Azaleea
- Scumpo, trezeste-te! O sa intarzi la scoala! Of, fata asta! A stat tarziu, din nou. Oare cand o sa realizeze, ca nu-i face bine sa citeasca seara?
In timp ce Larisa Agafia se indrepta ingrijorata spre camera fetei, Azaleea Agafia tresari din pat iute. Dupa ce a privit ceasul care se stricase, din nou, de pe noptiera de langa patul ei.
- Ah, urasc electronicele astea! Spuse Azaleea furioasa, in timp ce se imbraca. Ceasul arata 07.30…Mai am cincisprezece minute si pierd autobuzul! Nu, nu din nou!
Si-a luat in fuga ghiozdanul si cartea de pe plapuma, pe care o citea seara. A aruncat in graba cartea in ghiozdanul ei rosu. Si-a luat pe ea un tricou simplu verde, un hanorac negru peste tricou, si o pereche de blugi simpli, inchisi la culoare. In cap avea o clama simpla argintie, sau cel putin isi imagina ca e argintie. Clama era aproape ruginita, ii tinea bretonul intr-o parte, sa nu-i atarne pe frunte, acoperindu-i ochii ei albastrii.
Mama ei, Larisa Agafia statea in usa camerei fetei, o privea cum se invartea pe jumatate adormita, cautandu-si sapca ei norocoasa, de culoare rosie. Dupa ce mama ei a obosit s-o priveasca cum se invarte, a incercat sa-i atraga atentia.
- Hm, asta cauti, domnisoara? Spuse Larisa jucausa. Ti-am zis de atatea ori, s-o lasi la vedere, undeva unde ai s-o gasesti a doua zi si nu aruncata, aiurea, pe unde apuci.
- Da, mama! Stiu, multumesc! Spuse rusinata Azaleea, dandu-si ochii peste cap.
- Nu stiu cum o sa te descurci, atunci cand eu n-o sa mai fiu langa tine. Mi-e tare teama, ca o sa fie in jurul tau un dezastru total. Spuse mama ei autoritara, incercand sa o ajute pe Azaleea, insa fata a inteles cu totul altceva.
- Mama, te rog! Nu ma mai critica! Spuse fata iritata de vorbele mamei sale. O sa fiu bine! Acum trebuie sa plec, ma intalnesc in statie cu Tania Masa.
- Scumpo, stai…! Ti-ai uitat punga cu sandwichuri! Azaleea!
- Da, mama! Multumesc, ne vedem mai tarziu! Spuse ea dupa umar, in timp ce alerga spre iesire.
Mama ei incontinuare o ingrijora comportamentul copilaresc si dezordonat al fetei. Camera Azaleei era plina de carti. Majoritatea dulapurilor de haine erau pline de carti. Azaleea este o tanara de doisptrezece ani ani, de abia incepuse clasa a sasea. Larisa Agafia lucreaza a o patiserie, salariu nu era prea stralucit, insa ea si sotul ei Filip Agafia sunt multumiti cu ceea ce au si cu timpul vor avea mai mult.
Au o casuta mica, formata din doua camere, o bucatarie mica si o baie; undeva in orasul “Lumea Doinei”. Un oras mare, zgomotos, multa populatie, agitatie si nici un strop de libertate sau de liniste. Familia Agafia se simt in plus in acest oras, parca nu ar avea ce cauta acolo. Din pacate, in acest oras s-au nascut si se pare ca aici vor ramane.
In statia de autobus special de elevi, care ii ducea la scoala, numita “Speranta”, unde invatau multe lucruri sa faca singuri, multe activitati extrascolare, o scoala foarte buna. Autobuzul era alb, in fata autobuzului, pe geam se afla o placuta de hartie intr-o folie transparenta, scria “Transport elevi-Speranta, Generala 2”. Soferul autobuzului, era un domn in varsta de patruzeci si doi de ani, cu un corp solid, par scurt si carunt, glumet si apreciat de elevi pentru rabdarea lui.
Toti elevii il numeau domnul “Happy”, pentru ca era mereu fericit, cand ducea si cand aducea elevii. Azaleea a fost foarte fericita, ca a ajuns la timp in statie, alaturi de prietena ei cea mai buna, cu care crescuse impreuna, de micute, de cand or avut scutece. Daniela Masa, mama Taniei, lucreaza impreuna cu mama Azaleei, Larisa Agafia, la patiserie.
Se ajutau intre ele, indiferent de cauza. Acum ca fetele lor erau mai maricele, nu mai erau nevoite sa lucreze in schimburi. Sotul Larisei lucreaza ca mecanic auto la “Doina’s autoservice”. Daniela Masa nu se casatorise, desi la varsta de treizeci si sapte de ani arata destul de bine, parul blond, des si lung, de statura medie, un corp slabut, dar avea putere destula in oase, ochii ii erau albastrii ca oceanul. Fata ei, Tania Masa semana leit cu ea. Tatal Taniei, le-a parasit inainte sa se nasca fetita. A plecat in alta tara uitand complet de cele doua.
Azaleea Agafia nici nu-si imagina ca acea zi, nu era o zi obisnuita pentru ea. Peste o ora, o sa afle ca totul din jurul ei se va schimba. Era satula de agitatia din oras, toti care conduceau autovehicule erau nervosi, anxiosi, nerabdatori, tipatori. Se uita la domnul “Happy”, impresinata de calmul cu care conducea autobuzul, era atat de relaxat, canta cu ceilalti elevi melodia de la radio: “In the jungle..”. Ciudat! S-a gandit Azaleea.
Melodia asta este pentru copii mici. State ape randul din dreptul autobuzului, al patrulea scaun. Tania privea pe geam, era langa Azaleea, parea foarte ganditoare. A zambit usor, spunandu-si –“Nu poate fi mai ciudat de atat!” Aceasta gandire o sa se schimbe brusc la ora de biologie.
Nu parea nimic diferit, toti se comportau obisnuit. Alergau spre intrarea in scoala, pentru a nu intarzia la ore. Azaleea impreuna cu Tania se tineau de brat, paseau spre scoala relaxate. Scoala nu era o cladire mare sofisticata; scoala “Speranta, Gen. nr.2”, devenise o scoala simpla. Cladirea era pictata/vopsita in culoarea bej. In gladire, pe interior, pe holul scolii, culoarea verde iti reamintea cum e sa fi din nou pe camp, in aer liber. Tavanul detinea culoarea albastra deschis, precum cerul senin. Clasele te primeau cu o buna dispozitie dea invata, datorita culoarei galbui-portocalie asemanator soarelui. Orele incepeau de la ora noua dimineata si se terminau la treisprezece dupa-amiaza.
- Oh, din nou ora de biologie. Sper ca domnul professor n-o sa ne mai puna sa facem autopsie unei broaste. Azaleea nu suporta sa faca o broasca bucati, insa colega din dreapta ei, aproape ca sarea in sus de bucurie. O privea pe Tania cum statea linistita in banca ei, asteptand la fel ca ceilalti, sa intre in clasa domnul professor.
- Tania, nu vreau sa stau la aceasta ora!
- De ce? A intrebat-o, Tania, surprinsa de vorbele prietenei.
- Stii tu! Ne pune sa taiem animalutele alea inocente. Spuse Azaleea rozandu-si unghile de la mana stanga.
- Azaleea, fi serioasa! Suntem aici sa invatam.
- Ah, cat mi-as dori sa fiu invizibila acum. Spuse ea intristandu-se.
Profesorul si-a facut aparitia in clasa, zambitor, scund, brunet cu ochii caprui, purta ochelari cu rame subtiri, invarsta. Avea in jur de cincizeci- cincizeci si cinci de ani. Purta un costum maroniu, cu o cravata de culoare alba. Tinea in mana o servieta din piele, neagra. A salutat politicos elevii, primind inapoi un raspuns la fel de politicos de la elevii sai. In momentul in care profesorul intrase in clasa, la picioarele lui se aflau doua creature micute. Azaleea le-a zarit, nestiind ce se petrece. S-a uitat la profesor, incercand sa evite contactul visual cu cele doua creature.
Profesorul si-a inceput lectia, Azaleea a avut noroc, azi nu trebuie sa faca bucati nici o broasca. Insa profesorul a inceput sa le povesteasca elevilor, despre anumite animalute pe cale de disparitie. Azaleea se uita incruntata spre professor, nu intelegea nimic din ce zicea. Ceilalti colegi erau atenti la el.
Creaturile semanau cu ghemotoace de lana, erau micuti, pufosi si rotunzi, de diferite culori. Ochii mari, obraji rosii si zambitori. “Pare a fi lumea imaginara a lui Alice.” Spuse ea razand. Si-a luat cartea de biologie, a asezat-o in fata sa nu mai vada nimic. Tania s-a ridicat in picioare, raspunzand la cateva dintre intrebarile puse de profesor.
“Care era lectia de azi? De ce nu sunt niciodata atenta la ce spune profesorul? Oricum nu inteleg nimic.” Se gandea Azaleea, dand cartea la o parte din fata ei. A facut ochii mari cand a vazut cum una dintre creaturile micute, a intrat in servieta profesorului. Semanau cu fapturile inocente din desenul numit “Pokemon”.
Azaleea ridica insistenta mana, profesorul vorbea incontinuare, ignorand-o. S-a ridicat din banca, incercand sa scape de cele doua creature. “Shuu! Haide, plecati din clasa! De unde ati aparut? Hei, nu te urca pe banca mea. Ce sunteti voi cu adevarat?” Azaleea se chinuia sa-i prinda, sa-i scoala afara din clasa. Dupa ce s-au urcat pe banci, la geam au aparut sase vulturi, care stateau nemiscate, privind-o. Azaleea a crezut ca incaperea se va umple cu animale salbatice sau pasari.
Toti colegii din clasa se comportau normal, il ascultau pe profesor, unii aruncau cu hartii, iar altii ridicau bucurosi mainile. Azaleea a iesit razand din clasa, urmarind cele doua creaturi pe holul scolii. S-a de usa de la intrare, a privit inapoi, nici o miscare, clopotelul nu suna, elevii nu miscau. Cele doua creature au iesit afara printr-o usita mica in mijlocul usii. Azaleea a privit atenta cum cele doua creature se strecoara prin usita cea mica, a zambit punandu-si ambele maini pe usa cea mare, impingand-o in afara.
Iesind din scoala, Azaleea a observat ca totul din jurul ei se schimbasera. Se afla, acum, intr-un vagon dintr-un tren. Usa pe care ea a deschis-o, a condus-o intr-un vagon.
-Cum e posibil asa ceva? Isi spuse ea speriata. Acum o secunda eram pe holul scolii, adica, eram la scoala…iar acum ma aflu intr-un vagon! Unde duce acest tren? Cum ma intorc acasa?
Azaleea a privit in jurul ei, compartimentul in care se afla era gol. Nici o presenta umana in acel tren. Cu cat mergea mai repede, trenul devenea pustiu si intunecat. S-a asezat pe unul din scaunele din vagon, pe partea de la geam al compartimentului, incercand sa se calmeze.
Si-a pus mainile pe fata, inchizandu-si ochii. Credea ca totul este un vis. Ca avea sa se trezeasca indata. Apoi o sa rada impreuna cu Tania, in timp ce ii povesteste visul.
- Haide, trezeste-te! Azaleea, este doar un vis. Doar un vis! Isi spuse ea incepand sa planga.
Ingrijorarea o facea sa planga in hohote ca un bebelus. Unul dintre animalutele ciudate, cel de culoare galbena, o privea cu ochi largi deschisi, tinandu-i manutele Azaleei, pentru a nu fi trista.
Si-a desfacut degetele, descoperindu-si fata, ea privea acel animalut ca pe o jucarie de plus. Si-a scos un servetel din buzunarul de la hanorac, stergandu-si lacrimile. Animalutul se transformase intr-un catelus micut si pufos, in doua culori: alb si negru. Pe gat, urechi, coada si labute era alb, restul era negru. S-a asezat langa ea, bagandu-si botul sub palma ei stanga, incercand sa se alinte ca un catelus.
Azalea a zambit, devenindu-i drag catelusul. L-a luat in brate, l-a mangaiat, vorbindu-i.
- Doamne, cat de dragalas esti! Intotdeauna mi-am dorit un catelus. Inainte erai doar un animalut ciudat de culoare galbena si dintr-odata te-ai facut un catelus adorabil. Cum ai reusit sa faci asta?
- Ham! Ham! Ham! Spuse catelusul latrand si dand din codita.
- Bine, m-ai lamurit de tot. spuse ea razand. Nici nu stiu de ce vorbesc cu tine, oricum n-am sa inteleg nimic din ce-mi spui. Of! Macar de-as stii incotro ma-ndrept!
Azaleea luase catelusul in brate, dandu-i numele de “Curaj”. L-a mangaiat pana cand a adormit cu el in brate. Curaj dadea bucuros si prietenos din codita. Celalalt animalut care-si schimba culoarea dupa starea lui de spirit (cand era trist se facea albastru; cand se temea se facea gri; cand era dezamagit se facea verde; cand era bucuros devenea roz), o privea pe Azaleea de la distanta.
Nu era sigur in privinta ei. Nu se putea apropia de ea. Ii sudia toate miscarile de la distanta, in timp ce-l tinea pe Curaj in brate. Ea nici nu-si imaginase , ca acest tren, in care se afla, o va duce spre un taram necunoscut. Trenul era o poarta spre o alta lume. S-a trezit cateva minute, privind cu jumatate de ochi intredeschisi spre fereastra.
Cateva luminite de culoare verde, rosie si galbena, se plimbau liberi dintr-o parte in alta. Doar acele luminite se vedeau, restul era intuneric. In vagon era o bezna totala. Luminitele semanau cu culorile de la un semafor. In loc de portocaliu era galben. Isi stranse cainele in brate, adormind la loc. Amarata si ingrijorata, pentru ce avea sa urmeze.
Statea inghemuita pe o pajiste verde, care dadea semne ca se va usca repede. Lacrimile fetei se uscasera pe obrajii ei moi. Pleoapele dadeau semne de somnolenta. Curaj s-a apropiat de obrajul ei incercand sa o trezeasca. Fetei i se paru ca aude vocea mamei sale, ca in acea dimineata tarzie, cand trebuia sa ajunga la scoala.
In fata fetei, se auzira patru pasi groi, dar micuti. Purtau palarii din paie, vesminte verzui, largute. Aveau in picioare o pereche de ghete negre, pline de noroi si buruieni. Se vedea ca veneau de departe. Cei doi calatori veneau dinspre miazanoapte si se indreptau spre un satulet la familiile lor. Unul din calatori avea in mana un toiag cu care mergea adesea la drumuri lungi.
Celalalt mai vioi, de felul lui si curios din fire adora sa calatoreasca. Cel viteaz si curios se impedicase de ceva, care ii statea in drum. A cazut jos, uitandu-se spre cel in varsta cu ochii mari. Se ridica suparat, se scutura de frunzele uscate si spuse:
- Cine, doamne, a pus piatra aia in drum? Ah, ce piatra…de fapt e bolovan! Spuse el in timp ce se scutura.
Cel de langa el intinse toiagul spre acea piatra de care s-a impiedicat colegul sau de drum. Cu ajutorul toiagului a dat frunzele la o parte gasind un papuc.
- Hei, gogomanule! Nu e piatra, nici bolovan…e doar un papuc! Striga cel invarsta catre cel impiedicat. Priveste cu atentie! E doar un papuc. Ce fel de papuc e asta? N-am mai vazut asa ceva! Spuse batranul mirat, privind cu atentie modelul papucului.
- Ah, batranelule! Ofta cel impiedicat. Nu va dati seama? Cineva l-o fi pierdut, iar noi trebuie sa-l ducem inapoi la proprietar. Spuse impiedicatul incercand sa para inteligent.
- De unde-ti veni asemenea idee? E un papuc, nu un caine. Nu poti sa stii ai cui sunt. Uite! Incet, incet…batranul dadu sa descopere mai departe cu ajutorul toiagului.
Au dat peste un picior. Apoi de celalalt picior. Apoi de restul corpului. Mainile ii stateau aproape de cap in pozitie de dormit, tinea ochii inchisi, iar parul ii era ciufulit.
- Uite! Vezi? E doar un corp ciudat intins pe iarba asta aspra si verde.
- Ce e? intreba tanarul curios. Respira? Tanarul s-a apropiat de fata, dand cu degetele de umarul ei. Hei, trezeste-te! A lovit din nou, de data asta cu degetul aratator p umarul fetei. Nimic. Cred ca s-a prapadit din cauza frigului. Sa plecam pana nu vin vulturii san e manance si pe noi! Spuse cel tanar ingrijorat, cu un ton rugator.
- Numai prosti ai in creierul ala de gaina! Spuse batranul batand usor cu toiagul pe umarul fetei. Uite, vezi? Traieste.
Azaleea credea ca este la ea acasa. A stat si s-a intins cat era de mare. Casca asa de tare, cei doi calatori aveau impresia ca o sa-i inghita. O privira din cap pana la picioare. Era frumusica fata! Cu parul de foc, doi ochi albastrii precum oceanul, pielea alba calda si obrajii rosii. Cand si-a deschis ochii, i-a zarit pe cei doi calatori, cum o priveau. Se gandea ea ca cei doi sunt ciudati dupa cum sunt imbracati, insa cei doi spuneau acelasi lucru despre ea.
- Unde sunt? Cine sunteti voi? Intreba fat ape un ton temator. Ce sunteti voi? De ce ma priviti asa? Azaleea s-a ridicat in picioare, scuturandu-se de iarba si de frunzele de la copaci.
- Nu-ti vrem raul, domnita! Spuse batranul linistit. Noi suntem druizi. Mai bine zis, preoti si magicieni. Nu ai auzit de noi?
- Da. Din povestile mele mistice. Ah, stai un pic! Ai zis druizi? De abia atunci s-a desteptat Azaleea, la auzirea cuvantului druid. Nu! Nu…e posibil asa ceva! Spuse fata punandu-si mainile pe cap.
- Ba da este. Tu de unde esti, fatuco? Intreba cel tanar pe un ton smechereste, strecurandu-se langa ea.
- Oh…ofta ea, in timp ce se aseza inapoi pe frunzele uscate cu picioarele incrucisate si cu mainile pe cap. Oh! Ce ma fac? Sunt departe de casa, iar mama mea o sa ma certe.
- Nu te necaji, fetito. Te vom ajuta noi sa ajungi acasa. Numai sa ne spui unde locuiesti. Hai, nu plange! In ce satulet stai? Spuse batranul preot, sprijinandu-si mana de umarul fetei.
- Satulet? Intreba ea cu o voce ragusita. Azaleea si-a ridicat privirea catre batran sa vada daca vorbeste serios. Nu e satulet! Stau departe, intr-un loc unde voi nu ati auzit de el. Va rog, lasati-ma sa merg cu voi! Nu cunosc deloc acest loc si sunteti singurele persoane pe care i-am intalnit pe acest taram necunoscut.
- Desigur, draga mea! Poti veni cu noi pana la “Orasul de piatra”, asa se numeste satuletul nostru.
- Multumesc foarte mult, domnule preot!
Cei trei, Azalea si cei doi druizi, care erau jumatate cat ea, se indreptau spre Orasul de piatra. Aratau de parca ar fi “Alba ca zapada si cei sapte pitici”, insa lipseau cinci pitici din gasca lor.Mai aveau vreo zece kilometri pana ajungeau in Orasul de piatra. Azaleea il tot intreba pe cel batran despre satuletul lor. De ce se numea “Orasul de piatra” daca era de fapt un satulet? Batranelul ii raspundea cu drag la fiecare intrebare. Repetandu-i de multe ori anumite detalii legate de satuletul lor.
- Ai sa vezi cu ochisorii tai, fetito! Ai sa vezi. Ii raspundea batranelul.
Cel tanar o studia, cum vorbea, cum gesticula, care erau expresiile fetei, cum pasea. Nu stia nici el ce se petrecea, dar era multumit si usor fermecat de prezenta fetei. Cei trei drumeti s-au imprietenit repede. Mergand tot mergand, Azaleea se oprise brusc din drum. Privea in jurul ei disperata, de parca ar fi pierdut ceva. Dupa zece secunde, spuse ingrijorata: “Unde este Curaj? Era cu mine inainte sa adorm! Unde s-a dus? Oh, l-am pierdut! Bietul de el!”
Azaleea incepuse sa le povesteasca intamplarile ei de la scoala, pana la trezirea ei pe acest taram necunoscut. Cei doi drumeti o ascultau cu mare atentie, de parca ar fi o invatatoare, spunand povesti caraghioase copiilor. In cele din urma, au ajuns in “Orasul de piatra”. La prima vedere, se observa multe casute, poate a unor pitici, dar daca te pierzi si mergi un pic mai departe de satulet, mai in spate, observai un oras format din pietre si bolovani.
Rasaritul soarelui se vedea cel mai frumos, daca urcai sus, pe un balcon din piatra si priveai spre doua dealuri indepartate, una de cealalta, se vedea cum rasarea soarele in mijlocul lor. “Foarte frumos!” Exclama Azaleea, cuprinsa de frumusetea satuletului. “O priveliste foarte frumoasa!” spuse fata cu ochii largi deschisi.
- Da, draga mea! Haide, sa-ti fac cunostinta cu familia mea. Spuse cel invarsta inaintand spre satulet.
Casutele druizilor le-au construit din lemn din brad, acoperis din paie si bucati din fier, pentru a tine casa intreaga. Puneau bucati de fier la usa, la geamuri si de desubt la acoperis. Pentru ca fierul reprezenta un lipici foarte bun. Azaleea a fost mirata cand a vazut ca druizii aveau arme facute din argint, pentru a se apara de cei nepoftiti in satuletul lor.
Azallea a fost primita cu bratele deschise, a luat pranzul cu familia celor doi druizi. La intrarea in casuta, Azaleea a fost nevoita sa se aplece un pic. Familia era formata din doi parinti si cei cinci copii ai lor: trei baieti si doua fetite. Baietii(unul dintre ei fiind tanarul calator, care se prezenta ca verisorul batranului), Pavel era baiatul cel mai mare de 13 ani, Barni de 9 anisori si Prichindel de 7 anisori. Iar fetele, aveau doar trei anisori, doua gemene dragute: Panseluta si Lacrimioara, precum florile dintr-o gradinuta bogata si colorata.
Baietii invatau sa lupte, pentru a lua in grijile parintilor, cand acestia n-or mai fi. Copilasii dormeau impreuna pe o pecica, facuta din caramizi acoperite cu fier si apoi asezate ca niste paturi, paiele. Toti copii se uitau uimiti la Azaleea, la imbracamintea pe care o purta. O intrebau tot felul de lucruri in legatura cu hainele ei si locul de unde venea. Mamica lor, Timeea, i-a povestit Azaleei despre lumea dragonilor si despre obiceiurile lor.
- Draga mea, esti bine venita printre noi. Insa printre vecinii nostri, dragonii, trebuie sa intelegi ca nu esti pe placul lor. Mai este un satulet departe de noi, acolo locuiesc persoane ca tine, draga mea, insa nu sunt asa de politicosi si grijuli ca tine.
- Ah, dar mien u-mi place sa fac rau nimanui! Exclama fata.
- Aici nu exista “lucruri bune” sau “lucruri rele”. Aici nu poti sa spui cuiva ca este rau sau bun. Draga mea, la noi este dupa curaj si onestitate sau dezamagire si lasitate.
- Vreti sa spuneti, daca cineva din satulet este dezamagit sau las, nu inseamna neaparat ca este o persoana rea sau buna?
- Da. Asa este! Si dragonii au familiile lor. Tot ce-i deranjeaza sunt cei ce seamana cu tine.
- Le-au luat puiul! Striga Pavel serios. Bagandu-se peste cuvantul mamei sale.
- Puiul lor? Unde se afla lumea dragonilor?
- Langa Orasul de piatra, exista o pestera. Acolo ii gasesti.
- Cum o sa recupereze puiul?
- Ah, copii, mancati! Gata cu vorba! Spuse batranelul, intrerupand discutia.
Azaleea ii privea cum deodata au tacut, au aplecat capul in farfurii si mancau, uitand de intrebarea ei. Acest comportament, o facuse sa intrebe din nou, insistand. Trebuia sa stie ce era de facut.
- Ma scuzati ca intreb din nou. Cine trebuie sa salveze puiul? Spuse fata hotarata.
- Chiar vrei sa stii? O intreba curios Pavel, uitandu-se in ochii ei albastrii precum oceanul. Iti spun eu cine!
Fata a aprobat dand din cap, ca vrea sa stie. Dupa o tacere profunda, cel mai mare dintre baietii Timeei a rupt tacerea.
- Tu!
Azaleea a scapat furculita din fier pe jos. A ramas socata cand a primit raspunsul. Dupa ce a auzit cine este presupusul erou, mai bine zis eroina, fetei i s-a facut rau. S-a inecat cu bobitele de orez pe care le avea in castronasul de lut si a impietrit. Singurul cuvant pe care ii iesea pe gura, repetandu-le, a fost: “Eu..Eu-Eu!” Cel tanar drumet, i-a afirmat vestea data de Pavel.
- Da, Azaleea! Pentru a ajunge acasa, ai de facut doua lucruri: primul lucru, este sa te imprietenesti cu dragonii si al doilea lucru, este sa le salvezi puiul.
Dupa auzirea cuvantului “acasa”, Azaleea si-a revenit, sarind in picioare si hotarata sa faca orice pentru a ajunge acasa. In acea dupa-amiaza i-au pregatit o harta, un fel de cartonas de culoare cafenie, desenata cu ceara deschisa la culoare. I-au urat drum bun, spunandu-i ca n-o poate ajuta cu nimic altceva, decat cu harta. Drumul spre Orasul de piatra, a inceput!
Azaleea nu avea mancare sau apa si nici haine mai groase. Trebuia sa se adapteze sis a se descurce singura. Mergand, tot mergand! In urma ei se auzeau patru pasi micuti, de parca ar fi arcuri. Un latrat ascutit se auzea prin frunzele uscate ale pomilor, care au cazut pe jos. A privit atenta punandu-si mana dreapta pe frunte, sa vada mai bine.
Din cauza soarelui, care batea din fata ei, nu reusea sa vada bine ce era in fata ei. Cand s-a intors, l-a zarit pe Curaj, catelusul din tren.
- Oh, ce bucurie! Credeam ca te-am pierdut! Spuse ea fericita, tinandu-si cainele in brate. Curaj! Spuse ea entuziasmata. Acum ma simt ca “Dorothy”, din povestea “Vrajitorul din Oz”. Ce sa fac, Curaj? Spuse ea asezandu-se in genunchi. Trebuie sa merg la dragoni pentru a le prezenta noua cina! Spuse ironica. Cum sa fac sa ajung acasa? Nu am inteles de ce eu trebuie sa salvez puiul de dragon?
- Ham! Ham! Ham! A latrat catelusul, dand din codita.
- Ah, iar ma necajesti! Cat de rau imi pare ca nu te inteleg! Dar trebuie sa vorbesc si eu cu cineva despre necazul meu. Bine ca te-am regasit, Curaj! Spuse ea, strangandu-l din nou in brate.
In cele din urma, a ajuns la pestera dragonilor. Usor, fara sa faca vreun zgomot a intrat in pestera. Se auzea un planset dur venind dintr-un colt al pesterii. Se numea Steluta, mama puiului rapit. Azaleea nestiind ce sa faca si inconstienta…s-a apropiat de Steluta incercand s-o consoleze vorbindu-i despre cat de dor ii este de casa si de mama ei. Se parea ca vorbele linistite ale fetei, o facuse sa se simta mai bine si spera din nou ca-si va gasi puiul.
Steluta i-a povestit cum s-a intamplat. “Foarte urat din partea lor!” spuse fata agitandu-se. Desi, cel mai potrivit era spus: “Au avut curaj sa patrunda in pestera si sa fure puiul!” spuse ea mirata. Un vant puternic a patruns in pestera, sufland-o pe Azaleea mai departe de Steluta. Picioarele, mainile si dintii ii tremurau. Vorbea, balbaita, privind spre iesirea din pestera. Doi ochi verzi si mari dadeau bufna inauntru peste ele.
- Oh, e “Furiosul”! A venit acasa de la vanatoare. Spuse ingrijorata Steluta.
- Furiosul! Exclama fata, incercand sa nu intre in panica.
Azaleea se gandea ca n-o sa apuce a doua zi. I se potrivea numele, chiar era furios. Azaleea a incercat sa se ascunda dupa labuta Stelutei, insa ii era frica sa n-o striveasca. “Sunt uriasi!” exclama ea. A incercat sa discute calma cu “Furiosul”, insa slabe sanse. Azaleea impreuna cu catelusul ei au fost dati afara din pestera. Lasandu-i sa tremure de frig.
Azaleea nu vroia sa renunte asa usor, se gandea la mama ei si prietena ei cea mai buna. Tot ce isi dorea era sa ajunga inapoi acasa. Vazand ca e data afara, a inceput sa caute lemne pentru foc, a adunat frunze uscate pentru a-si face un culcus, unde sa doarma. Din pacate, incepuse sa bata vantul tare si rece. I s-a stins focul, care o incalzea cat de cat si i-a distrus culcusul facut din frunze. Iar stomacul o bazaia, strigand “mi-e foame”.
- Of, cat trebuie sa indur pentru a merge acasa! Daca ma manca Furiosul, nu mai mi-era frig sau foame! Hainele sunt prea subtiri…ce ma fac?
A observat ca lui Curaj ii era frig, tremura si se invartea in gramada de frunze uscate. L-a bagat pe Curaj in hanoracul ei, gandindu-se la el. Macar lui sa-i fie cald. Pentru ca a fost batut la cap de catre nevasta lui, Furiosul a dat o privire in afara pesterii, privind-o pe Azaleea cum isi facea griji pentru catelusul ei. A fost impresionat de fapta fetei, convins ca este cea care trebuie sa se duca dupa “Farmec”, puiul lor, de doi anisori.
In urmatoarea zi, Azaleea s-a trezit bine dispusa, cu o foame de lup si uimita de locul unde se afla. Statea in pestera dragonilor, langa catelusul ei si langa se afla Steluta. Astazi era ziua in care trebuia sa il recupere pe Farmec. “Oare de ce i se spune asa?” se intreba fata. “Farmec, ce nume dragut!” a spus ea vesela. S-a intins cat era ea de mare si apoi a pornit sa caute ceva de mancare, chiar daca nu stia ce anume sa caute.
Curaj a dat peste cateva oase ramase de la pasari, s-a asezat sa roada una. Furiosul nu se afla in pestera, iar Steluta inca dormea. Azaleea a iesit din pestera, urcand sus, umbland prin Orasul de piatra. Totul era ca intr-un vis frumos. A dat peste un izvor care curgea prin crapatura unui bolovan. De acolo si-a luat apa de baut. Mancarea era mai greu de gasit, iar la vanatoare nu se pricepea.
Trebuia sa vaneze animale, insa inima n-o lasa. A recunoscut ca nu e asa de curajoasa, sa omoare un animal pentru a-si linistii pofta de mancare. Ii veni alta idee, sa mearga la pescuit. S-a urcat sus pe deal, a luat-o printre pietrele formate ca ziduri sau pereti. “Cred ca aici a fost candva un castel!” spuse ea scufundata in ganduri. A mai mers zece pasi mareti, cand in fata i-a aparut o creatura ciudata, mai bine zis mistica.
Jumatate vultur si jumatate leu. Azaleea a mai vazut o asemenea creatura, din cartile mitologice, pe care le gasea la biblioteca. Semana cu un “Griffin”, de pe timpul cavalerilor. Un tanar statea in spatele creaturii, intorcand privirea catre ea. “Uau! Un cavaler adevarat!” Spuse ea emotionata. Si cand s-a apropiat mai mult de ea, iluzia disparuse. In fata ei statea un baiat, cam cu doi ani mai mare ca ea. Spunea ca se numeste “Alex cel Dur”. “Comic nume!” spuse ea razand.
- Am venit sa fac schimbul, despre care am vorbit! Spuse tanarul cu o voce serioasa.
- Despre ce schimb vorbesti? Eu nu stiu nimic, despre nici un schimb.
- Sa vedem…spuse el examinand-o cu privirea. O caut pe “Azaleea”, stiu ca numele vine de la o floare, care se mai numeste si rhodondrendon. Este un trandafir salbatic, spuse el invartindu-se in jurul fetei, mergand drept si cu barbia pe sus. Tu trebuie sa fi Azaleea, asa-i?
- Da! Spuse fata speriata, incercand sa-si ascunda frica. Ma numesc Azaleea Agafia, dar nu sunt o floare, ci o simpla persoana care vrea sa ajunga acasa.
- Bine, draga mea! Sa mergem! A insistat tanarul. A prins-o de mana si a tras-o inspre el.
- Nu! Nu vreau sa merg cu tine! A ripostat ea.
- Am facut schimbul! Tu…pentru puiul de dragon.
- Cum? Cum se poate asa ceva? A intrebat ea socata, lasandu-se pe mana tanarului.Ochii i s-au umplut de lacrimi. Nu intelegea nimic.
- Tu, Azaleea, esti una de a noastra. Spuse tanarul bucuros. Puiul face parte din lumea dragonilor, de fapt ei nu exista, Azaleea.
S-au urcat pe spatele Griffinu-lui si au plecat spre un vrac. Alex cel Dur, avea parul bond precum soarele, ochii albastrii ca ai ei, purta o jacheta groasa de culoare verzui si niste pantaloni grosi de fas.
- E timpul sa te intorci de unde ai venit. Asculta, Azaleea! Ai facut ce trebuia. Bravo, fetito! Nu credeam ca o sa rezisti atata! Dar m-ai impresionat.
- Vreau acasa! Spuse ea plangand. Cand au ajuns la acel vrac, a dat ochii cu micutul “Farmec”. Pentru micut era o onoara sa-si vada fata in fata eroina. Ea credea ca nu merita multumiri. Nu facuse nimic deosebit.
- Te-ai imprietenit cu dragonii, ceea ce nimeni nu are curajul sa faca. Te-ai sacrificat pentru “Farmec”, incarcand sa-l recuperezi. Spuse vracul impresionat si el de curajul fetei. Suntem intr-o lume mistica, totul de aici poate sa devina real. Numai daca tu iti doresti.
Vraciul avea in jur de o suta de ani. El stia tot ce misca in lumea mistica. Era micut de statura, purta o manta mexicana, parul lung si alb pana la brau. Tinea bucati de oase in mana.
- Pentru o visatoare amatoare, te-ai descurcat destul de bine! spuse el pe un ton jucaus.
- O visatoare amatoare? Inseamna ca acum pot sa merg acasa? Unde este Curaj?
- Incet! Nu pot sa tin pasul cu toate intrebarile tale.
Curaj s-a transformat inapoi in acea creatura mica si galbena. Farmec era de statura Azaleei. Avea o piele aspra, dinti ascutiti si puternici, ochii mari si stralucitori ca doua perle. Azaleea l-a privit pe Alex cel Dur, semana cu un coleg de-al ei. Si-a luat ramas bun de la toti. Se simtea foarte obosita, il privea pe vrac cum se juca cu oasele micute dintr-un bol. Il vedea in ceata. O voce cunoscuta i-a aparut in mintea ei.
Brusc a adormit, lovindu-se de banca ei de la scoala. Profesorul o striga, incercand s-o trezeasca, atingand-o usor pe umar cu mana.
- ‘Neata, domnisoara! Te-ai gandit sa ni te alaturi? Spuse profesorul pe un ton glumet.
Ceilalti colegi radeau de ea. Azaleea a privit atenta in jurul ei, se afla la scoala. Tania se uita la ea ingrijorata.
- Ah, ce bine! spuse Azaleea bucuroasa. Sunt la scoala! M-am intors!
- Desigur ca te afli la scoala. Ai dormit toata ora. Spuse profesorul, inchizandu-i cartea de pe banca, pe care a adormit.
- Imi pare rau! spuse ea punand capul jos de rusine.
- Pentru data viitoare…tema! Desigur, e pentru toti valabil. Sa scrieti o lucrare despre creaturi mistice si modul lor de viata. Carti gasiti la biblioteca. Sa nu uitati! Data viitoare vom taia o broasca. La revedere, copii!
- Oh, se pare ca lucrurile au revenit la normal! Nu stiu de ce, dar parca-mi pare rau ca m-am intors. Iar despre lucrare, stiu exact ce sa scriu. Spuse ea catre prietena ei cea mai buna, in timp ce iesea pe usa scolii.
In drum spre casa, a dat peste un gunoi rasturnat, cazuse in fata ei. La zece-doisprezece pasi de casa. A vrut sa treaca peste, insa a vazut iesind din containerul de gunoi un catelus. Era dragut, avand doua culori pe blanita: alb si negru. Pe gat, urechi, coada si labute era alb, iar restul era negru.
- Ha! Ha! Ce dragut esti! Spuse fata luandu-l in brate. Semeni cu un catelus pe care l-am visat azi. Sau poate ca nu am visat! Spuse ea mirata de aventura din vis. Parea acelasi caine! S-a gandit ea. Ah, iti dau numele “Curaj”! Se vede ca esti un catelus curajos si incerci sa supravietuiesti. Nu-ti face griji, am sa-i spun mamei sa te pastram. Intotdeauna mi-am dorit un catelus.
- Ham! Ham! Spuse catelusul latrand si dand din codita bucuros.
Ajunsa acasa, Azaleea a deschis usa, uitand sa o inchida. A strigat-o pe mama ei, rugand-o sa pastreze cainele. In afara usii de la intrare, privelistea s-a reflectat precum o balta(ca atunci cand aruncam o piatra in ea). Curaj s-a apropiat de usa latrand. Azaleea si-a luat caine in brate si a inchis usa, nepasandu-i de privelistea ciudata din fata casei.
- Scumpo, trezeste-te! O sa intarzi la scoala! Of, fata asta! A stat tarziu, din nou. Oare cand o sa realizeze, ca nu-i face bine sa citeasca seara?
In timp ce Larisa Agafia se indrepta ingrijorata spre camera fetei, Azaleea Agafia tresari din pat iute. Dupa ce a privit ceasul care se stricase, din nou, de pe noptiera de langa patul ei.
- Ah, urasc electronicele astea! Spuse Azaleea furioasa, in timp ce se imbraca. Ceasul arata 07.30…Mai am cincisprezece minute si pierd autobuzul! Nu, nu din nou!
Si-a luat in fuga ghiozdanul si cartea de pe plapuma, pe care o citea seara. A aruncat in graba cartea in ghiozdanul ei rosu. Si-a luat pe ea un tricou simplu verde, un hanorac negru peste tricou, si o pereche de blugi simpli, inchisi la culoare. In cap avea o clama simpla argintie, sau cel putin isi imagina ca e argintie. Clama era aproape ruginita, ii tinea bretonul intr-o parte, sa nu-i atarne pe frunte, acoperindu-i ochii ei albastrii.
Mama ei, Larisa Agafia statea in usa camerei fetei, o privea cum se invartea pe jumatate adormita, cautandu-si sapca ei norocoasa, de culoare rosie. Dupa ce mama ei a obosit s-o priveasca cum se invarte, a incercat sa-i atraga atentia.
- Hm, asta cauti, domnisoara? Spuse Larisa jucausa. Ti-am zis de atatea ori, s-o lasi la vedere, undeva unde ai s-o gasesti a doua zi si nu aruncata, aiurea, pe unde apuci.
- Da, mama! Stiu, multumesc! Spuse rusinata Azaleea, dandu-si ochii peste cap.
- Nu stiu cum o sa te descurci, atunci cand eu n-o sa mai fiu langa tine. Mi-e tare teama, ca o sa fie in jurul tau un dezastru total. Spuse mama ei autoritara, incercand sa o ajute pe Azaleea, insa fata a inteles cu totul altceva.
- Mama, te rog! Nu ma mai critica! Spuse fata iritata de vorbele mamei sale. O sa fiu bine! Acum trebuie sa plec, ma intalnesc in statie cu Tania Masa.
- Scumpo, stai…! Ti-ai uitat punga cu sandwichuri! Azaleea!
- Da, mama! Multumesc, ne vedem mai tarziu! Spuse ea dupa umar, in timp ce alerga spre iesire.
Mama ei incontinuare o ingrijora comportamentul copilaresc si dezordonat al fetei. Camera Azaleei era plina de carti. Majoritatea dulapurilor de haine erau pline de carti. Azaleea este o tanara de doisptrezece ani ani, de abia incepuse clasa a sasea. Larisa Agafia lucreaza a o patiserie, salariu nu era prea stralucit, insa ea si sotul ei Filip Agafia sunt multumiti cu ceea ce au si cu timpul vor avea mai mult.
Au o casuta mica, formata din doua camere, o bucatarie mica si o baie; undeva in orasul “Lumea Doinei”. Un oras mare, zgomotos, multa populatie, agitatie si nici un strop de libertate sau de liniste. Familia Agafia se simt in plus in acest oras, parca nu ar avea ce cauta acolo. Din pacate, in acest oras s-au nascut si se pare ca aici vor ramane.
In statia de autobus special de elevi, care ii ducea la scoala, numita “Speranta”, unde invatau multe lucruri sa faca singuri, multe activitati extrascolare, o scoala foarte buna. Autobuzul era alb, in fata autobuzului, pe geam se afla o placuta de hartie intr-o folie transparenta, scria “Transport elevi-Speranta, Generala 2”. Soferul autobuzului, era un domn in varsta de patruzeci si doi de ani, cu un corp solid, par scurt si carunt, glumet si apreciat de elevi pentru rabdarea lui.
Toti elevii il numeau domnul “Happy”, pentru ca era mereu fericit, cand ducea si cand aducea elevii. Azaleea a fost foarte fericita, ca a ajuns la timp in statie, alaturi de prietena ei cea mai buna, cu care crescuse impreuna, de micute, de cand or avut scutece. Daniela Masa, mama Taniei, lucreaza impreuna cu mama Azaleei, Larisa Agafia, la patiserie.
Se ajutau intre ele, indiferent de cauza. Acum ca fetele lor erau mai maricele, nu mai erau nevoite sa lucreze in schimburi. Sotul Larisei lucreaza ca mecanic auto la “Doina’s autoservice”. Daniela Masa nu se casatorise, desi la varsta de treizeci si sapte de ani arata destul de bine, parul blond, des si lung, de statura medie, un corp slabut, dar avea putere destula in oase, ochii ii erau albastrii ca oceanul. Fata ei, Tania Masa semana leit cu ea. Tatal Taniei, le-a parasit inainte sa se nasca fetita. A plecat in alta tara uitand complet de cele doua.
Azaleea Agafia nici nu-si imagina ca acea zi, nu era o zi obisnuita pentru ea. Peste o ora, o sa afle ca totul din jurul ei se va schimba. Era satula de agitatia din oras, toti care conduceau autovehicule erau nervosi, anxiosi, nerabdatori, tipatori. Se uita la domnul “Happy”, impresinata de calmul cu care conducea autobuzul, era atat de relaxat, canta cu ceilalti elevi melodia de la radio: “In the jungle..”. Ciudat! S-a gandit Azaleea.
Melodia asta este pentru copii mici. State ape randul din dreptul autobuzului, al patrulea scaun. Tania privea pe geam, era langa Azaleea, parea foarte ganditoare. A zambit usor, spunandu-si –“Nu poate fi mai ciudat de atat!” Aceasta gandire o sa se schimbe brusc la ora de biologie.
Nu parea nimic diferit, toti se comportau obisnuit. Alergau spre intrarea in scoala, pentru a nu intarzia la ore. Azaleea impreuna cu Tania se tineau de brat, paseau spre scoala relaxate. Scoala nu era o cladire mare sofisticata; scoala “Speranta, Gen. nr.2”, devenise o scoala simpla. Cladirea era pictata/vopsita in culoarea bej. In gladire, pe interior, pe holul scolii, culoarea verde iti reamintea cum e sa fi din nou pe camp, in aer liber. Tavanul detinea culoarea albastra deschis, precum cerul senin. Clasele te primeau cu o buna dispozitie dea invata, datorita culoarei galbui-portocalie asemanator soarelui. Orele incepeau de la ora noua dimineata si se terminau la treisprezece dupa-amiaza.
- Oh, din nou ora de biologie. Sper ca domnul professor n-o sa ne mai puna sa facem autopsie unei broaste. Azaleea nu suporta sa faca o broasca bucati, insa colega din dreapta ei, aproape ca sarea in sus de bucurie. O privea pe Tania cum statea linistita in banca ei, asteptand la fel ca ceilalti, sa intre in clasa domnul professor.
- Tania, nu vreau sa stau la aceasta ora!
- De ce? A intrebat-o, Tania, surprinsa de vorbele prietenei.
- Stii tu! Ne pune sa taiem animalutele alea inocente. Spuse Azaleea rozandu-si unghile de la mana stanga.
- Azaleea, fi serioasa! Suntem aici sa invatam.
- Ah, cat mi-as dori sa fiu invizibila acum. Spuse ea intristandu-se.
Profesorul si-a facut aparitia in clasa, zambitor, scund, brunet cu ochii caprui, purta ochelari cu rame subtiri, invarsta. Avea in jur de cincizeci- cincizeci si cinci de ani. Purta un costum maroniu, cu o cravata de culoare alba. Tinea in mana o servieta din piele, neagra. A salutat politicos elevii, primind inapoi un raspuns la fel de politicos de la elevii sai. In momentul in care profesorul intrase in clasa, la picioarele lui se aflau doua creature micute. Azaleea le-a zarit, nestiind ce se petrece. S-a uitat la profesor, incercand sa evite contactul visual cu cele doua creature.
Profesorul si-a inceput lectia, Azaleea a avut noroc, azi nu trebuie sa faca bucati nici o broasca. Insa profesorul a inceput sa le povesteasca elevilor, despre anumite animalute pe cale de disparitie. Azaleea se uita incruntata spre professor, nu intelegea nimic din ce zicea. Ceilalti colegi erau atenti la el.
Creaturile semanau cu ghemotoace de lana, erau micuti, pufosi si rotunzi, de diferite culori. Ochii mari, obraji rosii si zambitori. “Pare a fi lumea imaginara a lui Alice.” Spuse ea razand. Si-a luat cartea de biologie, a asezat-o in fata sa nu mai vada nimic. Tania s-a ridicat in picioare, raspunzand la cateva dintre intrebarile puse de profesor.
“Care era lectia de azi? De ce nu sunt niciodata atenta la ce spune profesorul? Oricum nu inteleg nimic.” Se gandea Azaleea, dand cartea la o parte din fata ei. A facut ochii mari cand a vazut cum una dintre creaturile micute, a intrat in servieta profesorului. Semanau cu fapturile inocente din desenul numit “Pokemon”.
Azaleea ridica insistenta mana, profesorul vorbea incontinuare, ignorand-o. S-a ridicat din banca, incercand sa scape de cele doua creature. “Shuu! Haide, plecati din clasa! De unde ati aparut? Hei, nu te urca pe banca mea. Ce sunteti voi cu adevarat?” Azaleea se chinuia sa-i prinda, sa-i scoala afara din clasa. Dupa ce s-au urcat pe banci, la geam au aparut sase vulturi, care stateau nemiscate, privind-o. Azaleea a crezut ca incaperea se va umple cu animale salbatice sau pasari.
Toti colegii din clasa se comportau normal, il ascultau pe profesor, unii aruncau cu hartii, iar altii ridicau bucurosi mainile. Azaleea a iesit razand din clasa, urmarind cele doua creaturi pe holul scolii. S-a de usa de la intrare, a privit inapoi, nici o miscare, clopotelul nu suna, elevii nu miscau. Cele doua creature au iesit afara printr-o usita mica in mijlocul usii. Azaleea a privit atenta cum cele doua creature se strecoara prin usita cea mica, a zambit punandu-si ambele maini pe usa cea mare, impingand-o in afara.
Iesind din scoala, Azaleea a observat ca totul din jurul ei se schimbasera. Se afla, acum, intr-un vagon dintr-un tren. Usa pe care ea a deschis-o, a condus-o intr-un vagon.
-Cum e posibil asa ceva? Isi spuse ea speriata. Acum o secunda eram pe holul scolii, adica, eram la scoala…iar acum ma aflu intr-un vagon! Unde duce acest tren? Cum ma intorc acasa?
Azaleea a privit in jurul ei, compartimentul in care se afla era gol. Nici o presenta umana in acel tren. Cu cat mergea mai repede, trenul devenea pustiu si intunecat. S-a asezat pe unul din scaunele din vagon, pe partea de la geam al compartimentului, incercand sa se calmeze.
Si-a pus mainile pe fata, inchizandu-si ochii. Credea ca totul este un vis. Ca avea sa se trezeasca indata. Apoi o sa rada impreuna cu Tania, in timp ce ii povesteste visul.
- Haide, trezeste-te! Azaleea, este doar un vis. Doar un vis! Isi spuse ea incepand sa planga.
Ingrijorarea o facea sa planga in hohote ca un bebelus. Unul dintre animalutele ciudate, cel de culoare galbena, o privea cu ochi largi deschisi, tinandu-i manutele Azaleei, pentru a nu fi trista.
Si-a desfacut degetele, descoperindu-si fata, ea privea acel animalut ca pe o jucarie de plus. Si-a scos un servetel din buzunarul de la hanorac, stergandu-si lacrimile. Animalutul se transformase intr-un catelus micut si pufos, in doua culori: alb si negru. Pe gat, urechi, coada si labute era alb, restul era negru. S-a asezat langa ea, bagandu-si botul sub palma ei stanga, incercand sa se alinte ca un catelus.
Azalea a zambit, devenindu-i drag catelusul. L-a luat in brate, l-a mangaiat, vorbindu-i.
- Doamne, cat de dragalas esti! Intotdeauna mi-am dorit un catelus. Inainte erai doar un animalut ciudat de culoare galbena si dintr-odata te-ai facut un catelus adorabil. Cum ai reusit sa faci asta?
- Ham! Ham! Ham! Spuse catelusul latrand si dand din codita.
- Bine, m-ai lamurit de tot. spuse ea razand. Nici nu stiu de ce vorbesc cu tine, oricum n-am sa inteleg nimic din ce-mi spui. Of! Macar de-as stii incotro ma-ndrept!
Azaleea luase catelusul in brate, dandu-i numele de “Curaj”. L-a mangaiat pana cand a adormit cu el in brate. Curaj dadea bucuros si prietenos din codita. Celalalt animalut care-si schimba culoarea dupa starea lui de spirit (cand era trist se facea albastru; cand se temea se facea gri; cand era dezamagit se facea verde; cand era bucuros devenea roz), o privea pe Azaleea de la distanta.
Nu era sigur in privinta ei. Nu se putea apropia de ea. Ii sudia toate miscarile de la distanta, in timp ce-l tinea pe Curaj in brate. Ea nici nu-si imaginase , ca acest tren, in care se afla, o va duce spre un taram necunoscut. Trenul era o poarta spre o alta lume. S-a trezit cateva minute, privind cu jumatate de ochi intredeschisi spre fereastra.
Cateva luminite de culoare verde, rosie si galbena, se plimbau liberi dintr-o parte in alta. Doar acele luminite se vedeau, restul era intuneric. In vagon era o bezna totala. Luminitele semanau cu culorile de la un semafor. In loc de portocaliu era galben. Isi stranse cainele in brate, adormind la loc. Amarata si ingrijorata, pentru ce avea sa urmeze.
Statea inghemuita pe o pajiste verde, care dadea semne ca se va usca repede. Lacrimile fetei se uscasera pe obrajii ei moi. Pleoapele dadeau semne de somnolenta. Curaj s-a apropiat de obrajul ei incercand sa o trezeasca. Fetei i se paru ca aude vocea mamei sale, ca in acea dimineata tarzie, cand trebuia sa ajunga la scoala.
In fata fetei, se auzira patru pasi groi, dar micuti. Purtau palarii din paie, vesminte verzui, largute. Aveau in picioare o pereche de ghete negre, pline de noroi si buruieni. Se vedea ca veneau de departe. Cei doi calatori veneau dinspre miazanoapte si se indreptau spre un satulet la familiile lor. Unul din calatori avea in mana un toiag cu care mergea adesea la drumuri lungi.
Celalalt mai vioi, de felul lui si curios din fire adora sa calatoreasca. Cel viteaz si curios se impedicase de ceva, care ii statea in drum. A cazut jos, uitandu-se spre cel in varsta cu ochii mari. Se ridica suparat, se scutura de frunzele uscate si spuse:
- Cine, doamne, a pus piatra aia in drum? Ah, ce piatra…de fapt e bolovan! Spuse el in timp ce se scutura.
Cel de langa el intinse toiagul spre acea piatra de care s-a impiedicat colegul sau de drum. Cu ajutorul toiagului a dat frunzele la o parte gasind un papuc.
- Hei, gogomanule! Nu e piatra, nici bolovan…e doar un papuc! Striga cel invarsta catre cel impiedicat. Priveste cu atentie! E doar un papuc. Ce fel de papuc e asta? N-am mai vazut asa ceva! Spuse batranul mirat, privind cu atentie modelul papucului.
- Ah, batranelule! Ofta cel impiedicat. Nu va dati seama? Cineva l-o fi pierdut, iar noi trebuie sa-l ducem inapoi la proprietar. Spuse impiedicatul incercand sa para inteligent.
- De unde-ti veni asemenea idee? E un papuc, nu un caine. Nu poti sa stii ai cui sunt. Uite! Incet, incet…batranul dadu sa descopere mai departe cu ajutorul toiagului.
Au dat peste un picior. Apoi de celalalt picior. Apoi de restul corpului. Mainile ii stateau aproape de cap in pozitie de dormit, tinea ochii inchisi, iar parul ii era ciufulit.
- Uite! Vezi? E doar un corp ciudat intins pe iarba asta aspra si verde.
- Ce e? intreba tanarul curios. Respira? Tanarul s-a apropiat de fata, dand cu degetele de umarul ei. Hei, trezeste-te! A lovit din nou, de data asta cu degetul aratator p umarul fetei. Nimic. Cred ca s-a prapadit din cauza frigului. Sa plecam pana nu vin vulturii san e manance si pe noi! Spuse cel tanar ingrijorat, cu un ton rugator.
- Numai prosti ai in creierul ala de gaina! Spuse batranul batand usor cu toiagul pe umarul fetei. Uite, vezi? Traieste.
Azaleea credea ca este la ea acasa. A stat si s-a intins cat era de mare. Casca asa de tare, cei doi calatori aveau impresia ca o sa-i inghita. O privira din cap pana la picioare. Era frumusica fata! Cu parul de foc, doi ochi albastrii precum oceanul, pielea alba calda si obrajii rosii. Cand si-a deschis ochii, i-a zarit pe cei doi calatori, cum o priveau. Se gandea ea ca cei doi sunt ciudati dupa cum sunt imbracati, insa cei doi spuneau acelasi lucru despre ea.
- Unde sunt? Cine sunteti voi? Intreba fat ape un ton temator. Ce sunteti voi? De ce ma priviti asa? Azaleea s-a ridicat in picioare, scuturandu-se de iarba si de frunzele de la copaci.
- Nu-ti vrem raul, domnita! Spuse batranul linistit. Noi suntem druizi. Mai bine zis, preoti si magicieni. Nu ai auzit de noi?
- Da. Din povestile mele mistice. Ah, stai un pic! Ai zis druizi? De abia atunci s-a desteptat Azaleea, la auzirea cuvantului druid. Nu! Nu…e posibil asa ceva! Spuse fata punandu-si mainile pe cap.
- Ba da este. Tu de unde esti, fatuco? Intreba cel tanar pe un ton smechereste, strecurandu-se langa ea.
- Oh…ofta ea, in timp ce se aseza inapoi pe frunzele uscate cu picioarele incrucisate si cu mainile pe cap. Oh! Ce ma fac? Sunt departe de casa, iar mama mea o sa ma certe.
- Nu te necaji, fetito. Te vom ajuta noi sa ajungi acasa. Numai sa ne spui unde locuiesti. Hai, nu plange! In ce satulet stai? Spuse batranul preot, sprijinandu-si mana de umarul fetei.
- Satulet? Intreba ea cu o voce ragusita. Azaleea si-a ridicat privirea catre batran sa vada daca vorbeste serios. Nu e satulet! Stau departe, intr-un loc unde voi nu ati auzit de el. Va rog, lasati-ma sa merg cu voi! Nu cunosc deloc acest loc si sunteti singurele persoane pe care i-am intalnit pe acest taram necunoscut.
- Desigur, draga mea! Poti veni cu noi pana la “Orasul de piatra”, asa se numeste satuletul nostru.
- Multumesc foarte mult, domnule preot!
Cei trei, Azalea si cei doi druizi, care erau jumatate cat ea, se indreptau spre Orasul de piatra. Aratau de parca ar fi “Alba ca zapada si cei sapte pitici”, insa lipseau cinci pitici din gasca lor.Mai aveau vreo zece kilometri pana ajungeau in Orasul de piatra. Azaleea il tot intreba pe cel batran despre satuletul lor. De ce se numea “Orasul de piatra” daca era de fapt un satulet? Batranelul ii raspundea cu drag la fiecare intrebare. Repetandu-i de multe ori anumite detalii legate de satuletul lor.
- Ai sa vezi cu ochisorii tai, fetito! Ai sa vezi. Ii raspundea batranelul.
Cel tanar o studia, cum vorbea, cum gesticula, care erau expresiile fetei, cum pasea. Nu stia nici el ce se petrecea, dar era multumit si usor fermecat de prezenta fetei. Cei trei drumeti s-au imprietenit repede. Mergand tot mergand, Azaleea se oprise brusc din drum. Privea in jurul ei disperata, de parca ar fi pierdut ceva. Dupa zece secunde, spuse ingrijorata: “Unde este Curaj? Era cu mine inainte sa adorm! Unde s-a dus? Oh, l-am pierdut! Bietul de el!”
Azaleea incepuse sa le povesteasca intamplarile ei de la scoala, pana la trezirea ei pe acest taram necunoscut. Cei doi drumeti o ascultau cu mare atentie, de parca ar fi o invatatoare, spunand povesti caraghioase copiilor. In cele din urma, au ajuns in “Orasul de piatra”. La prima vedere, se observa multe casute, poate a unor pitici, dar daca te pierzi si mergi un pic mai departe de satulet, mai in spate, observai un oras format din pietre si bolovani.
Rasaritul soarelui se vedea cel mai frumos, daca urcai sus, pe un balcon din piatra si priveai spre doua dealuri indepartate, una de cealalta, se vedea cum rasarea soarele in mijlocul lor. “Foarte frumos!” Exclama Azaleea, cuprinsa de frumusetea satuletului. “O priveliste foarte frumoasa!” spuse fata cu ochii largi deschisi.
- Da, draga mea! Haide, sa-ti fac cunostinta cu familia mea. Spuse cel invarsta inaintand spre satulet.
Casutele druizilor le-au construit din lemn din brad, acoperis din paie si bucati din fier, pentru a tine casa intreaga. Puneau bucati de fier la usa, la geamuri si de desubt la acoperis. Pentru ca fierul reprezenta un lipici foarte bun. Azaleea a fost mirata cand a vazut ca druizii aveau arme facute din argint, pentru a se apara de cei nepoftiti in satuletul lor.
Azallea a fost primita cu bratele deschise, a luat pranzul cu familia celor doi druizi. La intrarea in casuta, Azaleea a fost nevoita sa se aplece un pic. Familia era formata din doi parinti si cei cinci copii ai lor: trei baieti si doua fetite. Baietii(unul dintre ei fiind tanarul calator, care se prezenta ca verisorul batranului), Pavel era baiatul cel mai mare de 13 ani, Barni de 9 anisori si Prichindel de 7 anisori. Iar fetele, aveau doar trei anisori, doua gemene dragute: Panseluta si Lacrimioara, precum florile dintr-o gradinuta bogata si colorata.
Baietii invatau sa lupte, pentru a lua in grijile parintilor, cand acestia n-or mai fi. Copilasii dormeau impreuna pe o pecica, facuta din caramizi acoperite cu fier si apoi asezate ca niste paturi, paiele. Toti copii se uitau uimiti la Azaleea, la imbracamintea pe care o purta. O intrebau tot felul de lucruri in legatura cu hainele ei si locul de unde venea. Mamica lor, Timeea, i-a povestit Azaleei despre lumea dragonilor si despre obiceiurile lor.
- Draga mea, esti bine venita printre noi. Insa printre vecinii nostri, dragonii, trebuie sa intelegi ca nu esti pe placul lor. Mai este un satulet departe de noi, acolo locuiesc persoane ca tine, draga mea, insa nu sunt asa de politicosi si grijuli ca tine.
- Ah, dar mien u-mi place sa fac rau nimanui! Exclama fata.
- Aici nu exista “lucruri bune” sau “lucruri rele”. Aici nu poti sa spui cuiva ca este rau sau bun. Draga mea, la noi este dupa curaj si onestitate sau dezamagire si lasitate.
- Vreti sa spuneti, daca cineva din satulet este dezamagit sau las, nu inseamna neaparat ca este o persoana rea sau buna?
- Da. Asa este! Si dragonii au familiile lor. Tot ce-i deranjeaza sunt cei ce seamana cu tine.
- Le-au luat puiul! Striga Pavel serios. Bagandu-se peste cuvantul mamei sale.
- Puiul lor? Unde se afla lumea dragonilor?
- Langa Orasul de piatra, exista o pestera. Acolo ii gasesti.
- Cum o sa recupereze puiul?
- Ah, copii, mancati! Gata cu vorba! Spuse batranelul, intrerupand discutia.
Azaleea ii privea cum deodata au tacut, au aplecat capul in farfurii si mancau, uitand de intrebarea ei. Acest comportament, o facuse sa intrebe din nou, insistand. Trebuia sa stie ce era de facut.
- Ma scuzati ca intreb din nou. Cine trebuie sa salveze puiul? Spuse fata hotarata.
- Chiar vrei sa stii? O intreba curios Pavel, uitandu-se in ochii ei albastrii precum oceanul. Iti spun eu cine!
Fata a aprobat dand din cap, ca vrea sa stie. Dupa o tacere profunda, cel mai mare dintre baietii Timeei a rupt tacerea.
- Tu!
Azaleea a scapat furculita din fier pe jos. A ramas socata cand a primit raspunsul. Dupa ce a auzit cine este presupusul erou, mai bine zis eroina, fetei i s-a facut rau. S-a inecat cu bobitele de orez pe care le avea in castronasul de lut si a impietrit. Singurul cuvant pe care ii iesea pe gura, repetandu-le, a fost: “Eu..Eu-Eu!” Cel tanar drumet, i-a afirmat vestea data de Pavel.
- Da, Azaleea! Pentru a ajunge acasa, ai de facut doua lucruri: primul lucru, este sa te imprietenesti cu dragonii si al doilea lucru, este sa le salvezi puiul.
Dupa auzirea cuvantului “acasa”, Azaleea si-a revenit, sarind in picioare si hotarata sa faca orice pentru a ajunge acasa. In acea dupa-amiaza i-au pregatit o harta, un fel de cartonas de culoare cafenie, desenata cu ceara deschisa la culoare. I-au urat drum bun, spunandu-i ca n-o poate ajuta cu nimic altceva, decat cu harta. Drumul spre Orasul de piatra, a inceput!
Azaleea nu avea mancare sau apa si nici haine mai groase. Trebuia sa se adapteze sis a se descurce singura. Mergand, tot mergand! In urma ei se auzeau patru pasi micuti, de parca ar fi arcuri. Un latrat ascutit se auzea prin frunzele uscate ale pomilor, care au cazut pe jos. A privit atenta punandu-si mana dreapta pe frunte, sa vada mai bine.
Din cauza soarelui, care batea din fata ei, nu reusea sa vada bine ce era in fata ei. Cand s-a intors, l-a zarit pe Curaj, catelusul din tren.
- Oh, ce bucurie! Credeam ca te-am pierdut! Spuse ea fericita, tinandu-si cainele in brate. Curaj! Spuse ea entuziasmata. Acum ma simt ca “Dorothy”, din povestea “Vrajitorul din Oz”. Ce sa fac, Curaj? Spuse ea asezandu-se in genunchi. Trebuie sa merg la dragoni pentru a le prezenta noua cina! Spuse ironica. Cum sa fac sa ajung acasa? Nu am inteles de ce eu trebuie sa salvez puiul de dragon?
- Ham! Ham! Ham! A latrat catelusul, dand din codita.
- Ah, iar ma necajesti! Cat de rau imi pare ca nu te inteleg! Dar trebuie sa vorbesc si eu cu cineva despre necazul meu. Bine ca te-am regasit, Curaj! Spuse ea, strangandu-l din nou in brate.
In cele din urma, a ajuns la pestera dragonilor. Usor, fara sa faca vreun zgomot a intrat in pestera. Se auzea un planset dur venind dintr-un colt al pesterii. Se numea Steluta, mama puiului rapit. Azaleea nestiind ce sa faca si inconstienta…s-a apropiat de Steluta incercand s-o consoleze vorbindu-i despre cat de dor ii este de casa si de mama ei. Se parea ca vorbele linistite ale fetei, o facuse sa se simta mai bine si spera din nou ca-si va gasi puiul.
Steluta i-a povestit cum s-a intamplat. “Foarte urat din partea lor!” spuse fata agitandu-se. Desi, cel mai potrivit era spus: “Au avut curaj sa patrunda in pestera si sa fure puiul!” spuse ea mirata. Un vant puternic a patruns in pestera, sufland-o pe Azaleea mai departe de Steluta. Picioarele, mainile si dintii ii tremurau. Vorbea, balbaita, privind spre iesirea din pestera. Doi ochi verzi si mari dadeau bufna inauntru peste ele.
- Oh, e “Furiosul”! A venit acasa de la vanatoare. Spuse ingrijorata Steluta.
- Furiosul! Exclama fata, incercand sa nu intre in panica.
Azaleea se gandea ca n-o sa apuce a doua zi. I se potrivea numele, chiar era furios. Azaleea a incercat sa se ascunda dupa labuta Stelutei, insa ii era frica sa n-o striveasca. “Sunt uriasi!” exclama ea. A incercat sa discute calma cu “Furiosul”, insa slabe sanse. Azaleea impreuna cu catelusul ei au fost dati afara din pestera. Lasandu-i sa tremure de frig.
Azaleea nu vroia sa renunte asa usor, se gandea la mama ei si prietena ei cea mai buna. Tot ce isi dorea era sa ajunga inapoi acasa. Vazand ca e data afara, a inceput sa caute lemne pentru foc, a adunat frunze uscate pentru a-si face un culcus, unde sa doarma. Din pacate, incepuse sa bata vantul tare si rece. I s-a stins focul, care o incalzea cat de cat si i-a distrus culcusul facut din frunze. Iar stomacul o bazaia, strigand “mi-e foame”.
- Of, cat trebuie sa indur pentru a merge acasa! Daca ma manca Furiosul, nu mai mi-era frig sau foame! Hainele sunt prea subtiri…ce ma fac?
A observat ca lui Curaj ii era frig, tremura si se invartea in gramada de frunze uscate. L-a bagat pe Curaj in hanoracul ei, gandindu-se la el. Macar lui sa-i fie cald. Pentru ca a fost batut la cap de catre nevasta lui, Furiosul a dat o privire in afara pesterii, privind-o pe Azaleea cum isi facea griji pentru catelusul ei. A fost impresionat de fapta fetei, convins ca este cea care trebuie sa se duca dupa “Farmec”, puiul lor, de doi anisori.
In urmatoarea zi, Azaleea s-a trezit bine dispusa, cu o foame de lup si uimita de locul unde se afla. Statea in pestera dragonilor, langa catelusul ei si langa se afla Steluta. Astazi era ziua in care trebuia sa il recupere pe Farmec. “Oare de ce i se spune asa?” se intreba fata. “Farmec, ce nume dragut!” a spus ea vesela. S-a intins cat era ea de mare si apoi a pornit sa caute ceva de mancare, chiar daca nu stia ce anume sa caute.
Curaj a dat peste cateva oase ramase de la pasari, s-a asezat sa roada una. Furiosul nu se afla in pestera, iar Steluta inca dormea. Azaleea a iesit din pestera, urcand sus, umbland prin Orasul de piatra. Totul era ca intr-un vis frumos. A dat peste un izvor care curgea prin crapatura unui bolovan. De acolo si-a luat apa de baut. Mancarea era mai greu de gasit, iar la vanatoare nu se pricepea.
Trebuia sa vaneze animale, insa inima n-o lasa. A recunoscut ca nu e asa de curajoasa, sa omoare un animal pentru a-si linistii pofta de mancare. Ii veni alta idee, sa mearga la pescuit. S-a urcat sus pe deal, a luat-o printre pietrele formate ca ziduri sau pereti. “Cred ca aici a fost candva un castel!” spuse ea scufundata in ganduri. A mai mers zece pasi mareti, cand in fata i-a aparut o creatura ciudata, mai bine zis mistica.
Jumatate vultur si jumatate leu. Azaleea a mai vazut o asemenea creatura, din cartile mitologice, pe care le gasea la biblioteca. Semana cu un “Griffin”, de pe timpul cavalerilor. Un tanar statea in spatele creaturii, intorcand privirea catre ea. “Uau! Un cavaler adevarat!” Spuse ea emotionata. Si cand s-a apropiat mai mult de ea, iluzia disparuse. In fata ei statea un baiat, cam cu doi ani mai mare ca ea. Spunea ca se numeste “Alex cel Dur”. “Comic nume!” spuse ea razand.
- Am venit sa fac schimbul, despre care am vorbit! Spuse tanarul cu o voce serioasa.
- Despre ce schimb vorbesti? Eu nu stiu nimic, despre nici un schimb.
- Sa vedem…spuse el examinand-o cu privirea. O caut pe “Azaleea”, stiu ca numele vine de la o floare, care se mai numeste si rhodondrendon. Este un trandafir salbatic, spuse el invartindu-se in jurul fetei, mergand drept si cu barbia pe sus. Tu trebuie sa fi Azaleea, asa-i?
- Da! Spuse fata speriata, incercand sa-si ascunda frica. Ma numesc Azaleea Agafia, dar nu sunt o floare, ci o simpla persoana care vrea sa ajunga acasa.
- Bine, draga mea! Sa mergem! A insistat tanarul. A prins-o de mana si a tras-o inspre el.
- Nu! Nu vreau sa merg cu tine! A ripostat ea.
- Am facut schimbul! Tu…pentru puiul de dragon.
- Cum? Cum se poate asa ceva? A intrebat ea socata, lasandu-se pe mana tanarului.Ochii i s-au umplut de lacrimi. Nu intelegea nimic.
- Tu, Azaleea, esti una de a noastra. Spuse tanarul bucuros. Puiul face parte din lumea dragonilor, de fapt ei nu exista, Azaleea.
S-au urcat pe spatele Griffinu-lui si au plecat spre un vrac. Alex cel Dur, avea parul bond precum soarele, ochii albastrii ca ai ei, purta o jacheta groasa de culoare verzui si niste pantaloni grosi de fas.
- E timpul sa te intorci de unde ai venit. Asculta, Azaleea! Ai facut ce trebuia. Bravo, fetito! Nu credeam ca o sa rezisti atata! Dar m-ai impresionat.
- Vreau acasa! Spuse ea plangand. Cand au ajuns la acel vrac, a dat ochii cu micutul “Farmec”. Pentru micut era o onoara sa-si vada fata in fata eroina. Ea credea ca nu merita multumiri. Nu facuse nimic deosebit.
- Te-ai imprietenit cu dragonii, ceea ce nimeni nu are curajul sa faca. Te-ai sacrificat pentru “Farmec”, incarcand sa-l recuperezi. Spuse vracul impresionat si el de curajul fetei. Suntem intr-o lume mistica, totul de aici poate sa devina real. Numai daca tu iti doresti.
Vraciul avea in jur de o suta de ani. El stia tot ce misca in lumea mistica. Era micut de statura, purta o manta mexicana, parul lung si alb pana la brau. Tinea bucati de oase in mana.
- Pentru o visatoare amatoare, te-ai descurcat destul de bine! spuse el pe un ton jucaus.
- O visatoare amatoare? Inseamna ca acum pot sa merg acasa? Unde este Curaj?
- Incet! Nu pot sa tin pasul cu toate intrebarile tale.
Curaj s-a transformat inapoi in acea creatura mica si galbena. Farmec era de statura Azaleei. Avea o piele aspra, dinti ascutiti si puternici, ochii mari si stralucitori ca doua perle. Azaleea l-a privit pe Alex cel Dur, semana cu un coleg de-al ei. Si-a luat ramas bun de la toti. Se simtea foarte obosita, il privea pe vrac cum se juca cu oasele micute dintr-un bol. Il vedea in ceata. O voce cunoscuta i-a aparut in mintea ei.
Brusc a adormit, lovindu-se de banca ei de la scoala. Profesorul o striga, incercand s-o trezeasca, atingand-o usor pe umar cu mana.
- ‘Neata, domnisoara! Te-ai gandit sa ni te alaturi? Spuse profesorul pe un ton glumet.
Ceilalti colegi radeau de ea. Azaleea a privit atenta in jurul ei, se afla la scoala. Tania se uita la ea ingrijorata.
- Ah, ce bine! spuse Azaleea bucuroasa. Sunt la scoala! M-am intors!
- Desigur ca te afli la scoala. Ai dormit toata ora. Spuse profesorul, inchizandu-i cartea de pe banca, pe care a adormit.
- Imi pare rau! spuse ea punand capul jos de rusine.
- Pentru data viitoare…tema! Desigur, e pentru toti valabil. Sa scrieti o lucrare despre creaturi mistice si modul lor de viata. Carti gasiti la biblioteca. Sa nu uitati! Data viitoare vom taia o broasca. La revedere, copii!
- Oh, se pare ca lucrurile au revenit la normal! Nu stiu de ce, dar parca-mi pare rau ca m-am intors. Iar despre lucrare, stiu exact ce sa scriu. Spuse ea catre prietena ei cea mai buna, in timp ce iesea pe usa scolii.
In drum spre casa, a dat peste un gunoi rasturnat, cazuse in fata ei. La zece-doisprezece pasi de casa. A vrut sa treaca peste, insa a vazut iesind din containerul de gunoi un catelus. Era dragut, avand doua culori pe blanita: alb si negru. Pe gat, urechi, coada si labute era alb, iar restul era negru.
- Ha! Ha! Ce dragut esti! Spuse fata luandu-l in brate. Semeni cu un catelus pe care l-am visat azi. Sau poate ca nu am visat! Spuse ea mirata de aventura din vis. Parea acelasi caine! S-a gandit ea. Ah, iti dau numele “Curaj”! Se vede ca esti un catelus curajos si incerci sa supravietuiesti. Nu-ti face griji, am sa-i spun mamei sa te pastram. Intotdeauna mi-am dorit un catelus.
- Ham! Ham! Spuse catelusul latrand si dand din codita bucuros.
Ajunsa acasa, Azaleea a deschis usa, uitand sa o inchida. A strigat-o pe mama ei, rugand-o sa pastreze cainele. In afara usii de la intrare, privelistea s-a reflectat precum o balta(ca atunci cand aruncam o piatra in ea). Curaj s-a apropiat de usa latrand. Azaleea si-a luat caine in brate si a inchis usa, nepasandu-i de privelistea ciudata din fata casei.
Sfarsit.
