Paradis in destramare

                                       Paradis in destramare

         Cand esti copil, totul pare simplu in viata! Daca ai o familie, inseamna sa ai totul, pare de ajuns…sau poate ca nu? Poate nu ne multumim cu familia noastra, vrem mai mult,nu vrem sa facem aceleasi fapte zi de zi.

Cand esti copil sa cresti mare, sa descoperi lumea, sa ai un viitor stralucit, vrei sa fii liber. Unii dintre ei, vor sa ramana copii, toata viata. Imaginandu-si viitorul,cum ar fi fost daca ar deveni adulti?

Adultii au responsabilitati, probleme mari, dar exista si parti frumoase, cum ar fi: prima dragoste, poti sa mergi unde doresti fara permisiunea unui parinte, poti sa te descurci singur/singura, simplu…esti independenta.

Ce inseamna cu adevarat sa avem o familie? Rolurile pricinpali ii ocupa mama, tata, copiii lor, apoi bunicii, unchii sau matusi. O poveste trista, intinsa pe trei generatii, descoperind adevaratul sens al cuvantului “familie”.

Maria Comon, o tanara domnisoara de optsprezece ani, locuieste in orasul Timisoara. De abia a terminat liceul pedagogic, e bucuroasa, stiind ce va urma pe viitor: facultatea de medicina. Maria era o persoana vesela, visa mult cu ochii deschisi, fata ei era indreptata spre cer, in mana dreapta tinea, mandra, diploma de bacalaureat.

In cealalta mana tinea microfonul, prezentand, pentru ultima zi de liceu, discursul ei. Multumindu-i profesorilor/profesoarelor pentru sfaturile lor, predarea lor si ajutorul lor. Multumirile ei s-au indreptat catre colegi/colege, si parintii ei.

Maria era o fiinta sociabila, ajuta pe toata lumea, isi dadea silinta, in tot ceea ce facea. Isi adora parintii, care au crescut-o, au educat-o, au ajutat-o sa-si continue studiile. Maria a fost adoptata, a fost gasita la poarta unei manastiri din apropierea Timisoarei, fiind abandonata de parintii ei adevarati, pe care nu i-a mai vazut niciodata.

Parintii ei, dupa o luna de la abandonarea fetitei, au murit intr-un accident aeronautic, nu au lasat nici un billet. Maria se aflase intr-un cosulet impletit, avea o paturica albastra ca cerul, o pernita inscriptionata cu literele parintilor ei “L” si “D”. Maicutele au botezat-o Maria, au crescut-o cu dragoste, pana la  sase luni. Au dat-o spre adoptie, pentru a  avea sanse egale ca ceilalti copilasi. Familia Comon nu aveau copii, au fost si la doctori, au facut si tratamente, insa nimic.

In cele din urma, acel cuplu tanar, au decis sa adopte un copilas, asa a ajuns Maria la ei. I-au oferit o copilarie de neuitat, sunt mandri de ea, pentru ca este o persoana sufletista, optimista si ambitioasa.

Cand Maria a implinit patrusprezece ani, familia Comon i-au spus adevarul despre parintii ei adevarati. A fost trista, dezamagita, parasita, dar apoi, s-a gandit, ca a primit, o a doua sansa. Are o familie iubitoare si ocrotitoare, prietenii si colegii ei, au acceptat-o asa cum era ea: simpla.

Nu conta ca provine dintr-o lume bogata sau saraca, daca e adoptata sau nu. Conta ca sunt oameni si toti au drepturi egale la viata. Totul a fost frumos, pana cand a ajuns la facultate, si-a intalnit prima iubire: Robert Carl.

Robert Carl era un tanar visator, incapatanat si bogat, din pacate pentru Maria. El a invitat-o la resedinta lui din Budapesta, pentru a-i cunoaste parintii. Pentru Maria viata s-a intors radical, vedea acea casa ca un castel, iar Robert arata ca un print, simtea ca traieste  intr-o poveste.

Ea a ajuns la facultatea de medicina, prin ajutorul parintiilor ai al ei, a invatat, a lucrat. Pentru ea, fiecare banut castigat era un pas inainte, o cina calda alaturi de parintii ei, o carte sau o haina. Parintii ei locuiesc intr-un apartament mic, cu doua camere micute, o bucatarie si o baie.

Toti banutii castigati mergeau spre educatia fetei, Maria nu vroia sa-i dezamageasca. Robert a fost dat la o scoala buna, private, la concursuri iesea pe primul loc, avea de toata inca de mic copil. Pentru el facultatea este o joaca.

Parintii lui Robert, vroiau sa demostreze, ca fiul lor este cel mai destept, cel mai frumos si descurcaret baiat, iar ceilalti care erau amarati, nu faceau parte din societatea lor. Maria era o simpla fata, pentru parintii lui Robert, crescuta cu multa iubire si incurajare de catre familia si prietenii ei.

Citea mult, un pic copilaroasa, fata de Robert care era tot timpul serios. Dupa ce au cunoscuta pe Maria Comon, parintii lui Robert, au incercat sa-i bage mintile in cap, spunandu-i ca acea fata nu e de nasul lui, nu e potrivita pentru el, nu se va ridica niciodata societatii lor. Robert a fost crescut diferit, fata de Maria, parintii lui erau tot timpul plecati prin Europa, lasandu-l singur cu menajera casei. Acum ca e mai mare, poate discuta mai usor cu el, asa credeau ai lui.

Cand au auzit ca unicul lor fiu, s-a inscris la facultate in Timisoara si nu la Berlin, au crezut ca va cadea cerul pe ei. Pentru el, totul era planuit, unde sa invete, cu cine sa se intalneasca, insa Robert a decis singur, ce este mai bine pentru el.

Dupa cina, mama lui Robert, a umilit-o pe Maria, spunandu-i ca nu stie sa se imbrace, sa se aranjeze. Maria nu este obisnuita cu machiaj, sau cu rochiile extravagante, era simpla. Era imbracata intr-o rochie albastra, cu bretele subtiri, aceeasi culoare cu ochii ei, lunga pana la genunchi, purta sandalute albe, cu un toc mic, la incheietura sandalei, avea o floare alba.

Deasupra rochitei avea un bolero alb, care se inchidea cu un singur nasture, avand manecile lungi. Rochia avea o fundita albastra, care era legata in jurul Mariei. Parul ei saten, era dezlegat, si stralucitor, in cap purta o pamblica albastra.

Pe Robert l-a atras prin sensibilitatea si frumusetea inocenta a ochiilor ei, comportamentul, felul de a gandi si zambetul ei. Vazand ca fiul ei, Robert, nu-si poate lua ochii de la Maria, va incerca sa-i desparta, sa o distruga, daca e nevoie, o sa ajunga si la ucidere.

Maria si-a continuat studiile, ajungand pana in anul patru la medicina, sectia de pediatrie, iar Robert se indrepta spre chirugie. Cei doi s-au mutat impreuna, parintii Mariei se intelegeau foarte bine cu Robert, dar erau ingrijorati in privinta printiilor lui.

Pentru Maria, toate intamplarile erau mai mult decat isi dorea, totul era perfect pentru ea, avea momente in care se gandea, cum a ajuns pana aici, ce a facut sa-l merite pe Robert, ce se va intampla cu vietile lor, de acum in colo? Raspunsurile la toate intrebarile, le va afla din timp. Poate ca viata nu e chiar perfecta!

Intr-o zi trista, de toamna, tatal Mariei a facut infarct, la locul de munca. A fost una dintre cele mai dureroase si triste zile din viata Mariei, zile in care trebuia sa se pregateasca sa-si ingroape tatal. Zambetul ei fermecator era sters, lacrimile nu i se mai uscau, s-a mutat pentru un timp, alaturi de mama ei. Se simte vinovata de moartea tatalui ei, credea ca mutarea ei cu Robert l-a terminat. Nu stia ca tatal ei era bolnav,de un timp.

Maria credea ca fericirea ei ducea la necazurile altora, provoca suferinte celor din jur. Mama ei incercase sa-i explice, de multe ori, ca tatal ei era bolnav, ca nu era vina ei. Maria stia ca tatal ei o adora, si indiferent pe unde va pasi, sau ce doreste sa faca, el o va veghea de sus.

Robert nu dorea sa devina faimos, precum parintii lui, isi dorea o scoala, o meserie si o familie deosebita. Dupa un an, cei doi au terminat facultatea de medicina, fiecare cu profesia lui. Mama lui Robert a innebunit din cauza stresului, a ajuns in centru de ingrijiri speciale, devenise prea violenta.

In acea vara, calduroasa, Maria aflase ca este insarcinata, dupa cele intamplate cu mama lui Robert, nu avea curaj sa-i spuna vestea cea buna. Robert era ocupat cu munca lui de chirurg, avea grija de mama lui, si-l ajuta pe tatal lui la afaceri. Era mai mult plecat prin lume, uitand de Maria.

Maria se simtea singura, ii era frica de ce avea sa urmeze, se intreba de multe ori oare va avea o familie, o casnicie? Ii era frica ca nu cumva, Robert sa nu-si doresca acest copil. Maria avea grija, sa gaseasca momentul potrivit, sa-i spuna de copil. In acea vara, Robert si-a luat concediu, pentru a sta mai mult cu Maria.

Cei doi au plecat, pentru cateva zile, pe malul Dunarii. In acele zile, cei doi erau de nedespartiti. Stateau imbratisati, la o terasa, pe malul Dunarii, Robert o privea intr-una, ca in prima zi cand s-au vazut. Maria i-a dat vestea cea mare: vor deveni parinti.

Speranta stralucea in ochii lor, Robert si Maria se simteau ca in al noua lea cer. Un copil poate sa aduca multa bucurie si lumina intr-o familie. In august, cei doi s-au casatorit, era una dintre cele mai frumoase, zile din vietile lor.

Dupa un an, in martie, s-a nascut micuta Lisa, afara inca ningea, Maria se aflase in catedrala din Timisoara, cand au inceput durerile de burta. Ambulanta a ajuns tarziu, era nevoita sa nasca acolo. Parintii lui Robert s-au mutat, cu o luna in urma, in resedinta lor din Budapeste.

Dupa nasterea Mariei, a fost transportata cu grija la spital, micuta Lisa era sanatoasa si linistita. Robert si sotia lui au trait intr-un paradis, timp de 15 ani. Lisa a crescut mare, frumoasa si era in pragul adolescentei. Avea parul lung pana la picioare, ochii verzi a mamei, seriozitatea tatalui, era plina de viata.

Lisa se afla in clasa a noua, la liceu,  sectia de biologie, din Timisoara, invata destul de bine, pana cand … intr-o zi, l-a intalnit pe Alex Marinescu, un baiat cu un temperament puternic, “oaia neagra” a familiei. Facea numai probleme pe la scoala: se lega de profesori, speria elevii si strica usi, banci.

S-au cunoscut la directiune, fiecare cu pedeapsa sa, Lisa se afla acolo, pentru ca a bagat o colega cu capul in WC-ul scolii, ea sustine ca acea colega, a umilit-o si a chinuit-o de fata cu ceilalti colegi. Insa colegii ei, au refuzat sa comenteze incidental, nu au recunoscut nimic.

Alex era la directiune, pentru ca s-a luat la bataie, cu cativa elevi, pe stadionul scolii. S-au privit, s-au placut, s-au potrivit! Alex si Lisa se simteau bine impreuna, aveau propriul lor paradis. Maria avea o presimtire urata, Lisa scapase de sub control, umbla mult cu Alex, faceau necazuri.

Maria era ingrijorata, fiica ei pleca de dimineata, spunand ca se intoarce acasa, dupa ore, apoi disparea timp de o saptamana. Lisa isi schimba stilul, imbracamintea, isi punea  piercinguri. Nimeni n-o mai recunostea, comportamentul ei era inacceptabil, parca isi pierduse mintile.

Maria era convinsa, ca Alex o influenta negativ pe fiica ei, tatal ei era din nou plecat in Budapesta, venea acasa rar. Bunica Lisei, din partea tatalui, a murit in spitalul de nevoi speciale. Era complet nebuna, gelozia si invidia a distrus-o. Mariei ii era frica,  sa nu semene Lisa cu bunica ei.

Intr-o iarna, a anului 1999, Lisa si Alex au plecat la derdelus, acolo se aflau mai multi baieti din gasca lui Alex. Vazandu-i de atata timp impreuna, prietenii lui Alex, au incercat sa-i desparta. In timp ce, atentia lui Alex a fost distrasa, au impins-o pe Lisa, tare cu sania, pana cand a cazut in raul Bega.

Lisa nu a reusit sa se opreasca la timp, Alex a incercat sa opreasca nebunia, provocata de prietenii lui. Nu a durat mult, pana cand a spart gheata si s-a scufundat in rau. Raul Bega avea o adancime de aproape trei metri. Dupa ce Alex l-a batut bine, pe unul dintre prietenii lui, s-a aruncat in rau, dupa Lisa. Ceilalti tineri, care au vazut intamplarea, au sunat la politie, iar prietenii lui Alex au luat-o la goana. Politia l-au tinut peste noapte, pe Alex, la sectie, iar Lisa a fost dusa la spitalul Judetean.

Trecuse doua saptamani, Alex era tinut in arest, pentru uciderea prietenului lui. Parintii Lisei au ajuns la un acord, vor divorta la sfarsitul lunii martie, fiica lor era deprimata, stand izolata in casa. Albert Marinescu, fratele mai mare a lui Alex, le-a sarit in ajutor. Decizia lui Alex a fost data, va petrece douazeci si doi de ani in inchisoare.

Albert i-a promis, ca va avea grija de Lisa, Iarna a trecut cu greu, pentru cele doua familii, paradisul lor se darama pas cu pas. In martie, dupa divort, Robert a plecat de acasa, fara sa-i pese de fiica lui. Albert a ramas alaturi de Lisa, sa-i aline suferintele.

In primavara, Lisa a ramas insarcinata cu Albert, mama ei ii reprosa ca aduce numai probleme acasa, ca trebuie sa-si termine scoala, trebuie sa fie responzabila, pentru ca va avea un copil. Pentru Lisa totul era perfect, nu asculta de nimeni, lasa sa treaca timpul de la sine.

In sufletul ei, simtea sa se autodistruge, era deprimata si dezamagita. Lisa nu mai auzise de Alex, timp de un an, dar nu l-a uitat. Pentru ea, acel copil era o greseala! Cei batrani au auzit de patania fetei, au avut grija sa afle toata scoala si tot orasul. “Ca si cum ar fi fost de rasul satului!”

La sfarsitul anului, Lisa i-a cerut lui Albert, sa plece din oras. El a decis s-o duca la Mare, plecand a doua zi spre Constanta, pentru patru luni. Bunica lui Albert locuia acolo, a primit-o pe Lisa cu bratele deschise, primea multa atentie de la fratele lui Alex, desi mintea ei era tot timpul la Alex.

Burta ii crestea, luna de luna, Albert traia intr-un paradis alaturi de Lisa, in curand o va cere in casatorie. Maria gasea in cutia postala, scrisori trimise de Alex, din inchisoare, primea cate una pe saptamana. Scrisorile erau ascunse, de Maria, sa nu le gaseasca fiica ei.

Vara a trecut cu brio, pentru cei doi calatori, insa pentru Alex, in inchisoare, timpul trecea greu, era torturat, atat de ceilalti colegi de celula, cat si de gardieni. Alex nu-si imagina ce se intampla, dincolo de barele reci a inchisoarei.

Toamna isi facea intrarea mandra, era septembrie, Lisa se afla in prima zi de scoala, din clasa a X-a. Burta era vizibila, era in luna a sasea, si-a schimbat din nou stilul. De data asta, avea parul tuns scurt pana la umeri, hainute largute, arata bine fizic, decat ultima oara cand au vazut-o colegii.

Lisa isi despretuia copilul, ceilalti elevi o privea neincetat, o barfeau pe la spate, nimeni nu statea de vorba cu ea. Din cauza celei intamplate cu Alex, nimeni nu-i dadea o sansa. Suferea mult, din aceasta cauza, se inchidea in baie, plangea mult, isi pierduse incredere in sine.

Albert avea optsprezece ani, era in ultimul an de liceu, bucuros ca va avea un serviciu sigur, pentru a o intretine pe Lisa. Ea avea pareri diferite, fata de el, vroia sa scape de copil cu orice pret, apoi sa scape de Albert. Mintea ei se intuneca, nu mai gandea limpede, era tacuta si ii respindea pe toti.

Acasa, mama ei a incercat sa discute despre casatorie, insa Lisa a respins-o, mergand in camera ei, fara sa o auda. Maria nu avea pe nimeni, decat pe fiica ei, nu si-a imaginat ca familia ei, se va destrama. Pe cincisprezece decembrie, anul 2000, Lisa naste un baietel sanatos.

Ea avea de gand sa-l dea spre adoptie, vorbise cu o saptamana inainte de a naste, cu o familie care dorea mult un copil. Acel cuplu a venit la spital, avand o cunostiinta din cadrul in-firmierelor. Au completat actele de adoptie, iar pentru Lisa, au completat actele de deces a copilului.

Maria se ruga in capeta spitalului, pentru sanatatea fiicei si a nepotului ei, nu banuia ca se va comite o greseala. Lisa respira usurata, ca a scapat de copil, a devenit cruda si rece. Cand mama ei s-a indreptat spre salonul, unde era Lisa, a auzit-o plangand, spunand intr-una: -“Copilul meu, a murit! Copilul meu!” Statea ridicata in fund, repetand aceste cuvinte.

In acea seara, Albert a trecut pe la spital, sa-si vada copilul, a primit vestea cea rea…I se parea imposibil, ce zicea Lisa, sarcina era bine, nasterea a fost bine, cum de s-a intamplat asta? Lisa il privea, palida si amutita, vestea i-a fost fatala pentru Albert.

El s-a indreptat spre Lisa, a pris-o de brate, socat si nervos, tipand la ea cu toata puterea: -“Cum e posibil asa ceva? Ce ai facut? Unde e copilul, Lisa?” Banuia ca ceva nu e in regula, Maria a chemat o asistenta, sa-l scoata afara, sa nu se inrautateasca lucrurile.

Timp de doua zile, mama si fostul ei prieten, nu vorbeau deloc cu ea, Albert era tacut la scoala, incercand s-o ignore pe Lisa. A fost cel mai trist Craciun, Lisa si Maria, stateau impreuna in sufragerie, cu paharele de vin cald in mana, priveau tacute bradul impodobit.

Alex lucra in serviciul comunitar, ziua si noaptea, auzise ca poate iesi afara, pentru buna purtare. Timpul a trecut repede, Lisa a terminat liceul, insa nu a dat mai departe. S-a angajat la o firma din Timisoara, numita “Coca Cola”, avea nouasprezece ani si era independenta.

Mama ei a ramas alaturi de ea, totul era pierdut pentru Alex si Lisa, nu i-a mai scris timp de trei ani. Albert s-a mutat la Bucuresti, incercand sa uite de Lisa si de cosmar. In acea vara, Lisa a avut o surpriza “socanta”…s-a trezit cu Alex la usa apartamentului ei.

Mama ei era pana in piata, la cumparaturi, Lisa se pregatea sa plece la munca, a auzit ca cineva batea la usa…cand a deschis, visul lor s-a implinit! Alex si Lisa s-au regasit! Unul dintre prietenii lui Alex, a venit la politie, sa depuna o declaratie in favoarea lui, spunand adevarul. Acel incident din 1999, nu a fost decat un…incident! Le-a povestit politistilor totul.

Lisa i-a sarit in brate, era bucuroasa, nu-i venea sa creada ce vedea ochii ei. Lisa il saruta, il imbratisa, insa Alex era rece cu ea, dezamagit, reprosurile isi faceau loc intre ei.

-         De ce nu ai venit sa ma vizitezi? De ce nu mi-ai raspuns la scrisori? Asa de repede ai uitat de mine?

-         Alex, despre ce scrisori vorbesti? Nu am primit nimic de la tine.

-     Ti-am scris, in fiecare saptamana! Lisa, de ce nu mi-ai raspuns? Nici nu le-ai citit, nu le-ai bagat de seama.

-        Ma bucur ca ti-au dat drumul, Alex. Imi pare rau ca nu am primit nimic de la tine.

-         Am scapat, pentru ca unul dintre baieti, a spus adevarul politistilor. A fost doar un accident.

-         Da…

-         Am auzit ca te-ai casatorit cu Albert, tradatorul!

-         Nu am ajuns pana acolo. Albert a plecat la Bucuresti.

-         Cum asa? Ce nu v-a mers bine?

-     Am scapat de el si de copil. El crede ca copilul e mort, insa eu l-am dat spre adoptie.

-         Se pare ca nu te-ai schimbat. Te pricepi mai bine, decat credeam.

-         A fost simplu, fratele tau renunta repede!

-        Lisa, imi pare rau ca trebuia sa treci prin toate astea. Am gasit un locusor, numai pentru noi doi. Vrei sa plecam?

-         Da, vreau!

Cei doi indragostiti, au plecat in orasul Sannicolau-Mare, la distanta de 64 km de Timisoara. Lisa a plecat fericita, alaturi de Alex. Nu-i pasa de nimeni, uitand complet de mama ei si de munca ei. Orasul era linistit, avand peste 11.000de locuitori. Apartamentul lor se afla pe strada Panselelor nr.1, un apartament cu trei camere, o baie, bucatarie si un balcon inchis.

Cei doi au intemeiat, cu timpul, o familie, aveau doi gemeni, baiat si fata, pe nume Sergiu si Anda, apoi a aparut si micuta Abby. 

Cei trei cresteau impreuna, Lisa lucra la un magazine de haine, iar Alex era inginer la o fabrica de la marginea orasului. Lisa a vea probleme mentale, de la nasterea lui Abby, isi ranea des copiii.

Lisa avea grija, cand isi chinuia copiii, san u intervina vecinii, Alex nu a fost de acord cu ceea ce facea sotia lui. Apoi, fiind si el mai oboist, baut, a sustinut-o pe Lisa, spunand ca copiii, sunt foarte obraznici. Inainte sa apara Abby, le punea in incaltaminte cuie, la ceilalti doi, ii trimitea flamanzi la scoala, uneori mai veneau si batuti.

Maria a vrut sa se apropie de nepotii ei, insa era fara putere, a imbatranit si banutii nu ii permiteau sa mearga la ei, asa de des. Maria statea mai des, la spital, avea probleme cu inima, la fel ca tatal ei.  Dupa cativa ani, Tibi, copilul adoptat, a implinit optsprezece ani, mergea in ultimul an de liceu, Sergiu si Anda erau in primul an de liceu, iar micuta Abby avea numai cinci ani.

Tibi a auzit, din greseala, o discutie interesanta, dezbatuta de parintii lui adoptivi, alfand ca mai are trei frati si ca nu este fiul lor adevarat. La scurt timp, Maria a murit singura, in spital, din cauza inimii. Lisa aflase de moartea mamei iei, insa nu i-a pasat, si nici de copiii ei nu-i pasa.

Alex a ramas fara munca,descarcandu-se pe cei doi copii mai mari, vecinii au observat ca ceva nu era in regula, cu acea familie. Cand vorbeau cu copiii, erau speriati, tristi si tacuti. Anda statea in casa, izolata in camera ei, citea multe carti, Sergiu incerca sa se adapteze, intr-un anturaj neplacut, alaturi de niste baieti rau.

Abby statea mult cu sora ei, a prins frica de mama ei, Tibi s-a decis sa afle adevarul despre familia lui, din pacate nu aflase cine era tatal lui adevarat. Intr-o zi, Albert s-a intalnit cu fratele lui mai mic, i-a promis ca il ajuta, doar de dragul copiilor. Albert isi ajuta fratele, financiar, pentru un timp, afacerile lui s-au mutat un timp in Timisoara.

De fiecare data, cand il vedea pe Albert, Lisa vroia sa ii zica adevarul despre fiul lor. Copiii se simteau in singuranta, atunci cand venea unchiul lor in vizita. Tibi a plecat, dupa ore, la un detectiv particular, avea presimtirea ca familia lui era prin apropiere.

Primul semestru de scoala, trecuse, copiii erau pe afara jucandu-se impreuna, Albert a decis sa discute, ceva serios cu fratele lui, in legatura cu siguranta copiilor.

-         Lisa, ce i-ai facut Andei? Este foarte retrasa si plange mult.

-     Nu i-am facut nimic. Ii place sa faca pe victima, e prea rasfatata. spuse Lisa, in timp ce-si aprindea tigara

-         Inteleg ca e adolescenta, dar mi se pare mie, sau ii este frica de tine?

-         Albert, inteleg ca iti faci griji pentru ea! E la fel de normala ca ceilalti copii.

-         Doamne, Lisa! Nu vorbesc de ceilalti copii, vorbesc despre copiii tai, care au nevoie de tine, sa fie iubiti si protejati.

-         Te rog, Albert! Nu are rost sa ne certam, daca nu ma insel…cred ca mai tii la mine!

-    Lisa, potoleste-te! Nut e pot ierta pentru ca nu ai avut grija de copilul nostru.

-      Iti pierzi timpul! Asta e familia mea si eu impreuna cu Alex, decidem ce e bine pentru copiii nostri.

-      Alex, frate! Ati innebunit de tot! Sunt copii, nu jucarii! Am sa ii i-au cu mine un timp, pana va linistiti.

-         Imi pare rau, frate! N-o sa pleci nici unde cu ei. Sunt ai nostrii!

Cei doi s-au simtit, amenintati de catre Albert, au inceput cu isteriile si cu nbuniile. Desi Albert, banuia ca cei doi isi chinuiau copiii, el vrea sa faca tot posibilul, sa-i protejeze. Lisa a scos, un cutit de bucatarie, din sertar, l-a injunghiat in spate si in burta, pe Albert. 

Alex si-a dat seama, ca lucrurile s-au complicat, s-a gandit la cea mai groaznica idee: sa-si faca bucati fratele, il baga in pungi, apoi scapa de el, aruncandu-l la ghena de gunoi.

Sa nu para suspecti, au chemat copiii, sa duca pungile la ghena. Nu le-a explicat nimic copiilor, de frica, cei trei au facut, ce li s-a ordonat. Pentru a supravietui, cei trei, trebuie sa treaca, peste cuvantul parintilor, sa-si invinga frica si sa lupte pentru vietile lor.

Sergiu a plecat in oras, cu prietenii lui, incepuse sa consume plante halucinogene, toxice. Cu doua saptamani in urma, fuma aceste plante, cand era afara cu surorile lui, se abtinea sa fumeze. Anda a intrat cu Abby, in casa, pentru a bea un pahar cu apa. A vazut pete de sange, care ducea spre baie, sub usa era sange.

A vrut sa deschisa usa, insa mama ei iesise repede, spunandu-i ca tatal lor a avut un mic accident in bucatarie. Cand Anda a intrebat-o de unchiul Albert, mama ei devenise nervoasa, ii tremura vocea, incercand sa nu se dea de gol. Anda si-a luat surioara si s-au inchis in camera ei, totul parea bizar. Lisa si Alex au reusit, sa curete mizeria din baie, Sergiu a venit acasa tarziu, se inoptase.

El se simtea rau, vorbea urat, era complet drogat, s-a aruncat in patul lui, incercand sa doarma. La sase dimineata, cei doi parinti, au luat-o razna, i-au trezit pe copiii, chiar daca era sambata. I-au pus sa curete casa, in intregime, cand a dus punga de gunoi, din bucatarie, Anda a observat, in ghena, punga pe care a carat-o ieri, era rupta, pe jos cazuse o mana a unei persoane.

Si-a dat seama, ca parintii ei nu sunt intregi la minte, a cazut jos tipand de frica, s-a gandit la surioara ei mai mica, nu vroia sa vada asa ceva, a incercat sa-si pastreze calmul. Cand s-a intors in casa, Anda si-a auzit tatal, certandu-se cu Sergiu, deodata a inceput sa-l injunghie.

Fiul lui era obraznic si de aceea a reactionat asa. Anda a tinut-o pe cea mica, in spatele ei, incercand sa iasa afara. Au fugit repede pe scarile blocului, batand la usile vecinilor, pentru ajutor. Vecinii au auzit tipetele, disperate a fetitei, insa nu au facut nimic.

Au inchis usile, uitandu-se pe vizor, ce se intampla. Abby a vazut-o pe mama ei, venind spre ea, s-a indepartat de sora ei, fugind pe scari in sus. Nimeni nu s-a deranjat sa cheme politia, spuneau ca este o problema de familie, nu se amestecau.

Lisa a prins-o pe Abby, intre etajul doi si trei, a tinut-o de mana, apoi i-a facut usor, o rana ala gat cu un cutit. Anda era dezamagita, ca si-a scapat sora din maini, tremura si tipa dupa ajutor. Ea s-a indreptat spre paraul Aranca, incercand sa scape de tatal ei, care o urmarea tot cu un cutit.

S-a aruncat in Aranca, inainte s-o prinda Alex, poate se va trezi din acest comar. Alex a sarit dupa fata lui, incercand s-o aduca la suprafata. Anda si-a scos capul din apa, a privit-o pe mama ei, care statea pe mal si o striga. Lisa i-a intins o mana, insa Anda a tras-o si pe ea in apa.

Apoi a iesit din apa, sperand ca va scapa de amandoi, isi priveau parintii cum se ineaca. Apa nu era asa de adanca, insa era murdara si starea parintilor ei, era critica.

Peste cateva clipe, a ajuns la fata tragediei, fratele ei cel mai mare, Tibi. A sperat sa nu fie prea tarziu, sa-si salveze fratii la timp. Detectivul lui, i-a dat toate detalile despre familia lui adevarata. A sosit impreuna cu o ambulanta si cu un echipaj de politie.

Si daca mai traiau parintii lor, pedeapsa era inchisoarea pana la moarte, pentru abuzuri fizice, dar si psihice provocate copiilor lor. Tibi si-a imbratisat surioara, bucuros ca este teafara, Abby a fost salvata la timp, din pacate, nu s-a putut face nimic pentru Sergiu.

Abby a fost operata la gat, si bandajata la maini si picioare. Paradisul familiei lor se daramase. Cei trei frati, s-au mutat departe de acea strada, unde s-a produs tragedia. Abby a fost externata din spital, i-au ramas semne vizibile pe gat si pe maini. Tot ce si-a dorit Anda, era o familie grijulie, iubitoare si normala.

Tibi a vorbit cu parintii lui adoptivi, sa le primeasca si pe cele doua, in grija lor. Cele doua nu vor uita, ce s-a intamplat cu familia lor. Noaptea aveau cosmaruri, fratele lor mai mare, era mereu langa ele, sa le protejeze, de acum incolo. Sunt norocoase ca au supravietuit, au o noua familie…isi vor trai propriul lor paradis, care spera ele, nu va fi un paradis in destramare.

In the dark...

In my dream, I saw his face,

My heart stopped beating;

I heard a demonic voice,

Whispered my name.

We're alone in the dark,

His shadow wanted to play with me;

He looked me in the eyes,

But, no one could save me!

I'm alone in the dark,

And thinking of you,

If you are an angel or a demon;

I’ll find out soon!

My dream...

Ingerul Mortii - Poezie

                                        Ingerul mortii

Cerul sangeriu si plin de durere;

Imi poleiaza cu pulbere, aripile-mi grele;

Lacrimi de sange se scurg pe versurile mele,

Sufletu-mi ascuns, in negura mortii, nu piere!

Un inger al mortii sunt, un trandafir cu negre petale;

Si harpele-mi canta, cantecul tineretii;

Si ingerii Domnului imi deapana firul vietii,

Calauza mi-e corbul, nimb al pietrei funerare.

Iar  la rasarit de soare, cand taina noptii moare;

Un inger al vietii, eterna a tineretii floare;

Cu o raza, sufletu-mi incearca sa-mi lumineze;

Petalele trandafirului au inceput sa sangereze, viata sa-mi scurteze!

Si astfel raman ce am fost, suflet patruns de umbra;

Traind in racoarea noptilor, fara luna;

Cad stele pe urmele mele, aduc durere si lacrimi grele;

Un inger al mortii sunt, cu negre aripi, ce spulbera vieti si clipe!

Scrisa de prietena mea, 

(pentru povestea cu acelasi nume)

  Andrada Dragoi           

Amy & Demonul.

                                                                       

                                                                                                         

Ingerul Mortii - Cap.X

Cap.X-Drumul spre casa

Mikko & Diana.

Oamenii au iesit sa priveasca rasaritul  soarelui, pentru ei era un nou inceput, o a doua sansa la viata. Lumea este plina de mistere si vise, poate fi cruda si frumoasa. Se vedea un peisaj frumos, de primavara. Amy si-a gasit linistea, alaturi de Federic si mama ei.

Diana si-a pierdut copilaria, cautandu-si sora, pana la sfarsit, Amy a fost salvata, acuma este pregatita sa se intoarca acasa, alaturi de prietenii ei si de tatal ei. Johnny este foarte ingrijorat, asteapta cu nerabdare, sa-si stranga fiica din nou, in brate.

Noaptea se apropia, Diana impreuna cu Mikko au cautat bete pentru foc, sa tina lupii la distanta. Anita si Nicole cautau ceva de mancare, iar Natasha facea un mic adapost, unde sa-si asterne corpurile obosite.

Inainte sa adoarma, Diana, privea emotionata, stelele, isi imagina cum ar fi fost viata ei, daca Amy nu devenea “Ingerul mortii”…Erau impreuna, povesteau, se jucau, se distrau ca doua surori. Era prea frumos sa fie adevarat, acum trebuie sa se obisnuiasca fara ea.

Diana s-a resemnat, are amintire poze cu Amy, nu e mult, dar pentru ea inseamna totul. Dupa ce va afla de fiica lui Amy, trebuie sa ia singura o decizie, ori isi cauta nepotica, ori uita de existenta ei. Diana i-a invitat la ea acasa, pe Mikko impreuna cu surorile si cainele lui, stiind ca nu au unde locui.

A doua zi, Natasha si Anita au descoperit o gara, s-au indreptat cu totii spre singurul tren care functiona. Erau multi oameni, nu mai vazuse asemenea loc, credeau ca totul era distrus. Le era frica sa nu fie cumva o capcana, o iluzie.

Diana avea o presimtire rea, in legatura cu acel tren, era sigura ca nu ducea unde vroiau ei. In plus, avea presimtirea ca cineva le urmareste pasii. Mikko a incercat, sa o convinga sa urce in tren, nu aveau de ales, ori mergeau pe jos, pana mureau de oboseala, ori riscau si faceau o mica calatorie cu trenul.

Intr-o compartiment, Mikko a gasit o palarie de ceferist. Si-a pus palaria pe cap, facandu-le pe fete sa rada.

-         Buna ziua! Biletele la control, va rog!

-         Nu avem bielete, domnule! spuse Anita, razand

-         Aha! Calatoriti fara bilele! Putem rezolva aceasta problema!

-         Cum, domnule? spuse Diana, luandu-i palaria de pe cap

-         Sa ma lasati sa dorm vreo doua-trei ore! spuse Mikko, in timp ce se intindea pe scaunele compartimentului.

Dupa urmatoarea oprirea, cei cinci au ramas singuri in tren, nu era prezent, nici macar controlorul sau mecanicul. Diana se uita pe geam, nu mai vedea oameni urcand sau coborand la statii, i s-a parut suspicios…L-a trezit pe Mikko sa mearga la locomotiva, sa verifice daca cineva conduce trenul.

Usa de la cabina, era incuiata pe dinauntru, Mikko se trantea in usa, poate…poate se va deschide. Au deblocat clanta de la usa, inauntru era soferul plin de sange, cu capul spart.

Diana a cautat prin buzunarele soferului, un telefon. Nu avea la el decat un briceag si o scrisoare, care era atat de manjita de sange, incat nu vedea pentru cine este. Cand a vrut sa deschida scrisoarea, Igor, singurul demon ramas in viata, a prins-o pe Diana de brat.

A vrut scrisoarea, Anita si Nicole au fost inchise in compartiment, Natasha a fost lovita de scaunul compartimentului, cu Mikko a rupt o usa, iar pe Diana incerca sa scape de ea definitiv.

Cainele a sarit la Igor sa-l muste, l-a prins de picior, rupandu-i o bucata din piele. Fata lui Igor ii era desfigurata, din cauza razboiului, cand a vazut ca ingerii sunt pe cale sa castige, s-a ascuns. Trenul intrase intr-un tunnel, atunci lucrurile au luat-o razna…s-au imbrancit!

Cand au iesit din tunel, Igor era prins in cabina de la locomotiva, ceilalti erau teferi. Scrisoarea a ramas la Igor, in urmatorul tunnel, a scapat din cabina, luand-o pe Diana ca ostatica. Mikko statea pe scaun, era ranit la piciorul stang.

A obligat-o pe Diana sa urce deasupra trenului, daca ceilalti incercau sa il opreasca, o va rani pe Diana. Pe tren ea se zbatea, a vrut cu orice pret, sa-i ia scrisoarea din mana. Igor a impins-o de pe tren, Diana s-a agatat de un fier, a trenului. Mikko s-a urcat si el dupa Diana, Cei doi s-au rastogolit pe tren, scrisoarea cazuse pe holul trenului. Nicole a vazut scrisoarea pe jos, a luat-o, fara sa fie vazuta, punand-o in buzunarul de la bluza.

Igor l-a aruncat pe Mikko, inapoi in tren, s-a apropiat de Diana pentru a-si termina misiunea. Mikko, nervos, a urcat din nou pe tren, s-a izbit de Igor, aruncadu-l de pe tren.

-         Diana, prinde-te de mana mea!

-         Nu pot, Igor s-a agatat de mine! O sa cadem toti trei!

-         Nu renunta! Nu vreau sa te pierd, a doua oara!

-         Nu ajung la mana ta! Nu mai rezist…

Diana si-a dat drumul, prefera sa cada ea si Igor, in loc de ei trei. Mikko era anxios, este a doua oara cand o scapa din maini. Diana era deja obisnuita cu cazaturile, a avut noroc ca a aterizat pe Igor. Cea mai buna prietena a ei, l-a zapacit pe Mikko pana cand le-a zis la toate trei,ce a patit Diana.

Anita era sigura,ca sora ei ascundea ceva, o pandea tot timpul, numai sa alfe care e secretul ei. Au coborat din tren, la prima statie. Au decis sa mearga mai departe, poate vor da din nou de Diana, insa de data asta credeau, ca nu mai sunt sperante.

Diana a ajuns, din nou, intr-un loc parasit. Corpul ei, plina de taieturi, o faceau sa renunte. S-a trantit pe jos, un caine se tot plimba pe langa ea, a vazut ca nu misca, a inceput sat raga de hainele ei. In acel moment, Diana visa…Era intr-o camera mare si intunecata, purta o rochie alba, in mana tinea un trandafir alb, geamurile erau larg deschise.

Vantul se juca cu perdelele din dantele, pe masuta se aflau trei lumanari, auzea de la distanta, cum o striga cineva… “Acesta va fi ultimul tau vis, trebuie sa uiti trecutul, ai o noua sansa alaturi de prietenii tai, bucura-te de ea!” spuse Amy, imbratisand-o.

In spatele Dianei, s-a deschis o usa, o lumina puternica ii arata drumul spre casa, spre un nou inceput. In curand o sa afle ce a scris Amy in scrisoare, dupa ce s-a trezit, a simtit ca o ustura palma dreapta, avea un tatuaj mic, doua inimi unite…spunandu-i lui Amy : “Surori pentru totdeauna!”

Diana s-a ridicat si a mers mai departe, din departare i s-a parut ca vede o fetita, intr-o rochita neagra, avea doua suvite rosii, parul negru si radea. O auzea cu ecou, cand s-a apropiat mai mult,disparuse.

A dat de un parc, cativa metri distanta, a zarit aceeasi fetita, se ascundea dupa un copac. Fetita s-a asezat pe un leagan, statea cu spatele la Diana. “Imi caut mama! Mi-e dor de ea!” spuse Persefona plangand. Diana a incercat sa o atinga, insa fetita a fugit.

Drumul a condus-o direct spre un sat amarat, acolo era in vizita familia adoptiva a Persefonei. Tatal lui Benjamin ajuta oamenii saraci,  au venit voluntari. Diana lesinase de foame, Benjamin si-a ajutat tatal s-o duca in casa. Cand si-a revenit, a deschis ochii, Persefona statea in fata ei.

Zambea cu drag, spunand: “Esti reala! Te-am gasit!” Fetita din imaginatia ei, era reala, era chiar fetita lui Amy. Persefona avea un an, s-a mirat Diana, cand si-a dat seama ca timpul a trecut pe langa ea. “Am dormit un an? Doamne, prietenii mei ma vor declara moarta!”

Familia adoptiva se numea Ashe, o iubeau pe Persefona ca pe propria lor fiica. Nu intelegea de ce ar avea nevoie, de ajutorul ei, o fetita de un an. Mama lui Benjamin i-a explicat unde au gasit-o pe Persefona si i-au povestit ce au vazut inainte, ca micuta sa ajunga la ei.

Diana si-a dat seama ca fetita,era din tabloul pictat de Federic Corvis, este aceeasi fetita, asta insemna ca este fiica lui Amy. Ochii ii stralucea cand si-a luat nepotica in brate, trebuie s-o duca acasa, are nevoie de ingrijiri, pana nu creste mai mare, sa afle ca este fiica “Ingerului mortii”.

S-a certat cu familia adoptiva, le era greu sa se desparta de Persefona, nu mai credeau in demoni, au uitat de unde provine ea. A doua zi,  cele doua au pornit la drum, a luat cu ea multa mancare pentru cea mica si cateva hainute de schimb.

Diana era curioasa daca Persefona va deveni ca mama ei, sau mai rau. Au ajuns pe o autostrada, Diana a incercat sa opreasca o masina, a avut noroc ca a dat peste o persoana cu purtari bune. Le-a dus pana in orasul Dreamville, lasandu-se la spitalul orasului.

Tommy Hunt a fost cel care le-a luat in masina, le-a condus pana la spital, s-a oferit sa o ajute, sa intre in spital. Fata ei i se parea cunoscuta, o confunda cu Amy. din greseala, inainte sa plece de la spital, i-a spus Dianei: “Pe curand, Amy!”

Diana s-a intors brusc spre el, intrebandu-l daca a cunoscut-o pe sora ei. Cei doi s-au imprietenit, in timp ce doctorul avea grija de nepotica ei, Diana povestea cu Tommy, vechiul prieten a lui Amy.

Tommy a aflat tot adevarul despre Amy, tot ce s-a intamplat… “Amy si-a salvat fetita! Ne-a salvat pe toti!” spuse Diana mandra si emotionata. Tommy i-a promis, ca o sa le duca chiar el acasa, numai cu o singura conditie: “Sa ma lasi sa o vizitez pe micuta Persefona!” Cei doi au ajuns la un acord.

A venit si ziua cea mare…Diana si-a strans tatal in brate, au plans amandoi de bucurie. Diana a sunat-o pe Natasha, ca pe vremuri, ceilalti trei, plus cainele, erau la ea acasa. S-au grabit spre ferma Fonster, s-o imbratiseze, le-a facut cunostinta cu Tommy si Persefona, apoi le-a povestit cum a supravietuit din nou.

-         Diana…

-         Da, Mikko!

-         Tu ai mai multe vieti decat o pisica! spuse Mikko razand

-         Sunt foarte norocoasa, ma bucur ca sunt din nou acasa, prieteni!

-         Imbratisare de grup! striga Natasha vesela

Toti in afara de Nicole si Diana, au intrat in casa, era timpul sa-si ceara scuze ca nu le-a zis de scrisoare, pe care a tinut-o ascunsa. I-a incredintat scrisoarea de la sora ei, Diana a inceput s-o citeasca, in timp ce tatal ei era la usa, pregatit s-o strige…

                                        “Draga mea sora,

Vreau sa incep prin a-mi cere scuze, pentru tot raul pe care ti l-am provocat; si parintilor la fel. Aceasta scrisoare este adresata tie, te rog sa ai grija de Persefona, este fiica mea si a lui Federic Corvis. Stiu ca ti-ai dat seama inainte sa citesti, aceasta scrisoare. Imi pare rau pentru comportamentul meu, am fost egoista. Aveam doar sapte ani, eram derutata! Nu am vrut sa-i fac rau mamei, imi pare rau! Cand am ajuns in acel sat, am stat singura, plangeam intruna, o umbra ma urmarea mereu. Am stat intr-un cimitir, am vazut lucruri groaznice, sau erau doar in mintea mea? Ma intrebam tot timpul, daca demonul e real, daca nu visez…din pacate, ai vazut si tu!

De cand a murit prietena mea cea mai buna, Nadia, mi-am promis ca-mi apar prietenii, m-am simtit vinovata de moartea ei. Am apucat sa scriu aceasta scrisoare, cand m-a lasat demonul singura, alaturi de Federic, el mi-a fost alaturi si la bune si la rele.

Nu am reusit sa termin scrisoarea…dar am reluat-o dupa ziua in care mi-a aruncat, demonul, fetita de pe pod. Mi-a fost ciuda ca m-a salvat, trebuia sa fiu acolo, alaturi de Persefona. Deja mi-e dor de ea! Ii transmiti tu pupicii mei! Poate ca totul era in mintea mea…poate ca eu am creat tot haosul! Nu stiu daca ma intelegi, Diana! Niciodata nu mi-am imaginat ca o sa devin “Ingerul mortii”! Iti multumesc ca mi-ai salvat fetita, stiu, pare ciudat, desi sunt moarta si linistita, sunt sigura ca o sa ai grija de taticu’, de nepotica si de prietenii tai. Persefona este fetita din cosmarurile mamei, cea care se joaca, si alearga cu lupii.

Am facut multe greseli in viata, dar am avut persoane foarte dragi, care au avut grija de mine. Sa nu  te simti vinovata, ai facut ce trebuia! Tu esti cea mai importanta, pentru ca iti pasa! Eu si mama, vom fi mereu alaturi de tine, bucura-te de sansa pe care eu am  neglijat-o. Lupta pentru ceea ce iti doresti, viata este importanta!

                                                                                Ramai cu bine,

                                                                                                Amy.”

Persefona, peste cativa ani, va mosteni talentul lui Federic, va deveni o pictorita cunoscuta. Diana a plantat un stejar, in memoria lui Amy, ii placeau pomii puternici si mari, se furisea sub, pentru a se racori. Tatal Dianei, a facut un leagan pentru Persefona.

Diana a pus o pamblica neagra, in locul unde a plantat stejarul, spunand, mandra: “Asta este pentru tine, Amy!”

                                Sfarsit

Sue si caietul ei cu "Ingerul mortii"!

Ingerul Mortii - Cap.IX

Cap.IX- O lupta intre bine si rau

Demonii s-au pregatit pentru ultimul razboi cu ingerii, protectorii cerului, a pamantului, si a oamenilor.

Cand “Lumea de Jos” se va ciocni cu “Lumea de SUS”, oamenii vor muri si pamantul va fi un dezastru.

Singurele care pot opri situatia nedorita, sunt cele doua surori: Amy si Diana. Ingerul mortii este in stare, sa se sacrifice pentru Persefona, pentru a nu ajunge la fel ca ea.

Amy avea remuscari, era confuza, se gandea daca este bine sa lupte alaturi de demoni, desi au omorat cele mai dragi persoane, nu poate da inapoi. 

Trebuie sa lupte pana la capat!...In ultima batalie, Amy si-a pierdut o mana, din cauza demonului, atunci cand a incercat, sa-si salveze fiica.

Diana, intrat in cetatea de gheata, holul nu avea capat, privea pierduta, tablourile  lui Federic. A ajuns la o scara, care ducea catre temnita, inauntru a gasit multe unelte de tortura, erau pline de sange.

S-a ferit de acele aparate, dand de un dulap plin cu organe puse la borcane, sa nu faca zgomot, a prins una dintre borcane in brate, privea borcanul cu ochi mari, abtinandu-se sa nu tipe. In borcan se afla un bebelus prematur.

S-a intors, incet, a pus borcanul la loc, s-a indepartat de dulap, cu grija…dand peste un alt dulap, spargand unul dintre borcane aflate pe el. S-a uitat la inima aflata pe podea, palida la fata si mainile ii tremurau, Diana a vrut sa atinga inima. Dintr-o data, inima se zbatea cu putere, de parca era  un peste pe uscat. Pasi se indreptau spre temnita, a lasat inima pe podea, fugind repede spre o usa.

Cetatea era formata ca un labirint, a dat peste camera lui Federic, s-a uitat grijulie, in jurul ei…camera era plina de tablouri, un pat, o masuta si o ferestra. Un tablou a fost acoperit cu o patura alba. Diana a dat patura la o parte, a fost impresionata cand a vazut tabloul.

Pe tablou, in partea dreapta jos, aparea scris numele de: “Federic Corvis”. I s-a parut foarte cunoscut acest nume, Diana a auzit pasii demonilor, venind spre camera, unde a intrat ea. S-a ascuns sub patul lui Federic, a avut noroc, ca patura era lunga, discutia demonilor parea interesanta.

Seful lor le-a poruncit, sa pregateasca armele si sa puna mana pe “Ingerul luminii”. Dupa ce au plecat de la usa, Diana a iesit din camera, se indrepta cu pasi mari, spre podul cetatii…o voce infioratoare a speriat-o. A pandit usa, pentru a afla cine se ascunde acolo.

L-a vazut pe Mikko legat de o masa, avea seringi bagate in maini, demonii spuneau ca, surorile lui vor fi pentru ei o prada. Diana s-a dat la o parte, respira adanc, incercand sa-si pastreze calmul, gandindu-se cum sa-l salveze pe Mikko si sa-i salveze surorile.

Demonul a plecat din celula, lasandu-l pe Mikko, singur, pentru cateva minute. Diana s-a grabit sa-l dezlege, pana nu se intorcea demonul. Mikko a fost surprins si bucuros s-o revada pe Diana.

-         Diana, traiesti! Cat ma bucur sa te vad!

-         Scuze de intarziere, trebuie sa te dezleg, pana nu se intoarce demonul.

-         Repede, trebuie sa-mi eliberez surorile, inainte sa ajunga hrana pentru demoni!

Cei doi s-au ratacit prin cetate, Diana i-a povestit, cum a supravietuit dupa ce a cazut in prapastie. Sunetul ascutit, dat de alarma demonului, a rasunat in toata cetatea, cei doi erau in mare pericol. Luminile au fost stinse, ramanand in intuneric, pe holul cetatii.

Demonii au fost anuntati, ca sunt intrusi pe Insula de gheata, Amy a plecat spre lumea oamenilor, pentru a-i lua ostatici. Daca ingerii nu reusesc sa ii invinga pe demoni, se va deslantui haosul pe Terra.

Oamenii nu ascultau ce spunea Amy, o ignorau, aruncau cu pietre in ea. Ii spuneau ca este un Inger al mortii, din cauza ei, toti vor suferi.

Fiecare lupta pentru viata lui, preferau sa moara, decat sa ajunga sclavii demonilor.

Pietrele au zgariat-o pe Amy, ii parea rau ca nu vor sa se alieze. Oamenii nu renuntau asa usor la libertatea lor. 

Demonii s-au asezat in fata lui Amy, protejand-o de oameni. Copii erau rapiti de demoni, femeile omorate, iar barbatii obligati sa li se alature.

Diana cu Mikko au gasit o camera plina cu arme, se simtea un miros puternic de benzina, se gandeau sa arunce insula de gheata in aer.  Cei doi erau bucurosi, ca demonii erau ocupati de razboi, asa reusesc ei sa le salveze pe Anita si Nicole.

Mikko avea o idee, a luat un butoi de benzina cu ei, pentru a o imprastia peste tot. In ultimul capat a cetatii, le-au gasit pe cele doua si cainele. Dormeau amandoua intr-un pat de gheata, din pacate, or inghetat si corpul lor.

Mikko a luat-o pe in brate pe Anita, iar Diana o tinea in brate pe Nicole. Sami, cainele lor, era nevatamat, a incercat sa le tina cald, insa nu a fost suficient. Butoiul de benzina a fost lasat in acea camera, cand sa iasa afara din cetate, demonii supravegheau iesirea.

Mikko s-a dus dupa celelalte butoaie de benzina, in drum spre iesire a luat o bata din gheata, din camera armelor. A inceput sa lovesca demonii cu bata, in buzunar avea o cutie de chibrituri pentru a aprinde focul.

Dupa ce s-au deschis portile, Diana a dat buzna peste Natasha, cu aceeasi dorinta, sa ii salveze. Natasha a ajutat-o sa le duca pe cele doua surori departe de cetate. Demonii au venit in urma lui Mikko, cand l-au vazut ca tinea un chibrit in mana, au inceput sa rada de el.

Singurul care a ras la sfarsit era Mikko, a aprins chibritul, la aruncat in urma lasata de benzina, apoi a fugit. “Va sari in aer, feriti-va! Fetelor, jossss!” striga, Mikko cu putere… “A fost cea mai grozava explozie!” spuse Diana, bucuroasa sa-si vada prietenii in siguranta.

Mikko era afumat, cetatea a fost distrusa, insula de gheata a devenit, “insula dezghetata”. Anita si Nicole isi reveneau, din pacate nu au fost aruncati toti demonii, Amy si armata ei chinuiau oamenii. Aerul devenea otravit, ingerii au incercat sa salveze cativa oameni, ramasi singuri fara aparare.

Persefona a fost dusa departe de acel loc infectat de demoni, fiind departe de mama ei, daca va creste asa, nu va afla niciodata adevarul. Diana nu si-a imaginat ca vacanta ei, va deveni una palpitanta, se simtea un pic descurajata cand a vazut intreaga armata de demoni, distrugand tot ce le iese in cale.

“Sunt niste bestii, este timpul sa luptam si noi!” gandise Diana, frustrata de ceea ce vedea. Mikko a ramas cu surorile lui si cu Natasha, intr-un adapost,  ascunsi in padure. “De data asta, una dintre noi trebuie sa piarda!” S-a apropiat de un mormant, unde era ingropat un copilas de trei anisori, a pus flori pe mormant, apoi s-a indreptat spre “centrul razboiului”.

Avand puterea ingerilor, Diana, a luat o alta infatisare, lumina din interiorul ei stralucea foarte puternic, a avut curaj sa se apropie de Amy, acum cele doua surori stateau fata in fata, pentru a doua oara.

-         “Am dat de-ale cimitirului portii, acolo cioclii isi bateau joc de morti! Si ce-am vazut era straniu, intr-un copac am gasit un craniu…Nu era nimeni, ma gandeam singura, cum sufletu-nchis nimic nu vrea…Cad frunze-n  amurg…Draga mea!” spuse Amy, privindu-si sora in ochi.

Amy a privit-o cu invidie, faptul ca sora ei inca traieste, nu e un semn bun, stia foarte bine despre ce vorbea…cuvinte pe care numai cele doua lumi le intelege perfect. Demonii o priveau pe Ingerul luminii, ca pe o bucata de mancare. Ingerul mortii si-a luat pozitia de atac, nu inainte sa-i lase cateva vorbe.

Ingerul luminii.

        - “Te pierzi in golul singuratatii! Oh, suflet, mereu in lume fugar! E ora cand tu plangi amar, asculta…Daca de-acum, e tarziu; si ochii mei sunt seci… Ajunge sa inteleg…  Plecata esti pe veci, draga mea!” spuse Diana dezamagita.

Diana si-a mangaiat usor, sora pe obraz, i-a dat o imbratisare calduroasa, apoi s-a retras cu grija. 

“Se pare ca acesta este sfarsitul, draga mea sora! Esti pregatia pentru ce va urma, Ingerul mortii?” Ingerul mortii a dat ordin sa fie omorati toti ingerii, impreuna cu toti copiii. Lupta intre bine si rau a inceput! 

Din sicrii au iesit cadavre, casele oamenilor au fost arse, lacurile ardeau, pamantul se cutremura. Natasha a venit la locul luptei, inconjurata de ingeri, tinea in mana un butoi de apa sfintita. 

Soarele rasarea si apunea la loc, repetandu-se, cand era iarna, frig si ningea, cand batea soarele puternic, pomii ardeau. Vantul batea puternic, luand casele pe sus, cand ploua tare…mii de oameni s-au inecat.

Ingerii erau raniti, demonii despicati…Demonul a trantit-o pe Ingerul luminii la pamant, cu o mana ii tinea gatul, lasandu-i zgarieturi, in cealalta mana tinea un cutit pentru vechi ritualuri magice, un cutit mistic, era indreptat spre inima ei.

Natasha a sarit in apararea ei, a fost lovita puternic in piept de demon. Ingerul luminii s-a asezat fortat pe o masa de piatra, uitandu-se la ceilalti ingeri care mureau. “Aminteste-ti, Amy! Este singura ta sora…chiar merita sa moara asa? Aminteste-ti de parintii tai, ea isi da viata pentru tine, este randul tau sa preiei controlul!” spuse Natasha, trezind-o pe Ingerul mortii la realitate.

Amy a privit, pentru ultima oara in jurul ei, razboiul era crud, sangeros si fara folos. L-a prins pe demon de mana, cutitul a cazut langa corpul Dianei. Natasha a ajutat-o sa se dea jos, de pe masa de piatra, Amy il infrunta pe demon. Cele doua au stat sub aripa unui inger, se uitau mirate, cum Amy il trantea pe demon de pamant.

Ranile pe care le avea el, le simtea si ea, desi avea doar o mana, Amy lupta ca si cum ar fi avut sase. Majoritatea ingerilor au fost omorati, din cauza unor sulite. Jumatate de cer era senin, iar pe cealalta jumate a cerului era intuneric.

Benjamin, copilul celor doi soti, care au salvat-o pe Persefona, a gasit o carte in care aparuse numele fetitei. Cartea era veche, articolul parea interesant, a luat cartea, fara acordul parintilor, punand-o in buzunar. Benjamin a devenit fratele vitreg, a Persefonei. A aflat ca numele ei este unul legendar, insemna “Stapanitoarea lumii umbrelor”.

Mama lui Benjamin era o clarvazatoare, insa vedea numai cu ajutorul unor carti, pe care le-a pierdut cand au parasit taramul mortii. Taramul lor linistit, plin cu oameni nu mai exista, intunericul a pus stapanire pe taramul lor drag.

Demonul, dezamagit de Amy, i-a incolacit corpul Dianei, precum un sarpe, lasand-o incet fara rasuflare. Pe Natasha a prins-o de un pom, daca misca era omorata de tepi veninosi. Demonul i-a scos inima unui inger, a manjit-o pe Diana cu sangele ingerului, recitand un ritual demonic.

Demonii au inceput sa invete, aceeasi metoda de la stapanul lor, isi mancau inamicii. Mikko a venit din urma, a luat apa sfintita, a imprastiat-o pe sarpele care o incolacea pe Diana, apoi tepile veninoase din jurul Natashei.

Cerul s-a luminat orbitor, ingerii arcasi au venit sa-i doboare pe demoni. Pentru prima data, Amy si Diana au fost unite, au luptat impreuna impotriva demonilor. 

O voce blanda, s-a auzit pe cer, era mama lor, se bucura ca sunt unite, si le sustinea cu toata puterea ei.

Demonii au fost arsi, seful lor era facut aproape bucati, a vrut sa o injunghie pe Ingerul luminii in spate, ghiarele lui au ajuns in abdomenul lui Amy. 

Sora ei a prins-o in brate, la fel ca pe mama ei. Demonul a explodat, iadul s-a retras, razboiul s-a terminat.

-         “Multumesc ca m-ai eliberat, esti cea mai curajoasa sora din lume! E greu sa ai grija de cei dragi, fara tine…surioara, nu stiu ce as fi facut! Te rog, nu plange, nu privi in urma ta! Suntem libere, meritam!”

Diana plangea cu lacrimi cristaline, o striga neincetat: “Amy! Amy!...” Sufletul ei a fost eliberat, in final…Ingerul mortii a disparut! Demonul s-a autodistrus si a salvat “Lumea de SUS”. Amy a ajuns sa fie un inger, la fel ca mama ei. Amy atarna la granita, dintre “Lumea de SUS” si “Lumea de JOS”.

Inca era socata, Amy si-a dat viata pentru sora ei, au eliberat copiii, oamenii s-au intors la treburile lor. Cei cinci prieteni au un drum greu de parcurs, dar merita…sa se intoarca acasa. Au luptat impreuna, au salvat-o pe Amy, desi Diana spera sa traiasca alaturi de ea, sa fie in sfarsit, doua surori normale… 

Ingerul luminii imbratisand Ingerul mortii.