Cap.X-Drumul spre casa
 |
| Mikko & Diana. |
Diana si-a pierdut copilaria, cautandu-si sora, pana la sfarsit, Amy a fost salvata, acuma este pregatita sa se intoarca acasa, alaturi de prietenii ei si de tatal ei. Johnny este foarte ingrijorat, asteapta cu nerabdare, sa-si stranga fiica din nou, in brate.
Noaptea se apropia, Diana impreuna cu Mikko au cautat bete pentru foc, sa tina lupii la distanta. Anita si Nicole cautau ceva de mancare, iar Natasha facea un mic adapost, unde sa-si asterne corpurile obosite.
Inainte sa adoarma, Diana, privea emotionata, stelele, isi imagina cum ar fi fost viata ei, daca Amy nu devenea “Ingerul mortii”…Erau impreuna, povesteau, se jucau, se distrau ca doua surori. Era prea frumos sa fie adevarat, acum trebuie sa se obisnuiasca fara ea.
Diana s-a resemnat, are amintire poze cu Amy, nu e mult, dar pentru ea inseamna totul. Dupa ce va afla de fiica lui Amy, trebuie sa ia singura o decizie, ori isi cauta nepotica, ori uita de existenta ei. Diana i-a invitat la ea acasa, pe Mikko impreuna cu surorile si cainele lui, stiind ca nu au unde locui.
A doua zi, Natasha si Anita au descoperit o gara, s-au indreptat cu totii spre singurul tren care functiona. Erau multi oameni, nu mai vazuse asemenea loc, credeau ca totul era distrus. Le era frica sa nu fie cumva o capcana, o iluzie.
Diana avea o presimtire rea, in legatura cu acel tren, era sigura ca nu ducea unde vroiau ei. In plus, avea presimtirea ca cineva le urmareste pasii. Mikko a incercat, sa o convinga sa urce in tren, nu aveau de ales, ori mergeau pe jos, pana mureau de oboseala, ori riscau si faceau o mica calatorie cu trenul.
Intr-o compartiment, Mikko a gasit o palarie de ceferist. Si-a pus palaria pe cap, facandu-le pe fete sa rada.
- Buna ziua! Biletele la control, va rog!
- Nu avem bielete, domnule! spuse Anita, razand
- Aha! Calatoriti fara bilele! Putem rezolva aceasta problema!
- Cum, domnule? spuse Diana, luandu-i palaria de pe cap
- Sa ma lasati sa dorm vreo doua-trei ore! spuse Mikko, in timp ce se intindea pe scaunele compartimentului.
Dupa urmatoarea oprirea, cei cinci au ramas singuri in tren, nu era prezent, nici macar controlorul sau mecanicul. Diana se uita pe geam, nu mai vedea oameni urcand sau coborand la statii, i s-a parut suspicios…L-a trezit pe Mikko sa mearga la locomotiva, sa verifice daca cineva conduce trenul.
Usa de la cabina, era incuiata pe dinauntru, Mikko se trantea in usa, poate…poate se va deschide. Au deblocat clanta de la usa, inauntru era soferul plin de sange, cu capul spart.
Diana a cautat prin buzunarele soferului, un telefon. Nu avea la el decat un briceag si o scrisoare, care era atat de manjita de sange, incat nu vedea pentru cine este. Cand a vrut sa deschida scrisoarea, Igor, singurul demon ramas in viata, a prins-o pe Diana de brat.
A vrut scrisoarea, Anita si Nicole au fost inchise in compartiment, Natasha a fost lovita de scaunul compartimentului, cu Mikko a rupt o usa, iar pe Diana incerca sa scape de ea definitiv.
Cainele a sarit la Igor sa-l muste, l-a prins de picior, rupandu-i o bucata din piele. Fata lui Igor ii era desfigurata, din cauza razboiului, cand a vazut ca ingerii sunt pe cale sa castige, s-a ascuns. Trenul intrase intr-un tunnel, atunci lucrurile au luat-o razna…s-au imbrancit!
Cand au iesit din tunel, Igor era prins in cabina de la locomotiva, ceilalti erau teferi. Scrisoarea a ramas la Igor, in urmatorul tunnel, a scapat din cabina, luand-o pe Diana ca ostatica. Mikko statea pe scaun, era ranit la piciorul stang.
A obligat-o pe Diana sa urce deasupra trenului, daca ceilalti incercau sa il opreasca, o va rani pe Diana. Pe tren ea se zbatea, a vrut cu orice pret, sa-i ia scrisoarea din mana. Igor a impins-o de pe tren, Diana s-a agatat de un fier, a trenului. Mikko s-a urcat si el dupa Diana, Cei doi s-au rastogolit pe tren, scrisoarea cazuse pe holul trenului. Nicole a vazut scrisoarea pe jos, a luat-o, fara sa fie vazuta, punand-o in buzunarul de la bluza.
Igor l-a aruncat pe Mikko, inapoi in tren, s-a apropiat de Diana pentru a-si termina misiunea. Mikko, nervos, a urcat din nou pe tren, s-a izbit de Igor, aruncadu-l de pe tren.
- Diana, prinde-te de mana mea!
- Nu pot, Igor s-a agatat de mine! O sa cadem toti trei!
- Nu renunta! Nu vreau sa te pierd, a doua oara!
- Nu ajung la mana ta! Nu mai rezist…
Diana si-a dat drumul, prefera sa cada ea si Igor, in loc de ei trei. Mikko era anxios, este a doua oara cand o scapa din maini. Diana era deja obisnuita cu cazaturile, a avut noroc ca a aterizat pe Igor. Cea mai buna prietena a ei, l-a zapacit pe Mikko pana cand le-a zis la toate trei,ce a patit Diana.
Anita era sigura,ca sora ei ascundea ceva, o pandea tot timpul, numai sa alfe care e secretul ei. Au coborat din tren, la prima statie. Au decis sa mearga mai departe, poate vor da din nou de Diana, insa de data asta credeau, ca nu mai sunt sperante.
Diana a ajuns, din nou, intr-un loc parasit. Corpul ei, plina de taieturi, o faceau sa renunte. S-a trantit pe jos, un caine se tot plimba pe langa ea, a vazut ca nu misca, a inceput sat raga de hainele ei. In acel moment, Diana visa…Era intr-o camera mare si intunecata, purta o rochie alba, in mana tinea un trandafir alb, geamurile erau larg deschise.
Vantul se juca cu perdelele din dantele, pe masuta se aflau trei lumanari, auzea de la distanta, cum o striga cineva… “Acesta va fi ultimul tau vis, trebuie sa uiti trecutul, ai o noua sansa alaturi de prietenii tai, bucura-te de ea!” spuse Amy, imbratisand-o.
In spatele Dianei, s-a deschis o usa, o lumina puternica ii arata drumul spre casa, spre un nou inceput. In curand o sa afle ce a scris Amy in scrisoare, dupa ce s-a trezit, a simtit ca o ustura palma dreapta, avea un tatuaj mic, doua inimi unite…spunandu-i lui Amy : “Surori pentru totdeauna!”
Diana s-a ridicat si a mers mai departe, din departare i s-a parut ca vede o fetita, intr-o rochita neagra, avea doua suvite rosii, parul negru si radea. O auzea cu ecou, cand s-a apropiat mai mult,disparuse.
A dat de un parc, cativa metri distanta, a zarit aceeasi fetita, se ascundea dupa un copac. Fetita s-a asezat pe un leagan, statea cu spatele la Diana. “Imi caut mama! Mi-e dor de ea!” spuse Persefona plangand. Diana a incercat sa o atinga, insa fetita a fugit.
Drumul a condus-o direct spre un sat amarat, acolo era in vizita familia adoptiva a Persefonei. Tatal lui Benjamin ajuta oamenii saraci, au venit voluntari. Diana lesinase de foame, Benjamin si-a ajutat tatal s-o duca in casa. Cand si-a revenit, a deschis ochii, Persefona statea in fata ei.Zambea cu drag, spunand: “Esti reala! Te-am gasit!” Fetita din imaginatia ei, era reala, era chiar fetita lui Amy. Persefona avea un an, s-a mirat Diana, cand si-a dat seama ca timpul a trecut pe langa ea. “Am dormit un an? Doamne, prietenii mei ma vor declara moarta!”
Familia adoptiva se numea Ashe, o iubeau pe Persefona ca pe propria lor fiica. Nu intelegea de ce ar avea nevoie, de ajutorul ei, o fetita de un an. Mama lui Benjamin i-a explicat unde au gasit-o pe Persefona si i-au povestit ce au vazut inainte, ca micuta sa ajunga la ei.
Diana si-a dat seama ca fetita,era din tabloul pictat de Federic Corvis, este aceeasi fetita, asta insemna ca este fiica lui Amy. Ochii ii stralucea cand si-a luat nepotica in brate, trebuie s-o duca acasa, are nevoie de ingrijiri, pana nu creste mai mare, sa afle ca este fiica “Ingerului mortii”.
S-a certat cu familia adoptiva, le era greu sa se desparta de Persefona, nu mai credeau in demoni, au uitat de unde provine ea. A doua zi, cele doua au pornit la drum, a luat cu ea multa mancare pentru cea mica si cateva hainute de schimb.
Diana era curioasa daca Persefona va deveni ca mama ei, sau mai rau. Au ajuns pe o autostrada, Diana a incercat sa opreasca o masina, a avut noroc ca a dat peste o persoana cu purtari bune. Le-a dus pana in orasul Dreamville, lasandu-se la spitalul orasului.
Tommy Hunt a fost cel care le-a luat in masina, le-a condus pana la spital, s-a oferit sa o ajute, sa intre in spital. Fata ei i se parea cunoscuta, o confunda cu Amy. din greseala, inainte sa plece de la spital, i-a spus Dianei: “Pe curand, Amy!”
Diana s-a intors brusc spre el, intrebandu-l daca a cunoscut-o pe sora ei. Cei doi s-au imprietenit, in timp ce doctorul avea grija de nepotica ei, Diana povestea cu Tommy, vechiul prieten a lui Amy.
Tommy a aflat tot adevarul despre Amy, tot ce s-a intamplat… “Amy si-a salvat fetita! Ne-a salvat pe toti!” spuse Diana mandra si emotionata. Tommy i-a promis, ca o sa le duca chiar el acasa, numai cu o singura conditie: “Sa ma lasi sa o vizitez pe micuta Persefona!” Cei doi au ajuns la un acord.
A venit si ziua cea mare…Diana si-a strans tatal in brate, au plans amandoi de bucurie. Diana a sunat-o pe Natasha, ca pe vremuri, ceilalti trei, plus cainele, erau la ea acasa. S-au grabit spre ferma Fonster, s-o imbratiseze, le-a facut cunostinta cu Tommy si Persefona, apoi le-a povestit cum a supravietuit din nou.
- Diana…
- Da, Mikko!
- Tu ai mai multe vieti decat o pisica! spuse Mikko razand
- Sunt foarte norocoasa, ma bucur ca sunt din nou acasa, prieteni!
- Imbratisare de grup! striga Natasha vesela
Toti in afara de Nicole si Diana, au intrat in casa, era timpul sa-si ceara scuze ca nu le-a zis de scrisoare, pe care a tinut-o ascunsa. I-a incredintat scrisoarea de la sora ei, Diana a inceput s-o citeasca, in timp ce tatal ei era la usa, pregatit s-o strige…
“Draga mea sora,
Vreau sa incep prin a-mi cere scuze, pentru tot raul pe care ti l-am provocat; si parintilor la fel. Aceasta scrisoare este adresata tie, te rog sa ai grija de Persefona, este fiica mea si a lui Federic Corvis. Stiu ca ti-ai dat seama inainte sa citesti, aceasta scrisoare. Imi pare rau pentru comportamentul meu, am fost egoista. Aveam doar sapte ani, eram derutata! Nu am vrut sa-i fac rau mamei, imi pare rau! Cand am ajuns in acel sat, am stat singura, plangeam intruna, o umbra ma urmarea mereu. Am stat intr-un cimitir, am vazut lucruri groaznice, sau erau doar in mintea mea? Ma intrebam tot timpul, daca demonul e real, daca nu visez…din pacate, ai vazut si tu!
De cand a murit prietena mea cea mai buna, Nadia, mi-am promis ca-mi apar prietenii, m-am simtit vinovata de moartea ei. Am apucat sa scriu aceasta scrisoare, cand m-a lasat demonul singura, alaturi de Federic, el mi-a fost alaturi si la bune si la rele.
Nu am reusit sa termin scrisoarea…dar am reluat-o dupa ziua in care mi-a aruncat, demonul, fetita de pe pod. Mi-a fost ciuda ca m-a salvat, trebuia sa fiu acolo, alaturi de Persefona. Deja mi-e dor de ea! Ii transmiti tu pupicii mei! Poate ca totul era in mintea mea…poate ca eu am creat tot haosul! Nu stiu daca ma intelegi, Diana! Niciodata nu mi-am imaginat ca o sa devin “Ingerul mortii”! Iti multumesc ca mi-ai salvat fetita, stiu, pare ciudat, desi sunt moarta si linistita, sunt sigura ca o sa ai grija de taticu’, de nepotica si de prietenii tai. Persefona este fetita din cosmarurile mamei, cea care se joaca, si alearga cu lupii.
Am facut multe greseli in viata, dar am avut persoane foarte dragi, care au avut grija de mine. Sa nu te simti vinovata, ai facut ce trebuia! Tu esti cea mai importanta, pentru ca iti pasa! Eu si mama, vom fi mereu alaturi de tine, bucura-te de sansa pe care eu am neglijat-o. Lupta pentru ceea ce iti doresti, viata este importanta!
Ramai cu bine,
Amy.”
Persefona, peste cativa ani, va mosteni talentul lui Federic, va deveni o pictorita cunoscuta. Diana a plantat un stejar, in memoria lui Amy, ii placeau pomii puternici si mari, se furisea sub, pentru a se racori. Tatal Dianei, a facut un leagan pentru Persefona.
Diana a pus o pamblica neagra, in locul unde a plantat stejarul, spunand, mandra: “Asta este pentru tine, Amy!”
Sfarsit
 |
| Sue si caietul ei cu "Ingerul mortii"! |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu