ce s-a intamplat. Ea mi-a zis ca nu e intreg la minte si pare o persoana care se drogheaza. I-am zis ca l-am suparat sip area agresiv la telefon si vorbea urat. Era dimineata, ora 7:55, mai un pic si venea profesoara in clasa.

Stateam si asteptam pe hol imrpeuna cu alte college, uitasem sa luam cheia de la parter, de la femeia de serviciu. Mai veneau si celelalte college, dar nici una nu luase cheia. Ah, uite vine profesoara cu cheia! Ce bine! Am intrat in sala si ne-am asezat in banci. Ora incepuse. Am fost intrerupta din povestit de d-na doctorita, intrebandu-ma daca doresc un pahar cu apa, paream un pic palida la fata. I-am raspuns cu respect si i-am zis ca sunt bine.

S-a ridicat de la birou si s-a indreptat spre geam. Sue a plecat pana la toaleta. Eu m-am ridicat din fotoliu si ma uitam spre pendulul de pe birou. Am inceput sa ma joc cu el. D-na doctorita si-a intors privirea catre mine, zambea si mi-a oferit inca o data, un pahar cu apa. Pana la urma am acceptat si m-am asezat inapoi pe fotoliu. Sue s-a intors si ea, s-a asezat langa mine, pe celalalt fotoliu.

D-na doctorita ne-a adus, la amandoua, cateun pahar cu apa si a deschis fereastra, sa intre un pic aerul. S-a asezat, apoi pe cel de-al treilea fotoliu, care se afla in fata noastra. Avea agenda in mana. Am inceput sa reiau povestea de unde am ramas. Dupa ore eu si Sue am plecat spre Piata “700”. Ne-am tinut una de alta, erau multi oameni si unii dintre ei erau vagabonzi.

Altii asteptau tramvaiul. Acel loc era mereu aglomerat. Din departare pe trecerea de pietoni, din dreapta spre tramvai, mi s-a parut ca-l vad pe Daniel. M-am speriat, simteam ca imi sta inima in loc. I-am spus lui Sue sa marim pasul. Am ajuns la trecerea de pietoni spre spitalul Militar. Ma tot uitam in urma, la un moment dat am inceput sa rad, amintindu-mi de ziua de ieri.

-         De ce razi? Ce-ai patit, Andrea?

-         Oh, n-o sa-ti vina sa crezi. Stii de ce rad?

-         De ce? Ce ti-ai amintit sau ce-ai vazut?

-         Mi-am amintit, ieri, cand ti-am zis sa nu te uiti in spate, mai stii?

-         Faza aia cu Dani?

-         Da, Sue. L-am vazut acum si ma tot uitam in spate.

-         Aha. Numai tu sa te uiti si eu nu!

-         Se pare ca am scapat de el.

-         Of, Andrea! De ce nu-i spui sa te lase in pace?

-         I-am spus. Dar, nu stiu, nu s-a prins de idee.

Cand ne-am apropiat de hotelul “Continental”, eram pe partea stanga a semaforului. Dani ma suna. Ce sa fac?-ma gandeam eu. I-am raspuns pana la urma. Tot asa vorbea, urat si parea ca el era convins cca sunt prietena lui, desi nu e adevarat. Ma intrebam, ce fel de joc e asta? I-am zis ca nu vreau sa-l vad si ca sunt in drum spre casa. El a inchis repede, fara nici un cuvant.

Apoi mi-a trimis mesaj. “O sa ne vedem in curand, iti promit.” Am ramas impietrita, speriata ma uitam la telefon. Sue m-a invitat un pic pe la ea, sa ma linistesc. Asa si am facut. Nu am stat mult, la 14:15 trebuia sa plec spre piata Traian. Eram mai linistita dup ace am ajuns acasa si mai fericita ca nu ma mai suna Dani.

Miercuri la ore, stateam cu Sue si cu inca doua colege, pe bancheta din fata. Alma era bucuroasa ca a sunat-o un baiat, dar nu zicea nimic despre el. Ea nu stia ca Dani se juca cu mai multe fete. Ii placea sa isi bata joc de ele. Am incercat sa aflu cine tot o suna, insa ea nu spunea nimic concret. Pur si simplu devia de la subiect. Am lasat toata treaba ca si uitata, m-am concentrate asupra orei. Clara vorbea cu sue si totul parea in ordine, ca in orice alta zi.

Dupa ore, Alma a iesit in graba, afara din sala. Afara o astepta Dani. Din cate am inteles, cei doi au plecat spre centru la un suc. Apoi au gasit-o pe Alma, a doua zi, in parcul Botanic atarnata de doua crengi dintr-un copac. Cu hainele rupte, batuta si inconstienta. Era plina de sange, de parca a atacat-o in animal salbatic. Oamenii care au gasit-o, au dus-o la spital. Alma a ajuns la spital in stare de soc si nu mai tinea minte ce i s-a intamplat.

Eu si colegele din an eram in practica la Liceul “Emanuel Ungureanu”. Clara a venit in fuga sin e-a spus ce a patit Alma. Dupa practica am plecat cu ea si cu Sue spre spital. Nimic! Absolut nimic, nu stia. Statea in acel pat de fier, asezata cu fata spre geam, inghemuita. Se uita in gol. Alma! Alma! Am strigat-o incet, nici un raspuns. Am intrebat un doctor care e starea ei. Ne-a zis unde a fost gasita, la ce ora si ca starea ei este stabile. Se pare ca afost drogata, insa a avut noroc, nu a fost batjocorita. Singurul nume care mi-a venit in minte a fost…Dani! Am luat-o pe Sue incet deoparte, si i-am spus ca el e responsabil de ce s-a intamplat. Sue mi-a spus calma: “Nu are cum, iar daca e asa, ne trebuie dovezi. Asta inseamna ca e periculos si se pare ca e nebun.” Mi-am inchis telefonul si am ramas inca putin alaturi de Alma.

La scurt timp au ajuns si parintii ei. Atunci, noi am plecat spre casa. A doua zi dimineata, Dani mi-a trimis mesaj. Vinerea aveam ore pe Calea Bogdanestilor. Am primit acel mesaj pe la ora 9:00. Sue statea in banca langa mine, m-am uitat la mesaj apoi la ea. Mesaju suna in felul urmator: “ ‘Neata, printeso!” Am facut ochii mari si i-am aratat lui Sue mesajul.

Mi-a zis ca e dus cu capul. “Oare nu are ce face?” M-a intrebat Sue. Pana la urma am zambit una la alta si nu ne-am mai gandit la mesaj. Dupa terminarea orelor, am plecat impreuna spre  piata “700”. Era 11:15, ma suna Dani insistent, i-am raspuns cu o voce aspra. L-am intrebat cand are de gand sa ma lase in pace. El mi-a raspuns vesel: “Stau in chirie in Timisoara, ne putem vedea  mai des.”

Am inceput sa rad, insa el vorbea serios. I-am zis ca trebuie sa-nchid. Aici m-a intrerupt d-na doctorita, a vrut sa vorbeasca cu mine, Sue ne-a lasat singure. D-na doctorita m-a intrebat daca nu cumva mai ascund ceva inlegatura cu Dani. I-am raspuns respectuoasa, ca nu am nimic de ascuns. Sa fim serioase, este a doua oara cand povestesc acelasi lucru, aceeasi poveste. Nu s-a intamplat nimic intre mine si Dani. Datorita prietenului meu, Emil, sunt inca in viata. Ce as mai putea spune?

Trebuia sa ma calmez, stiu ca ma testa de fiecare data. Am tras aer in piept si am zambit. Ma uitam la ea cu ochii largi deschisi, gandindu-ma ca mai e un pic si o sa plec acasa. M-am uitat la ceas…Of, era numai 16:00, mai aveam doua ore de stat, de rabdat. Hm, oare trebuie sa venim si maine? Devine obositor. Trebuie sa scap mai repede! D-na doctorita a aprobat dand din cap.

Am continuat sa povestesc. Alma isi revenea foarte greu, nici nu stiu daca o sa-si aduca aminte sigur ceea ce a patit. Prietena mea, Sue a plecat in acel weekend la parintii ei. Statea la vreo 70 km de Timisoara. Facea pana acolo o ora cu masina, a plecat linistita. Eu am ramas acasa cu ai mei. Dani ma tot suna intr-una si daca nu raspundeam imi trimitea mesaje. In acea seara, din cate am inteles din raportul politiei, a fost omorata cu sange rece acea babuta care statea cu el in chirie.

Inteleg ca avea nevoie de bani, dar e periculos si incomod sa stai cu un strain in casa. Am vazut pozele cu acea doamna de la politie, pe langa asta, mi-a povestit Dani de minunatia pe care a comis-o. Nu i-a pasat de nimic. Nu mi-a zis unde sta, dar mi-a explicat cu detalii clare, cum si-a omorat victima. El o pandea din hol, in intuneric. Astepta sa adoarma. A luat o sticluta de praf impotriva gandacilor, pe care doamna o tinea in baie.

A pus praful pe o batista si a intrat usor in camera batranei. Cu pasi mici, ca de copil, s-a strecurat in camera. Cred ca ii facea placere sa chinuie oamenii. Mi-a spus ca a sufocat-o, tinand cu o mana pe gura ei si cu cealalta o tinea de gat. Incet, incet a murit. A invelit-o pe batrana intr-un cearceaf si a luat-o ca pe un sac. A coborat cu ea pe umar, cateva scari, apoi a aruncat-o intr-o cutie metalica mare, langa bloc, si a lasat trupul acolo.

Acea cutie poate chiar cutia de gunoi. Am inceput sa imi imaginez tot felul de lucruri urate. Mi-era groaza de aceste ganduri cenusi. Am crezut ca inventa totul numai pentru a atrage atentia.Totul in jurul lui parea fals. Cu greu a sosit si ziua mea de nastere. Joi am stat cu Sue pe  la scoala, trebuia sa dam o lucrare. Dupa lucrare am plecat in vizita la Alma. Facea terapie pentru a-si reveni din soc, au trecut doua luni si nu si-a mai revenit complet. Ne aflam toate intr-o situatie dificila. Oare e asa de grav?

Sue a plecat acasa, iar eu ma gandeam cum o sa fie de ziua mea. Am primit mesaj de la Dani: “Abia astept sa ne vedem duminica.” Un singur lucru puteam sa zic: “Oh, nu!” Sambata a fost o zi frumoasa, am avut un tort de capsuni si mi-am petrecut ziua de nastere alaturi de familia mea, la un gratar. Dani m-a sunat si mi-a spus “La multi ani”, cu o voce seaca si fara vlaga. I-am multumit, apoi am asteptat un pic sa se incheie discutia. Duminica dimineata, m-a sunat din nou. Mi-a spus ca mai are un pic si ajunge in Timisoara.

M-am gandit ca toate faza cu chiria nu era adevarata. Insa el mi-a spus ca in weekend a fost plecat in Severin la mama lui. Azi ajungea in Timisoara, special sa ma vada pe mine. Ne-am intalnit pe la 16:00, la capatul tramvaiului 8, pe calea Buziasului. Am luat-o printr-un parc, am povestit, ne-am plimbat pe o poteca. Stateam la distanta unul de celalalt, insa el m atragea tot mai aproape de el. Purta un tricou albastru simplu, o geaca din piele neagra si niste blugi largi. Ma uitam la el de parca era un golan. Se lauda cu pierce-ul din limba si vorbea vulgar. Ii placea sa ma ciupeasca de brate, si nu putea sa se abtina, sa nu se prosteasca.

M-am simtit aiurea in preajma lui. In timp ce povesteam si ne plimbam, nu eram atenta incotro paseam, si pana la urma, ne-am ratacit. Am intrat intr-o padure, deasa cu pomi inalti. Ma uitam in jurul meu, disperata sa gasesc drumul inapoi spre poteca. Nu vedeam altceva decat pomi si pe el. Vocea mea incepuse sa tremure, speram sa iesim cu bine  si se termine aceasta intalnire. Cu atat va ramane el, cu o plimbare!

La un moment dat, m-a prins de mana si m-a impins spre un copac si ma tinea de bratul stang, incercand sa ma sarute. L-am impins la o parte cu toata forta. El nu s-a lasat asa usor, m-a prins de par, din spate si mi-a spus ca, de fapt, asta este doar  o amenintare din partea lui. Stateam lipita cu spatele de copac, il priveam in ochi, eram speriata, respiram sacadat. Insa am devenit nervoasa. Dupa doua minute mi-a dat drumul, si mi-a zis calm: “Hai, san e plimbam!”

Am ramas fara cuvinte! Ma gandeam, cum sa fac sa scap de el. Sa plec de langa el cat mai repede posibil. Am iesit, pana la urma, din acea padure sin e-am asezat pe o banca. Ma uitam la lantisorul lui de la gat cu zodii, l-am intrebat daca mi-l da mie ca amintire. El si-a indreptat privirea serioasa catre mine si mi-a zambit ascutit, spunand: “Numai daca primesc ceea ce vreau!” L-am privit scarbita si urat la el, m-am ridicat de pe banca, intorcandu-i spatele si fara sa privesc in urma. Dani m-a urmarit si imi privea de sus in jos corpul. Purtam un maiou alb, o fusta de blugi albastri sandale fara toc, albe. Era cald si frumos afara, insa el avea alte planuri, decat o simpla plimbare.

-         Nu te mai uita asa la mine! I-am spus suparata.

-         Da’cum vrei sa ma uit? Mi-a raspuns sec.

-         Te uiti la mine de parca as fi o bucata de carne…

-         Aha..daca tu asa crezi!

-         Hm, stii ce? Eu plec acasa. Plimbarea s-a terminat.

-         Asa de repede? N-a inceput distractia.

-         Scoate-ti ideile urate din cap. Intelege, nu o sa fim mai mult decat amici.

-         Bine, bine! Plecam.

El a luat tramvaiul opt si a plecat spre gara de nord si eu am ramas sa merg pe jos pana acasa. Rasuflam incet si mergeam linistita spre casa. Ma bucuram ca am scapat de el si regret ca am acceptat san e intalnim. Inainte sa ajung acasa, mai aveam zece pasi pana la poarta, am dat de Emil. Un bun  prieten. E un baiat dragut, istet, glumet, atent. Merge la facultatea de muzica, adora instrumentele. Cand l-am vazut, am zambit, ne-am salutat si am stat un pic la discutii. Nu i-am spus nimic despre Dani, insa el m-a intrebat de unde am acea vanataie pe brat. Practic am uitat de ce s-a intamplat, theoretic mi-am amintit amenintarea lui. I-am zis ca nu am nimic, asa sunt eu, ma invinatesc repede. Nu am stat prea mult afara, se observa ca eram agitate, am intrat in casa cat mai repede si mi-am pregatit cursurile pe maine.

Nu-mi venea sac red ca a venit primavara si e  foarte frumos afara, speram sa fie asa toata saptamana. Luni, 16 mai, am ajuns mai devreme la facultate, am stat la biblioteca pana la ora 9. Profesorul a mai intarziat cateva minute, am vazut-o pe Sue, statea in banca alaturi de Clara. Am profitat de acele minute si i-am povestit lui Sue ce s-a intamplat in weekend.

In spatele nostru vorbeau mai multe college, se parea ca vorbeau despre Alma. Din pacate ceea ce am auzit m-a intristat foarte tare. Vestea circula repede..Alma a fost gasita in spatele casei ei, intinsa pe jos…moarta. Ma intrebam cum e posibil asa ceva, am ascultat cu atentie ceea ce povesteau celelalte  colege si imi parea rau de ea, de parintii ei. M-am intors spre una dintre colege si am intrebat-o daca stie cine i-a facut asa ceva. Mi-a raspuns, mirata de intrebarea pe care i-am adresat-o, doar atat: “Politistii nu au gasit nimic, pare a fi o sinucidere.”

Am facut ochii mari, nu avea cum, facea tratament si isi revenea incetu’ cu incetu. Nu cred ca si-a facut asa ceva. Profesorul a intrat in sala, nu am mai intrebat nimic, m-am intors inapoi spre banca mea si ma uitam cand la Sue cand la Clara. Eram nelinistita, tulburata. Nu stiam ce sa cred despre ceea ce s-a intamplat cu Alma. Totul se intampla foarte repede, devenea din ce in ce mai ciudat. In pauza m-a sunat Dani, incepusem sa tremur. Sue mi-a zis sa nu-i raspund, insa eu vroiam sa aflu daca el a facut asa ceva.

-         Ceau, greu raspunzi la telefon. Ce e cu tine, draga?

-         Cu mine? Ce e cu tine?

-         Na, ce te-a apucat asa de dimineata?

-         Ma mai si intrebi?! Ce tupeu pe tine. Stiu ca tu ai fost!

-         Cum adica?

-         Ce i-ai facut Almei? Cum ai putut sa faci asa ceva?

-         Esti nebuna! Nu i-am facut nimic.

-         Crezi ca e amuzant? Incep sac red ca esti bolnav psihic. Deci e adevarat?

-         Nici nu m-am atins de ea…nu ma mai interoga. Incepi sa fi enervanta.

-         Stii ce? Nu ma mai suna. Daca faci ceva gresit ma duc la politie si le povestesc totul.

-         Ai grija ce faci, Andrea! Nut e juca cu focul, nu vrei sa te arzi. Hm, esti amuzanta, sa stii. Nici macar nu ai o dovada.

Amandoi am vorbit cu calm. Tensiunea se simtea un pic in vocile noastre. El radea, eu eram serioasa. Nu mi-a placut ca m-a amenintat si nu era prima oara. Trebuia sa merg la politie, dar nu aveam dovezi impotriva lui. Dupa ore am plecat acasa, parintii mei isi faceau griji pentru mine. Au auzit totul despre intamplarea Almei. Parintii Almei sunt distrusi. Eram cu totii socati. Am stat de vorba cu ei, insa nu le-am zis nimic de Dani, speram ca  ma v-a lasa in pace.

Mai tarziu m-am intalnit cu Emil, il stiam de multi ani, pot avea incredere in el. Mi-am facut curaj si i-am povestit de Dani. Mi-am imaginat ca o v-a lua razna, dar cred ca a exagerat un pic. Pentru prima oara a tipat la mine. Eu nu eram atat de ingrijorata cat era el. Se comporta ciudat, ma certa mai rau, decat m-ar fi certat ai mei. Eu m-am obisnuit cu Dani, nu paream asa ingrijorata. Pana la urma, dupa o lunga discutie am reusit sa-l calmez, sau cel putin s-a prefacut.

Mi-a spus ca o sa ma astepte de fiecare data cand ies de la facultate, san u merg singura acasa. A doua zi, mergeam din nou pe Calea Bogdanestilor. Dupa ore eu si Sue si Clara mergeau linistite spre Piata 700. Din pacate ne-am dat “nas in nas” cu Dani. El a trecut pe langa noi, si Sue m-a prins de brat si mi-a zambit, apoi a plecat mai departe. Stateam pe loc uitandu-ma la el cum se indeparteaza de mine. Clara si Sue vorbeau in acelasi timp si nu mai intelegeam nimic.

-         Fetelor, nu mai inteleg nimic!

-         Ce ai patit, Andrea? Eu ma inteleg cu Clara.

-         Da, asa vorbim noi.

-         Nu asta, fetelor. Nu l-ati vazut? Era chiar aici…

-         Cine?

-         Dani. A trecut pe langa noi…

-         Cand? Andrea ti-a zis ceva?

-         Scuza-ne, nu am fost atente.

-         Nu, Sue. Doar a zambit. Dar a fost ciudat.

M-am dat seama ca ma urmareste. Acum chiar cred ca sta in Timisoara, poate ca tot ce am auzit el este de vina. Incepusem sa cred ca el a ucis-o pe batrana si pe Alma. Sue zicea intr-una ca e un psihopat, dar a trebuit sa o contrazic…parea a fi un sociopath. Ucide cu multa cruzime si nepasare, omoara fara regrete, fara constiinta. Seara cand am ajuns acasa, m-a sunat Emil. Am vorbit la telefon in jur de o ora, apoi m-am dus sa mananc cu ai mei. Am vrobit cu ai mei despre scoala, lucrurile pe care le abordam in fiecare zi.

D-na doctorita, imi punea intrebari capcana. Ma deruta pentru un moment, dar aceste intrebari de genu: “De unde stiu eu ca el a plecat acasa, cand a fost duminica cu mine? De ce ma suna numai pe mine si-mi zicea despre toate crimele lui? De ce nu spun adevarul, eu eram complicele lui?”--- Nu-mi venea sa cred ce auzeam. Din nou si din nou, aceleasi intrebari…eram satula! “M-am saturat!”—asa imi ziceam intr-una. M-am ridicat si m-am indreptat spre usa. Din pacate, d-na doctorita m-a oprit. Respiram greu, Sue m-a luat de mana asezandu-ma pe fotoliu. Eram satula de tot ce se spunea despre mine!

De cate ori trebuie sa mai repet? Nu stiu ce era in capul lui Dani. Poate facea toate aceste lucruri doar pentru atentie, pentru distractia lui morbida. M-am linistit si am revenit la poveste. Dupa o saptamana m-a sunat Dani. Mi-a cerut sa ne vedem. Timp de doua minute am ramas pe ganduri, apoi am acceptat. Cred ca inconstienta am acceptat. Am sunat-o pe Sue si i-am zis ce am facut. Ea mi-a sugerat sa i-au cu mine telefonul sau un aparat de inregistrare. Poate vorbea despre crimele lui. Insa in acea seara a venit Emil acasa la parintii mei. M-a convins sa renunt la ideea mea de a-l da de gol pe Dani. E periculos!

L-am sunat pe Dani si i-am spus ca nu vreau sa ne intalnim. El a inceput sa tipe in telefon. Era nervos si mi-a zis doar atat: “Din cauza ta v-a suferii!” Nu stiam la ce se refera. Nu stiam ce e in capul lui. Cine v-a suferii? Ce l-a apucat? De ce nu intelege ca nu vreau sa ma intalnesc cu el? Vineri, aveam ore pe Calea Bogdanestilor. Mergeam pe jos cu Sue pana acolo. Ne intalneam in fata parcului copiilor. In acea dimineata am primit mesaj de la Dani: “’Neata, printeso! Ne vedem azi? Am ceva important sa-ti spun.”

M-am uitat la Sue, amandoua am spus “Oh, nu!” Nici nu stiam ce sa fac. Ne era frica, parca ne vana pe fiecare in parte. M-am hotarat sa ma intalnesc cu el. La ora 12.30 eram  in fata parcului, Sue l-a sunat pe Emil, in cazul in care Dani imi v-a face ceva. Trebuia sa stie fiecare pas pe care il faceam. Sue er ain urma noastra. M-a dus intr-un bloc vechi, dar locuibil. El statea la etajul zece. Pana acolo am luat liftul, apoi am intrat inauntru. Ce a urmat sa gasesc, mi-a depasit complet asteptarile.

Mi-a povestit ca de o saptamana consumase ierburi etnobotanice. Sue ne-a pierdut urma, de la jumatatea drumului. A incercat sa ma sune, dar am uitat ca mi-am pus telefonul pe silentios, de cand am fost la scoala. L-am rugat sa ma lase pana la toaleta. Incercam  sa dau un telefon, primul gand mi-a fost la politie. Cand am intrat in baie, mi s-a parut ca vedeam pe cineva, care statea dupa perdea. Totul era vechi, murdur. Chiuveta  ruginita, perdeaua de la vana aproape rupta si atarnata.

Ma intrebam, ce este dupa ea? Simteam ca sunt in pericol, m-am spalat cu apa pe fata, noroc ca apa era curate. Inainte sa ies am dat perdeaua la o parte. Era Clara si inca o persoana pe care nu o vazusem pana acum. Amandoua pline de sange. Am cazut tipand dupa ajutor. Tremuram si plangeam, nu-mi venea sac red ce am vazut. Clarei i-a fost taiat gatul si stomacul era gaurit. Iar cealalta fata pe care n-o cunosc a fost ranita la ambele picioare si strangulata. Vana era plina de sange. Am iesit de acolo, dand fata in fata cu Dani. M-a luat de mana si m-a asezat pe un fotoliu, care mai un pic si ceda, la fel ca nervii mei.

Totul era oribil. Dani avea ochii inrositi, a luat o banda adeziva de culoare gri si m-a legat de acel fotoliu. Ma simteam ca o fraiera, de ce nu am sunat la politie? Imi venea sa-mi dau cu pumnii in cap, de ciuda, insa eram legata. Mi-a povestit cum a omorat-o pe Alma. Nici nu vroiam sa aud, insa nu am avut incotro. Dintr-o data a inceput sa rada, mi-a zis ca ma place, dar l-am ignorat si asa a ales-o pe Alma. A vrut sa ma raneasca pe mine. Si-a batut joc de ea si a abandonat-o in acel parc, in parcul Botanic. Cand a vazut ca isi revine din soc, a luat masuri drastice. A decis sa o ucida. Sa-i inchida gura.

Seara cand statea acasa, Alma se plimba prin curtea ei de la casa, singura, ai ei erau inauntru. Nici nu si-au imaginat ca fata lor este in pericol. A luat o franghie cu el, si-a pus manusi de cauciuc. A prins-o de gat, pana si-a dat ultima rasuflare. Franghia a agatat-o de o creanga dintr-un copac. A tras de franghie sa para ca Alma s-a sinucis.  I-a pus scoci la gura pentru a nu tipa dupa ajutor. Apoi dupa ce a cedat, lasat-o sa cada pe pamant. Cu o lama i-a taiat venele la ambele maini, apoi i-a lasat lama in una dintre maini. Nimeni nu a vrut sa vorbeasca despre ce s-a intamplat. Se spunea despre ea ca s-a sinucis. “Acum inteleg! El a aranjat totul.” Am gandit eu. El a jurat ca nu a vrut sa ii faca rau. Dar nici una nu a vrut sa-i accepte prietenia. S-a infuriat si s-a produs dezastru in jurul lui.

Mi-a dat banda adeziva la o parte. L-am rugat sa-mi dea drumul, insa nu a vrut. “Inca nu e timpul!” Mi-a raspuns hotarat. Apartamentul era format dintr-un hol mic, doua camere, o baie si o bucatarie. In cealalta camera se auzeau tipete disperate ale unei fete. O fata, blonda, un pic mai inalta decat mine. Purta o bluza albastra si pantaloni din blugi. Statea desculta si plangea. Dani a legat-o de maini si a asezat-o pe un pat in fata mea. Amandoua ne uitam spre geam. Apoi una la cealalta.

Ii spunea lui Dani ca vroia acasa. Tanara nu avea mai mult de 18 ani. Din cate stiam eu, Dani avea 24 de ani. Mintea mea imi juca feste, credeam ca asta e sfarsitul. Nimeni nu ma va gasi. Pe jos era o foarfeca. Se vedea varful ei de sub fotoliu, unde stateam. Dani transpirase, se agita prin camera, scotea tot felu’ de sunete. Statea in bucatarie si controbaia pe acolo. I-am soptit fetei, sa se ridice incet sis a incerce sa imi aduca foarfeca. S-a asezat cu spatele spre fotoliu, cautand cu degetele foarfeca. Dupa cateva secunde a reusit, a venit incet cu spatele spre fotoliu dandu-mi foarfeca cu grija.

Am reusit sa ma dezleg, am apucat telefonul si am sunat-o pe Sue. I-am zis sa-l sune pe Emil. Apoi a sunat la politie. I-am dat adresa. Sue mi-a zis ca se afla prin apropiere. Emil era in drum spre ea. In cinci minute ajungea Sue. Sue nu a avut rabdare pana sa ajunga politia sau Emil. A actionat instinctiv. A incercat sa ma salveze de una singura. A luat liftul pana la etajul zece. Inainte sa inchid, Dani m-a prins vorbind la telefon.

Mi l-a smuls din mana, aruncandu-l pe geam. A tipat la mine si m-a trantit pe jos. A fugit repede la bucatarie pentru a lua un cutit. Lucrurile se complicau. M-am ascuns in camera cealalta, am batut cu pumnii in pereti, poate ma auzeau vecinii. In mai putin de 3 minute, Sue a sunat la usa. Nu credeam ca o va face! Am fost si mai ingrijorata cand Dani a deschis usa. E data asta eram trei contra unu.

Dani a deschis usa si a amenintat-o punandu-i cutitul la gat. Eu am iesit din camera grabita. Am vrut sa-l lovesc in cap cu ceasul de pe noptiera. Dar norocul m-a parasit demult! Sue a cazut si s-a lovit la piciorul care a fost injunghiata. Am ramas impietrita. A luat-o pe cealalta fata, de pe pat. Ne-a obligat sa privim cum o tortura. Am cazut langa Sue, intreband-o daca e bine. Din cauza disperarii, am strigat dupa ajutor cat am putut de tare.

Acea fata a murit in chinuri, iar noi nu puteam face nimic. Ne simteam neputincioase fata de aceasta situatie. Am impins-o pe Sue spre usa, sa fuga din incapere. L-a inceput nu a vrut, dar am rugat-o sa stea pe scari pana vine politia. Iesind din lift, Emil a observat-o pe Sue ca state ape scari sangerand. A intrebat-o daca e bine, apoi s-a indreptat spre usa. A intrat furios, apucandu-l pe Dani de gat. Cei doi s-au luat la bataie. Am auzit sirenele politiei.

Am incercat sa-i despart, insa erau imbranciti de-a binelea. Emil a ramas cu spatele spre geam, care a ramas deschis si cu fata la Dani. De ciuda ca nu poate sa-l invinga, a sarit spre Emil pentru a-l impinge pe geam. Emil s-a ferit de Dani, iar acesta a cazut pe geam. Emil m-a salvat! Eu si Sue eram in siguranta. Ne-a parut rau pentru celelalte fete, mai ales pentru colegele noastre, Alma si Clara.

Ne-am bucurat ca am scapat. Emil m-a luat in brate si m-a dus spre lift. Sue ne astepta pe scari, iar parintii nostri au fost sunati de catre politie. “Asta este toata povestea! Nu mai vreau sa venim aici. S-a terminat, d-na doctorita! Vrem sa petrecem vacanta linistite alaturi de familile noastre.” D-na doctorita a aprobat dand din cap. Ne-a spus ca suntem libere. Cand am iesit de acolo, am zambit una la cealalta. Ne-am uitat la ceas care arata ora 17.00, am spus gata cu programarile si am iesit pe usa.

Era frumos afara. Soarele batea puternic, cerul senin si totul verde in jurul nostru. Acum ne putem vedea de vietiile noastre. Parintii nostril ne asteptau afara, in fata cladirii. Ne-am luat ramas bun una de la cealalta si abia asteptam sa ne revedem la anul. In acest timp, ne-am gandit mai bine cu-i acordam atentie. Nu vrem ca aceasta poveste sa se repete. Emil mi-a fost alaturi si sunt bucuroasa e prieten foarte bun. “Ai grija pe cine intalnesti, nu stii ce ti s-ar putea intampla!”

Sfarsit

Azaleea

                                           Azaleea


-    Scumpo, trezeste-te! O sa intarzi la scoala! Of, fata asta! A stat tarziu, din nou. Oare cand o sa realizeze, ca nu-i face bine sa citeasca seara?
In timp ce Larisa Agafia se indrepta ingrijorata spre camera fetei, Azaleea Agafia tresari din pat iute. Dupa ce a privit ceasul care se stricase, din nou, de pe  noptiera de langa patul ei.
-    Ah, urasc electronicele astea! Spuse Azaleea furioasa, in timp ce se imbraca. Ceasul arata 07.30…Mai am cincisprezece minute si pierd autobuzul! Nu, nu din nou!
Si-a luat in fuga ghiozdanul si cartea de pe plapuma, pe care o citea seara. A aruncat in graba cartea in ghiozdanul ei rosu. Si-a luat pe ea un tricou simplu verde, un hanorac negru peste tricou, si o pereche de blugi simpli, inchisi la culoare. In cap avea o clama simpla argintie, sau cel putin isi imagina  ca e argintie. Clama era aproape ruginita, ii tinea bretonul intr-o parte, sa nu-i atarne pe frunte, acoperindu-i ochii ei albastrii.

Mama ei, Larisa Agafia statea in usa camerei fetei, o privea cum se invartea pe jumatate adormita, cautandu-si sapca ei norocoasa, de culoare rosie.  Dupa ce mama ei a obosit s-o priveasca cum se invarte, a incercat sa-i atraga atentia.

-    Hm, asta cauti, domnisoara?  Spuse Larisa jucausa. Ti-am zis de atatea ori, s-o lasi la vedere, undeva unde ai s-o gasesti a doua zi si nu aruncata, aiurea, pe unde apuci.
-    Da, mama! Stiu, multumesc! Spuse rusinata Azaleea, dandu-si ochii peste cap.
-    Nu stiu cum o sa te descurci, atunci cand eu n-o sa mai fiu langa tine. Mi-e tare teama, ca o sa fie in jurul tau un dezastru total. Spuse mama ei autoritara, incercand sa o ajute pe Azaleea, insa fata a inteles cu totul altceva.
-    Mama, te rog! Nu ma mai critica! Spuse fata iritata de vorbele mamei sale. O sa fiu bine! Acum trebuie sa plec, ma intalnesc in statie cu Tania Masa.
-    Scumpo, stai…! Ti-ai uitat punga cu sandwichuri! Azaleea!
-    Da, mama! Multumesc, ne vedem mai tarziu! Spuse ea dupa umar, in timp ce alerga spre iesire.

Mama ei  incontinuare o ingrijora comportamentul copilaresc si dezordonat al fetei. Camera Azaleei era plina de carti. Majoritatea dulapurilor de haine erau pline de carti. Azaleea este o tanara de doisptrezece ani ani, de abia incepuse clasa a sasea. Larisa Agafia lucreaza a o patiserie, salariu nu era prea stralucit, insa ea si sotul ei Filip Agafia sunt multumiti cu ceea ce au si cu timpul vor avea mai mult.

Au o casuta mica, formata din doua camere, o bucatarie mica si o baie; undeva in orasul “Lumea Doinei”. Un oras mare, zgomotos, multa populatie, agitatie si nici un strop de libertate sau de liniste. Familia Agafia se simt in plus in acest oras, parca nu ar avea ce cauta acolo. Din pacate, in acest oras s-au nascut si se pare ca aici vor ramane.

In statia de autobus special de elevi, care ii ducea la scoala, numita “Speranta”, unde invatau multe lucruri sa faca singuri, multe activitati extrascolare, o scoala foarte buna. Autobuzul era alb, in fata autobuzului, pe geam se afla o placuta de hartie intr-o folie transparenta, scria “Transport elevi-Speranta, Generala 2”. Soferul autobuzului, era un domn in varsta de patruzeci si doi de ani, cu un corp solid, par scurt si carunt, glumet si apreciat de elevi pentru rabdarea lui.

Toti elevii il numeau domnul “Happy”, pentru ca era mereu fericit, cand ducea si cand aducea elevii. Azaleea a fost foarte fericita, ca a ajuns la timp in statie, alaturi de prietena ei cea mai buna, cu care crescuse impreuna, de micute, de cand or avut scutece. Daniela Masa, mama Taniei, lucreaza impreuna cu mama Azaleei, Larisa Agafia, la patiserie.

Se ajutau intre ele, indiferent de cauza. Acum ca fetele lor erau mai  maricele, nu mai erau nevoite sa lucreze in schimburi. Sotul Larisei lucreaza ca mecanic auto la “Doina’s autoservice”. Daniela Masa nu se casatorise, desi la varsta de treizeci si sapte de ani arata destul de bine, parul blond, des si lung, de statura medie, un corp slabut, dar avea putere destula in oase, ochii ii erau albastrii ca oceanul. Fata ei, Tania Masa semana leit cu ea. Tatal Taniei, le-a parasit inainte sa se nasca fetita. A plecat in alta tara uitand complet de cele doua.

Azaleea Agafia nici nu-si imagina ca acea zi, nu era o zi obisnuita pentru ea. Peste o ora, o sa afle ca totul din jurul ei se va schimba. Era satula de agitatia din oras, toti care conduceau autovehicule erau nervosi, anxiosi, nerabdatori, tipatori. Se uita la domnul “Happy”, impresinata de calmul cu care conducea autobuzul, era atat de relaxat, canta cu ceilalti elevi melodia de la radio: “In the jungle..”. Ciudat! S-a gandit Azaleea.

Melodia asta este pentru copii mici. State ape randul din dreptul autobuzului, al patrulea scaun. Tania privea pe geam, era langa Azaleea, parea foarte ganditoare. A zambit usor, spunandu-si –“Nu poate fi mai ciudat de atat!” Aceasta gandire o sa se schimbe brusc la ora de biologie.

Nu parea nimic diferit, toti se comportau obisnuit. Alergau spre intrarea in scoala, pentru a nu intarzia la ore. Azaleea impreuna cu Tania se tineau de brat, paseau spre scoala relaxate. Scoala nu era o cladire mare sofisticata; scoala “Speranta, Gen. nr.2”, devenise o scoala simpla. Cladirea era pictata/vopsita in culoarea bej. In gladire, pe interior, pe holul scolii, culoarea verde iti reamintea cum e sa fi din nou pe camp, in aer liber. Tavanul detinea culoarea albastra deschis, precum cerul senin. Clasele te primeau cu o buna dispozitie dea invata, datorita culoarei galbui-portocalie asemanator soarelui. Orele incepeau de la ora noua dimineata si se terminau la treisprezece dupa-amiaza.

-    Oh, din nou ora de biologie. Sper ca domnul professor n-o sa ne mai puna sa facem autopsie unei broaste. Azaleea nu suporta sa faca o broasca bucati, insa colega din dreapta ei, aproape ca sarea in sus de bucurie. O privea pe Tania cum statea linistita in banca ei, asteptand la fel ca ceilalti, sa intre in clasa domnul professor.
-    Tania, nu vreau sa stau la aceasta ora!
-    De ce? A intrebat-o, Tania, surprinsa de vorbele prietenei.
-    Stii tu! Ne pune sa taiem animalutele alea inocente. Spuse Azaleea rozandu-si unghile de la mana stanga.
-    Azaleea, fi serioasa! Suntem aici sa invatam.
-    Ah, cat mi-as dori sa fiu invizibila acum. Spuse ea intristandu-se.

Profesorul si-a facut aparitia in clasa, zambitor, scund, brunet cu ochii caprui, purta ochelari cu rame subtiri, invarsta. Avea in jur de cincizeci- cincizeci si cinci de ani. Purta un costum maroniu, cu o cravata de culoare alba. Tinea in mana o servieta din piele, neagra. A salutat politicos elevii, primind inapoi un raspuns la fel de politicos de la elevii sai. In momentul in care profesorul intrase in clasa, la picioarele lui se aflau doua creature micute. Azaleea le-a zarit, nestiind  ce se petrece. S-a uitat la profesor, incercand sa evite contactul visual cu cele doua creature.

Profesorul si-a inceput lectia, Azaleea a avut noroc, azi nu trebuie sa faca bucati nici o broasca. Insa profesorul a inceput sa le povesteasca elevilor, despre anumite animalute pe cale de disparitie. Azaleea se uita incruntata spre professor, nu intelegea nimic din ce zicea. Ceilalti colegi erau atenti la el.

Creaturile semanau cu ghemotoace de lana, erau micuti, pufosi si rotunzi, de diferite culori. Ochii mari, obraji rosii si zambitori. “Pare a fi lumea imaginara a lui Alice.” Spuse ea razand. Si-a luat cartea de biologie, a asezat-o in fata sa nu mai vada nimic. Tania s-a ridicat in picioare, raspunzand la cateva dintre intrebarile puse de profesor.

“Care era lectia de azi? De ce nu sunt niciodata atenta la ce spune profesorul? Oricum nu inteleg nimic.” Se gandea Azaleea, dand cartea la o parte din fata ei. A facut ochii mari cand a vazut cum una dintre creaturile micute, a intrat in servieta profesorului. Semanau cu fapturile inocente din desenul numit “Pokemon”.

Azaleea ridica insistenta mana, profesorul vorbea incontinuare, ignorand-o. S-a ridicat din banca, incercand sa scape de cele doua creature. “Shuu! Haide, plecati din clasa! De unde ati aparut? Hei, nu te urca pe banca mea. Ce sunteti voi cu adevarat?” Azaleea se chinuia sa-i prinda, sa-i scoala afara din clasa. Dupa ce s-au urcat pe banci, la geam au aparut sase vulturi, care stateau nemiscate, privind-o. Azaleea a crezut ca incaperea se va umple cu animale salbatice sau pasari.

Toti colegii din clasa se comportau normal, il ascultau pe profesor, unii aruncau cu hartii, iar altii ridicau bucurosi mainile. Azaleea a iesit razand din clasa, urmarind cele doua creaturi pe holul scolii. S-a de usa de la intrare, a privit inapoi, nici o miscare, clopotelul nu suna, elevii nu miscau. Cele doua creature au iesit afara printr-o usita mica in mijlocul usii. Azaleea a privit atenta cum cele doua creature se strecoara prin usita cea mica, a zambit punandu-si ambele maini pe usa cea mare, impingand-o in afara.

Iesind din scoala, Azaleea a observat ca totul din jurul ei se schimbasera. Se afla, acum, intr-un vagon dintr-un tren. Usa pe care ea a deschis-o, a condus-o intr-un vagon.
               -Cum e posibil asa ceva? Isi spuse ea speriata. Acum o secunda eram pe holul scolii, adica, eram la scoala…iar acum ma aflu intr-un vagon! Unde duce acest tren? Cum ma intorc acasa?

Azaleea a privit in jurul ei, compartimentul in care se afla era gol. Nici o presenta umana in acel tren. Cu cat mergea mai repede, trenul devenea pustiu si intunecat. S-a asezat pe unul din scaunele din vagon, pe partea de la geam al compartimentului, incercand sa se calmeze.

Si-a pus mainile pe fata, inchizandu-si ochii. Credea ca totul este un vis. Ca avea sa se trezeasca indata. Apoi o sa rada impreuna cu Tania, in timp ce ii povesteste visul.
               - Haide, trezeste-te! Azaleea, este doar un vis. Doar un vis! Isi spuse ea incepand sa planga.
Ingrijorarea o facea sa planga in hohote ca un bebelus. Unul dintre animalutele ciudate, cel  de culoare galbena, o privea  cu ochi largi deschisi, tinandu-i manutele Azaleei, pentru a nu fi trista.

Si-a desfacut degetele, descoperindu-si fata, ea privea acel animalut ca pe o jucarie de plus. Si-a scos un servetel din buzunarul de la hanorac, stergandu-si lacrimile. Animalutul se transformase intr-un catelus micut si pufos, in doua culori: alb si negru. Pe gat, urechi, coada si labute era alb, restul era negru. S-a asezat langa ea, bagandu-si botul sub palma ei stanga, incercand sa se alinte ca un catelus.

Azalea a zambit, devenindu-i drag catelusul. L-a luat in brate, l-a mangaiat, vorbindu-i.
-    Doamne, cat de dragalas esti! Intotdeauna mi-am dorit un catelus. Inainte erai doar un animalut ciudat de culoare galbena si dintr-odata te-ai facut un catelus adorabil. Cum ai reusit sa faci asta?
-    Ham! Ham! Ham! Spuse catelusul latrand si dand din codita.
-    Bine, m-ai lamurit de tot. spuse ea razand. Nici nu stiu de ce vorbesc cu tine, oricum n-am sa inteleg nimic din ce-mi spui. Of! Macar de-as stii incotro ma-ndrept!

Azaleea luase catelusul in brate, dandu-i numele de “Curaj”. L-a mangaiat pana cand a adormit cu el in brate. Curaj dadea bucuros si prietenos din codita. Celalalt animalut care-si schimba culoarea dupa starea lui de spirit (cand era trist se facea albastru; cand se temea se facea gri; cand era dezamagit se facea verde; cand era bucuros devenea roz), o privea pe Azaleea de la distanta.

Nu era sigur in privinta ei. Nu se putea apropia de ea. Ii sudia toate miscarile de la distanta, in timp ce-l tinea pe Curaj in brate.  Ea nici nu-si imaginase , ca acest tren, in care se afla, o va duce spre un taram necunoscut. Trenul era o poarta spre o alta lume. S-a trezit cateva minute, privind cu jumatate de ochi intredeschisi spre fereastra.

Cateva luminite de culoare verde, rosie si galbena, se plimbau liberi dintr-o parte in alta. Doar acele luminite se vedeau, restul era intuneric. In vagon era o bezna totala. Luminitele semanau cu culorile de la un semafor. In loc de portocaliu era galben. Isi stranse cainele in brate, adormind la loc. Amarata si ingrijorata, pentru ce avea sa urmeze.

Statea inghemuita  pe o pajiste verde, care dadea semne ca se va usca repede. Lacrimile fetei se uscasera pe obrajii ei moi. Pleoapele  dadeau semne de somnolenta. Curaj s-a apropiat de obrajul ei incercand  sa o trezeasca. Fetei i se paru ca aude vocea mamei sale, ca in acea dimineata tarzie, cand trebuia sa ajunga la scoala.

In fata fetei, se auzira patru pasi groi, dar micuti. Purtau palarii din paie, vesminte verzui, largute. Aveau in picioare o pereche de ghete negre, pline de noroi si buruieni. Se vedea ca veneau de departe. Cei doi calatori veneau dinspre miazanoapte si se indreptau spre un satulet la familiile lor.  Unul din calatori avea in mana un toiag cu care mergea adesea la drumuri lungi.

Celalalt mai vioi, de felul lui si curios din fire adora sa calatoreasca. Cel viteaz si curios se impedicase de ceva, care ii statea in drum. A cazut jos, uitandu-se spre cel in varsta cu ochii mari. Se ridica suparat, se scutura de frunzele uscate si spuse:
-    Cine, doamne, a pus piatra aia in drum? Ah, ce piatra…de fapt e bolovan! Spuse el in timp ce se scutura.
Cel de langa el  intinse toiagul  spre acea piatra  de care s-a impiedicat colegul sau de drum. Cu ajutorul toiagului a dat  frunzele la o parte gasind un papuc.
-    Hei, gogomanule! Nu e piatra, nici bolovan…e doar un papuc! Striga cel invarsta catre cel impiedicat. Priveste cu atentie! E doar un papuc. Ce fel de papuc e asta? N-am mai vazut asa ceva! Spuse batranul mirat, privind cu atentie modelul papucului.
-    Ah, batranelule! Ofta cel impiedicat. Nu va dati seama? Cineva l-o fi pierdut, iar noi trebuie sa-l ducem inapoi la proprietar. Spuse impiedicatul incercand sa para inteligent.
-    De unde-ti veni asemenea idee? E un papuc, nu un caine. Nu poti sa stii ai cui sunt. Uite! Incet, incet…batranul dadu sa descopere mai departe cu ajutorul toiagului.

Au dat peste un picior. Apoi de celalalt picior. Apoi de restul corpului. Mainile ii stateau aproape de cap in pozitie de dormit, tinea ochii inchisi, iar parul ii era ciufulit.
-    Uite! Vezi? E doar un corp ciudat intins pe iarba asta aspra si verde.
-    Ce e? intreba tanarul curios. Respira? Tanarul s-a apropiat de fata, dand cu degetele de umarul ei. Hei, trezeste-te! A lovit din nou, de data asta cu degetul aratator p umarul fetei. Nimic. Cred ca s-a prapadit din cauza frigului. Sa plecam pana nu vin vulturii san e manance si pe noi! Spuse cel tanar ingrijorat, cu un ton rugator.
-    Numai prosti ai in creierul ala de gaina! Spuse batranul batand usor cu toiagul pe umarul fetei.  Uite, vezi? Traieste.

Azaleea credea ca este la ea acasa. A stat si s-a intins cat era de mare. Casca asa de tare, cei doi calatori aveau impresia ca o sa-i inghita. O privira din cap pana la picioare. Era frumusica fata! Cu parul de foc, doi ochi albastrii precum oceanul, pielea alba calda si obrajii rosii. Cand si-a deschis ochii, i-a zarit pe cei doi calatori, cum o priveau. Se gandea ea ca cei doi sunt ciudati dupa cum sunt imbracati, insa cei doi spuneau acelasi lucru despre ea.

-    Unde sunt? Cine sunteti voi? Intreba fat ape un ton temator. Ce sunteti voi? De ce ma priviti asa? Azaleea s-a ridicat in picioare, scuturandu-se de iarba si de frunzele de la copaci.
-    Nu-ti vrem raul, domnita! Spuse batranul linistit. Noi suntem druizi. Mai bine zis, preoti si magicieni. Nu ai auzit de noi?
-    Da. Din povestile mele mistice. Ah, stai un pic! Ai zis druizi? De abia atunci s-a desteptat Azaleea, la auzirea cuvantului druid. Nu! Nu…e posibil asa ceva! Spuse fata punandu-si mainile pe cap.
-    Ba da este. Tu de unde esti, fatuco? Intreba cel tanar pe un ton smechereste, strecurandu-se langa ea.
-    Oh…ofta ea, in timp ce se aseza inapoi pe frunzele uscate cu picioarele incrucisate si cu mainile pe cap. Oh! Ce ma fac? Sunt departe de casa, iar mama mea o sa ma certe.
-    Nu te necaji, fetito. Te vom ajuta noi sa ajungi acasa. Numai sa ne spui unde locuiesti. Hai, nu plange! In ce satulet stai? Spuse batranul preot, sprijinandu-si mana de umarul fetei.
-    Satulet? Intreba ea cu o voce ragusita. Azaleea si-a ridicat privirea catre batran sa vada daca vorbeste serios. Nu e satulet! Stau departe, intr-un loc unde voi nu ati auzit de el. Va rog, lasati-ma sa merg cu voi! Nu cunosc deloc acest loc si sunteti singurele persoane pe care i-am intalnit pe acest taram necunoscut.
-    Desigur, draga mea! Poti veni cu noi pana la “Orasul de piatra”, asa se numeste satuletul nostru.
-    Multumesc foarte mult, domnule preot!

Cei trei, Azalea si cei doi druizi, care erau jumatate cat ea, se indreptau spre Orasul de piatra. Aratau de parca ar fi “Alba ca zapada si cei sapte pitici”, insa lipseau cinci pitici din gasca lor.Mai aveau vreo zece kilometri pana ajungeau in Orasul de piatra. Azaleea il tot intreba pe cel batran despre satuletul lor. De ce se numea “Orasul de piatra” daca era de fapt un satulet? Batranelul ii raspundea cu drag la fiecare intrebare. Repetandu-i de multe ori anumite detalii legate de satuletul lor.

-    Ai sa vezi cu ochisorii tai, fetito! Ai sa vezi. Ii raspundea batranelul.
Cel tanar o studia, cum vorbea, cum gesticula, care erau expresiile fetei, cum pasea. Nu stia nici el ce se petrecea, dar era multumit si usor fermecat de prezenta fetei. Cei trei drumeti s-au imprietenit repede. Mergand tot mergand, Azaleea se oprise brusc din drum. Privea in jurul ei disperata, de parca ar fi pierdut ceva. Dupa zece secunde, spuse ingrijorata:  “Unde este Curaj? Era cu mine inainte sa adorm! Unde s-a dus? Oh, l-am pierdut! Bietul de el!”

Azaleea incepuse sa le povesteasca intamplarile ei de la scoala, pana la trezirea ei pe acest taram necunoscut. Cei doi drumeti o ascultau cu mare atentie, de parca ar fi o invatatoare, spunand povesti caraghioase copiilor. In cele din urma, au ajuns in “Orasul de piatra”. La prima vedere, se observa multe casute, poate a unor pitici, dar daca te pierzi si mergi un pic mai departe de satulet, mai in spate, observai un oras format din pietre si bolovani.

Rasaritul soarelui se vedea cel mai frumos, daca urcai sus, pe un balcon din piatra si priveai spre doua dealuri indepartate, una de cealalta, se vedea cum rasarea soarele in mijlocul lor. “Foarte frumos!” Exclama Azaleea, cuprinsa de frumusetea satuletului. “O priveliste foarte frumoasa!” spuse fata cu ochii largi deschisi.
-    Da, draga mea! Haide, sa-ti fac cunostinta cu familia mea. Spuse cel invarsta inaintand spre satulet.
Casutele druizilor le-au construit din lemn din brad, acoperis din paie si bucati din fier, pentru a tine casa intreaga. Puneau bucati de fier la usa, la geamuri si de desubt la acoperis. Pentru ca fierul reprezenta un lipici foarte bun. Azaleea a fost mirata cand a vazut ca druizii aveau arme facute din argint, pentru a se apara de cei nepoftiti in satuletul lor.

Azallea a fost primita cu bratele deschise, a luat pranzul cu familia celor doi druizi. La intrarea in casuta, Azaleea a fost nevoita sa se aplece un pic. Familia era formata din doi parinti si cei cinci copii ai lor: trei baieti si doua fetite. Baietii(unul dintre ei fiind tanarul calator, care se prezenta ca verisorul batranului), Pavel era baiatul cel mai mare de 13 ani, Barni de 9 anisori si Prichindel de 7 anisori. Iar fetele, aveau doar trei anisori, doua gemene dragute: Panseluta si  Lacrimioara, precum florile dintr-o gradinuta bogata si colorata.

Baietii invatau sa lupte, pentru a lua in grijile parintilor, cand acestia n-or mai fi. Copilasii dormeau impreuna pe o pecica, facuta din caramizi acoperite cu fier si apoi asezate ca niste paturi, paiele. Toti copii se uitau uimiti la Azaleea, la imbracamintea pe care o purta. O intrebau tot felul de lucruri in legatura cu hainele ei si locul de unde venea. Mamica lor, Timeea, i-a povestit Azaleei despre lumea dragonilor si despre obiceiurile lor.

-    Draga mea, esti bine venita printre noi. Insa printre vecinii nostri, dragonii, trebuie sa intelegi ca nu esti pe placul lor. Mai este un satulet departe de noi, acolo locuiesc persoane ca tine, draga mea, insa nu sunt asa de politicosi si grijuli ca tine.
-    Ah, dar mien u-mi place sa fac rau nimanui! Exclama fata.
-    Aici nu exista “lucruri bune” sau “lucruri rele”. Aici nu poti sa spui cuiva ca este rau sau bun. Draga mea, la noi este dupa curaj si onestitate sau dezamagire si lasitate.
-    Vreti sa spuneti, daca cineva din satulet este dezamagit sau las, nu inseamna neaparat ca este o persoana rea sau buna?
-    Da. Asa este! Si dragonii au familiile lor. Tot ce-i deranjeaza sunt cei ce seamana cu tine.
-    Le-au luat puiul! Striga Pavel serios. Bagandu-se peste cuvantul mamei sale.
-    Puiul lor? Unde se afla lumea dragonilor?
-    Langa Orasul de piatra, exista o pestera. Acolo ii gasesti.
-    Cum o sa recupereze puiul?
-    Ah, copii, mancati! Gata cu vorba! Spuse batranelul, intrerupand discutia.

Azaleea ii privea cum deodata au tacut, au aplecat capul in farfurii si mancau, uitand de intrebarea ei. Acest comportament, o facuse sa intrebe din nou, insistand. Trebuia sa stie ce era de facut.
-    Ma scuzati ca intreb din nou. Cine trebuie sa salveze puiul? Spuse fata hotarata.
-    Chiar vrei sa stii? O intreba curios Pavel, uitandu-se in ochii ei albastrii precum oceanul. Iti spun eu cine!
Fata a aprobat dand din cap, ca vrea sa stie. Dupa o tacere profunda, cel mai mare dintre baietii Timeei a rupt tacerea.
-    Tu!

Azaleea a scapat furculita din fier pe jos. A ramas socata cand a primit raspunsul. Dupa ce a auzit cine este presupusul erou, mai bine zis eroina, fetei i s-a facut rau. S-a inecat cu bobitele de orez pe care le avea in castronasul de lut si a impietrit. Singurul cuvant pe care ii iesea pe gura, repetandu-le, a fost: “Eu..Eu-Eu!” Cel tanar drumet, i-a afirmat vestea data de Pavel.

-    Da, Azaleea! Pentru a ajunge acasa, ai de facut doua lucruri: primul lucru, este sa te imprietenesti cu dragonii si al doilea lucru, este sa le salvezi puiul.

Dupa auzirea cuvantului “acasa”, Azaleea si-a revenit, sarind in picioare si hotarata sa faca orice pentru a ajunge acasa. In acea dupa-amiaza i-au pregatit o harta, un fel de cartonas de culoare cafenie, desenata cu ceara deschisa la culoare. I-au urat drum bun, spunandu-i ca n-o poate ajuta cu nimic altceva, decat cu harta. Drumul spre Orasul de piatra, a inceput!

Azaleea nu avea mancare sau apa si nici haine mai groase. Trebuia sa se adapteze sis a se descurce singura. Mergand, tot mergand! In urma ei se auzeau patru pasi micuti, de parca ar fi arcuri. Un latrat ascutit se auzea prin frunzele uscate ale pomilor, care au cazut pe jos. A privit atenta punandu-si mana dreapta pe frunte, sa vada mai bine.

Din cauza soarelui, care batea din fata ei, nu reusea sa vada bine ce era in fata ei. Cand s-a intors, l-a zarit pe Curaj, catelusul din tren.
-    Oh, ce bucurie! Credeam ca te-am pierdut! Spuse ea fericita, tinandu-si cainele in brate. Curaj! Spuse ea entuziasmata. Acum ma simt ca “Dorothy”, din povestea “Vrajitorul din Oz”. Ce sa fac, Curaj? Spuse ea asezandu-se in genunchi. Trebuie sa merg la dragoni pentru a le prezenta noua cina! Spuse ironica. Cum sa fac sa ajung acasa? Nu am inteles de ce eu trebuie sa salvez puiul de dragon?
-    Ham! Ham! Ham! A latrat catelusul, dand din codita.
-    Ah, iar ma necajesti! Cat de rau imi pare ca nu te inteleg! Dar trebuie sa vorbesc si eu cu cineva despre necazul meu. Bine ca te-am regasit, Curaj! Spuse ea, strangandu-l din nou in brate.

In cele din urma, a ajuns la pestera dragonilor. Usor, fara sa faca vreun zgomot a intrat in pestera. Se auzea un planset dur venind dintr-un colt al pesterii. Se numea Steluta, mama puiului rapit. Azaleea nestiind ce sa faca si inconstienta…s-a apropiat de Steluta incercand s-o consoleze vorbindu-i despre cat de dor ii este de casa si de mama ei. Se parea ca vorbele linistite ale fetei, o facuse sa se simta mai bine si spera din nou ca-si va gasi puiul.

Steluta i-a povestit cum s-a intamplat. “Foarte urat din partea lor!” spuse fata agitandu-se. Desi, cel mai potrivit era spus: “Au avut curaj sa patrunda in pestera si sa fure puiul!” spuse ea mirata. Un vant puternic a patruns in pestera, sufland-o pe Azaleea mai departe de Steluta. Picioarele, mainile si dintii ii tremurau. Vorbea, balbaita, privind spre iesirea din pestera. Doi ochi verzi si mari dadeau bufna inauntru peste ele.

-    Oh, e “Furiosul”! A venit acasa de la vanatoare. Spuse ingrijorata Steluta.
-    Furiosul! Exclama fata, incercand sa nu intre in panica.
Azaleea se gandea ca n-o sa apuce a doua zi. I se potrivea numele, chiar era furios. Azaleea a incercat sa se ascunda dupa labuta Stelutei, insa ii era frica sa n-o striveasca. “Sunt uriasi!” exclama ea. A incercat sa discute calma cu “Furiosul”, insa slabe sanse. Azaleea impreuna cu catelusul ei au fost dati afara din pestera. Lasandu-i sa tremure de frig.

Azaleea nu vroia sa renunte asa usor, se gandea la mama ei si prietena ei cea mai buna. Tot ce isi dorea era sa ajunga inapoi acasa. Vazand ca e data afara, a inceput sa caute lemne pentru foc, a adunat frunze uscate pentru a-si face un culcus, unde sa doarma. Din pacate, incepuse sa bata vantul tare si rece. I s-a stins focul, care o incalzea cat de cat si i-a distrus culcusul facut din frunze. Iar stomacul o bazaia, strigand “mi-e foame”.

-    Of, cat trebuie sa indur pentru a merge acasa! Daca ma manca Furiosul, nu mai mi-era frig sau foame! Hainele sunt prea subtiri…ce ma fac?
A observat ca lui Curaj ii era frig, tremura si se invartea in gramada de frunze uscate. L-a bagat pe Curaj in hanoracul ei, gandindu-se la el. Macar lui sa-i fie cald. Pentru ca a fost batut la cap de catre nevasta lui, Furiosul a dat o privire in afara pesterii, privind-o pe Azaleea cum isi facea griji pentru catelusul ei. A fost impresionat de fapta fetei, convins ca este cea care trebuie sa se duca dupa “Farmec”, puiul lor, de doi anisori. 

In urmatoarea zi, Azaleea s-a trezit bine dispusa, cu o foame de lup si uimita de locul unde se afla. Statea in pestera dragonilor, langa catelusul ei si langa se afla Steluta. Astazi era ziua in care trebuia sa il recupere pe Farmec. “Oare de ce i se spune asa?” se intreba fata. “Farmec, ce nume dragut!” a spus ea vesela. S-a intins cat era ea de mare si apoi a pornit sa caute ceva de mancare, chiar daca nu stia ce anume sa caute.

Curaj a dat peste cateva oase ramase de la pasari, s-a asezat sa roada una. Furiosul nu se afla in pestera, iar Steluta inca dormea. Azaleea a iesit din pestera,  urcand sus, umbland prin Orasul de piatra. Totul era ca intr-un vis frumos. A dat peste un izvor care curgea prin crapatura unui bolovan. De acolo si-a luat apa de baut. Mancarea era mai greu de gasit, iar la vanatoare nu se pricepea.

Trebuia sa vaneze animale, insa inima n-o lasa. A recunoscut ca nu e asa de curajoasa, sa omoare un animal pentru a-si linistii pofta de mancare. Ii veni alta idee, sa mearga la pescuit. S-a urcat sus pe deal, a luat-o printre pietrele formate ca ziduri sau pereti. “Cred ca aici a fost candva un castel!” spuse ea scufundata in ganduri. A mai mers zece pasi mareti, cand in fata i-a aparut o creatura ciudata, mai bine zis mistica.

Jumatate vultur si jumatate leu. Azaleea a mai vazut o asemenea creatura, din cartile mitologice, pe care le gasea la biblioteca. Semana cu un “Griffin”, de pe timpul cavalerilor. Un tanar statea in spatele creaturii, intorcand privirea catre ea. “Uau! Un cavaler adevarat!” Spuse ea emotionata. Si cand s-a apropiat mai mult de ea, iluzia disparuse. In fata ei statea un baiat, cam cu doi ani mai mare ca ea. Spunea ca se numeste “Alex cel Dur”. “Comic nume!” spuse ea razand.

-    Am venit sa fac schimbul, despre care am vorbit! Spuse tanarul cu o voce serioasa.
-    Despre ce schimb vorbesti? Eu nu stiu nimic, despre nici un schimb.
-    Sa vedem…spuse el examinand-o cu privirea. O caut pe “Azaleea”, stiu ca numele vine de la o floare, care se mai numeste si rhodondrendon. Este un trandafir salbatic, spuse el invartindu-se in jurul fetei, mergand drept si cu barbia pe sus. Tu trebuie sa fi Azaleea, asa-i?
-    Da! Spuse fata speriata, incercand sa-si ascunda frica. Ma numesc Azaleea Agafia, dar nu sunt o floare, ci o simpla persoana care vrea sa ajunga acasa.
-    Bine, draga mea! Sa mergem! A insistat tanarul. A prins-o de mana si a tras-o inspre el.
-    Nu! Nu vreau sa merg cu tine! A ripostat ea.
-    Am facut schimbul! Tu…pentru puiul de dragon.
-    Cum? Cum se poate asa ceva? A intrebat ea socata, lasandu-se pe mana tanarului.Ochii i s-au umplut de lacrimi. Nu intelegea nimic.
-    Tu, Azaleea, esti una de a noastra. Spuse tanarul bucuros. Puiul face parte din lumea dragonilor, de fapt ei nu exista, Azaleea.
S-au urcat pe spatele Griffinu-lui si au plecat spre un vrac. Alex cel Dur, avea parul bond precum soarele, ochii albastrii ca ai ei, purta o jacheta groasa de culoare verzui si niste pantaloni grosi de fas.
               - E timpul sa te intorci de unde ai venit. Asculta, Azaleea! Ai facut ce trebuia. Bravo, fetito! Nu credeam ca o sa rezisti atata! Dar m-ai impresionat.

-    Vreau acasa! Spuse ea plangand. Cand au ajuns la acel vrac, a dat ochii cu micutul “Farmec”. Pentru micut era o onoara sa-si vada fata in fata eroina. Ea credea ca nu merita multumiri. Nu facuse nimic deosebit.
-    Te-ai imprietenit cu dragonii, ceea ce nimeni nu are curajul sa faca. Te-ai sacrificat pentru “Farmec”, incarcand sa-l recuperezi. Spuse vracul impresionat si el de curajul fetei. Suntem intr-o lume mistica, totul de aici poate sa devina real. Numai daca tu iti doresti.
Vraciul avea in jur de o suta de ani. El stia tot ce misca in lumea mistica. Era micut de statura, purta o manta mexicana, parul lung si alb pana la brau. Tinea bucati de oase in mana.

-    Pentru o visatoare amatoare, te-ai descurcat destul de bine! spuse el pe un ton jucaus.
-    O visatoare amatoare? Inseamna ca acum pot sa merg acasa? Unde este Curaj?
-    Incet! Nu pot sa tin pasul cu toate intrebarile tale.

Curaj s-a transformat inapoi in acea creatura mica si galbena. Farmec era de statura Azaleei. Avea o piele aspra, dinti ascutiti si puternici, ochii mari si stralucitori ca doua perle. Azaleea l-a privit pe Alex cel Dur, semana cu un coleg de-al ei. Si-a luat ramas bun de la toti. Se simtea foarte obosita, il privea pe vrac cum se juca cu oasele micute dintr-un bol. Il vedea in ceata. O voce cunoscuta i-a aparut in mintea ei.

Brusc a adormit, lovindu-se de banca ei de la scoala. Profesorul o striga, incercand s-o trezeasca, atingand-o usor pe umar cu mana.
-    ‘Neata, domnisoara! Te-ai gandit sa ni te alaturi? Spuse profesorul pe un ton glumet.
Ceilalti colegi radeau de ea. Azaleea a privit atenta in jurul ei, se afla la scoala. Tania se uita la ea ingrijorata.
-    Ah, ce bine! spuse Azaleea bucuroasa. Sunt la scoala! M-am intors!
-    Desigur ca te afli la scoala. Ai dormit toata ora. Spuse profesorul, inchizandu-i cartea de pe banca, pe care a adormit.
-    Imi pare rau! spuse ea punand capul jos de rusine.
-    Pentru data viitoare…tema! Desigur, e pentru toti valabil. Sa scrieti o lucrare despre creaturi mistice si modul lor de viata. Carti gasiti la biblioteca. Sa nu uitati! Data viitoare vom taia o broasca. La revedere, copii!
-    Oh, se pare ca lucrurile au revenit la normal! Nu stiu de ce, dar parca-mi pare rau ca m-am intors. Iar despre lucrare, stiu exact ce sa scriu. Spuse ea catre prietena ei cea mai buna, in timp ce iesea pe usa scolii.

In drum spre casa, a dat peste un gunoi rasturnat, cazuse in fata ei. La zece-doisprezece pasi de casa. A vrut sa treaca peste, insa a vazut iesind din containerul de gunoi un catelus. Era dragut, avand doua culori pe blanita: alb si negru. Pe gat, urechi, coada si labute era alb, iar restul era negru.
-    Ha! Ha! Ce dragut esti! Spuse fata luandu-l in brate. Semeni cu un catelus pe care l-am visat azi. Sau poate ca nu am visat! Spuse ea mirata de aventura din vis. Parea acelasi caine! S-a gandit ea. Ah, iti dau numele “Curaj”! Se vede ca esti un catelus curajos si incerci sa supravietuiesti. Nu-ti face griji, am sa-i spun mamei sa te pastram. Intotdeauna mi-am dorit un catelus.
-    Ham! Ham! Spuse catelusul latrand si dand din codita bucuros.

Ajunsa acasa, Azaleea a deschis usa, uitand sa o inchida. A strigat-o pe mama ei, rugand-o sa pastreze cainele. In afara usii de la intrare, privelistea s-a reflectat precum o balta(ca atunci cand aruncam o piatra in ea). Curaj s-a apropiat de usa latrand. Azaleea si-a luat caine in brate si a inchis usa, nepasandu-i de privelistea ciudata din fata casei.

Sfarsit.