O amintire secreta

                                        Cap.I- O amintire secreta

Ma iubeste? Nu ma iubeste...

Cat de important este o amintire? Ce inseamna sa visezi, sa te indepartezi de lumea pe care o stiai? Nu este nevoie pentru a depune efort, imaginatia poate depasi realitatea.

Oamenii cred in multe, dar cine poate dovedi, ca acele “lucruri-minuni-creaturi” exista? Sunt adevarate? Oare sunt doar in mintea lor? Putem alege dintr-o amintire secreta de demult si realitatea de zi cu zi? 

Sarah Leafs locuieste in orasul Brasov, impreuna cu familia ei: parintii ei, Lucy si Nick Leafs; si surioara ei mai mica, Octy. Totul incepe cu amintirea Sarah-ei, este povestea ei!

“Trebuia sa imi petrec vacanta de vara, la niste prieteni de familie, insa eu l-am cunoscut pe Jack Hunter inainte de vacanta. I-am promis ca merg cu el, in vacanta de vara, unde locuieste el. 

Am petrecut mult timp impreuna, totul parea perfect, pentru a fi adevarat. Nu voi uita momentele petrecute impeuna!

Am vrut sa mai raman cu el, insa a trebuit sa ma intorc la ai mei. Imi era frica sa nu banuiasca pe unde umblasem, desi la prietenii mei, care locuiau intr-un orasel mai vechi din Finlanda, semnalul la telefon iti dadea batai de cap, iar scrisorile ma plictisesc.

Cred ca pentru ai mei, totul era bazat pe incredere! Pentru care, am profitat destul vara asta impreuna cu Jack. Am uitat sa va spun ceva important…Este un vampir, are aproximativ 200 de ani, desi nu arata. Este inalt, slabut, dar cand se enerveaza are o putere de nedescris.

Ochii albastri, ca oceanul, uneori erau rosii, parul lung, negru si stralucitor, se imbraca tot timpul in vesminte negre, ziceai ca provenea din filmele de groaza. Dar avea un farmec aparte!”

Sarah Leafs era ajutatoare la o gradinita, lucreaza part-time, are 17 ani si abia astepta sa termine liceul, pentru a se muta cu Jack Hunter. Dupa o vreme, Jack disparuse fara nici o explicatie, fara nici un semn pentru Sarah.
Ea se simtea singura si parasita. Isi amintea in fiecare noaptea, “amintirea secreta”: “Jack Hunter avea un castel in padure, in apropierea Brasov-ului, avea la intrare doi caini mari, blanosi, cu ochii albastri: doi husky. Daca priviti castelul pe dinafara, puteti observa peretii crapati, aproape daramati, gardul ruginit, acoperisul vechi, tiglele erau crapate, mucegaiul era cel mai bun prieten al castelului, usile ruginite, geamurile scartaiau la fiecare batere de vant.

Daca iti faceai curaj, priveai inainte, fara bagare de seama, la ce se afla pe afara…si intrai inauntru, magia frumusetii a decorului de un rosu mai deschis, combinat cu negrul peretilor, te conduceau direct spre holul castelului, unde se aflau mai multe camere.

Fiecare camera avea farmecul ei. Lumanari la fiecare pas, un tavan inalt de vreo 6-8 metri, de care erau atarnate candelele stralucitoare, fiecare avand culoarea camerei.

Caldura se facea simtita, imediat, dupa intrarea in casa. Camera viselor, dupa cum m-am obisnuit sa-i spun, avea un pian asezat langa fereastra, un pat mare plin de pernute, gata sa fie scuturate de pene. Covorul rosu deschis si pufos, perdelele negre si stralucitoare, imi amintesc luna cum se vedea de la fereastra…era asa de frumos!

Abia asteptam sa deschis fereastra, vantul sa fie prezent in camera, pentru a face perdelele sa tremure. Fete de pat visinii, de catifea, lumanarile erau asezate cu grija pe masuta, langa pat si in jurul pianului, era magic!

Era camera preferata a lui Jack, adora sa-mi aduca trandafiri rosii, de fiecare data cand ne vedeam. Tot timpul ma intrebam daca este adevarat, daca e real? Imaginatiile mele mergeau prea departe, atunci cand ma tinea in brate, cand ne atingeam usor..totul devenea real!

Jack Hunter facea ca fiecare vis al Sarah-ei sa se indeplineasca, parea o poveste frumoasa, insa fiecare poveste are sfarsitul ei. Povestea noastra era diferita, sau doar asa parea. Nici nu mi-am imaginat ca trebuie sa trec prin multe, sa realizez ca nimic nu era real intre noi. Relatia noastra nu era adevarata!

Adormeam de multe ori in patul meu, alaturi de jucariile mele de plus. Noaptea auzeam suietul vantului batand in geam. Usor adormeam, ochii ii deschideam incet, apoi din nou ii inchideam…Ii simteam parfumul lui Jack, cum se apropia incet de patul meu. 

Mi-am deschis din nou ochii, l-am vazut cum zambea bucuros, in mana tinea un fir de trandafir rosu, imi soptea usor la ureche, fermecandu-ma cu vorbele lui. Ma luat in brate si m-a dus la castelul lui, unde eram singuri si fericiti. Ma privea neincetat, nu puteam vorbi, parca amutisem, nu-mi ieseau cuvintele din gura.

Stateam asezata pe patul lui, ma uitam la el cum canta la pian, in mana tineam trandafirul de la el. Nu-mi dadeam seama daca visam sau era adevarat tot se se intampla cu mine, cu noi.

Vorbele lui calduroase ma linistea, desi atingerea lui era rece ca gheata. Nu stiam cum de avea atata caldura in suflet, cand pielea lui era rece. Era un mister pe care nici acuma nu am aflat raspunsul, secretul lui. Nu-mi povestea nimic despre el, zicea ca-i frica sa nu ma sperii de cum traieste el cu adevarat. Dar un lucru eram sigura: e vampire!

Dimineata, soarele in batea direct in ochii mei somnorosi, Am zambit usor, apoi mi-ai tras plapuma peste mine. Draperiile erau trase, soarele imi lumina puternic camera. Octy, sora mea era treaza inaintea mea. Venea in fiecare dimineata sa vada daca m-am trezit sau nu. M-a vazut ca inca dormeam, ca de obicei isi facea griji cand dormeam prea mult.”

-         Sarah? Trezeste-te! Ai dormit deja zece ore. De obicei nu dormi asa de mult. Ai patit ceva?

-       Of. Octy, te rog! Vreau sa mai dorm, ma simt asa de obosita. E prea devreme sa ma ridic din pat.

-         Devreme? E ora 16.00. Cat mai vrei sa dormi?

-         Bine, surioara. Cobor imediat. Mancam impreuna?

-         Desigur! Te astept jos, Sarah.

“Ma gandeam tot timpul la Jack. Nu reuseam sa ma concentrez la nimic, nici acasa, nici la scoala. De ce ai plecat? De ce nu mi-ai zis nimic?  Nu stiam nimic de el. Am ramas cu o amintire secreta. Nimeni nu trebuie sa afle ce s-a intamplat intre mine si el.

Eram furioasa, trista si speriata. Vroiam sa plec cu el. Gandindu-ma mai bine la ce era sa fac, am inceput sa lacrimez. Lacrimile curgeau incet pe obrajii mei albi ca varul. Oare era bine daca plecam impreuna cu el?

Ce s-ar fi intamplat? Am ramas, impietrita pe pat, cu intrebarile. Oare voi afla raspunsurile la toate intrebarile mele? Poate ca se va intoarce. M-am indreptat spre fereastra. Am deschis-o cu grija, m-am sprijinit cu o mana de fereastra si cu cealalta  afara.

Era un pic frig, simteam racoarea care imi intra in piele. Se simtea ca era septembrie, inceputul toamnei. Vantul sufla rece, pomii se pregateau sa ramane fara frunze, desi unele mai erau verzi. Soarele nu mai avea atata putere sa transmita caldura.

Oamenii se pregateau pentru toamna, imbracati in haine cu maneci lungi, geci pentru sezonul rece. Aici in Brasov e mai racoare. Un singur lucru mi s-a parut ciudat. Un baiat era asezat pe o banca veche si ruginita, sub un nuc.

Ma privea direct in ochi. E posibil sa ne uitam unul la altul, chiar in acest moment? Avea la el o foaie si un creion, Nu reuseam sa vad prea bine, dar cred ca scria ceva. Am vrut sa cobor jos, sa vorbesc cu el, dar m-am razgandit. N-am vrut sa-l sperii.

Am ramas blocata privind in continuare in ochii lui verzi. Apoi baiatul s-a ridicat de pe banca si a plecat. Am tresarit, inchizand repede fereastra. Parintii mei erau jos, ma asteptau la masa. Asa ca am lasat toate procuparile deoparte si am coborat jos.

Parintii nostri erau mandri de mine si de sora mea. Nici nu stiam cum sa le dau vestea despre mine si Jack Hunter. De aceea i-am dat pace secretului nostrum, pentru un timp. In acea dupa-amiaza, Octy m-a rugat sa merg cu ea la cumparaturi.

Ii placeau mult plimbarile, eu eram mai linistita. Peste o saptamana va fi ziua ei de nastere, va implinii cincisprezece ani. Isi doreste foarte mult o petrecere in stil vechi. Stiti voi! In stilul medieval, un bal mascat. Pare mai mult un fel de bal dinVenetia.

Fetele imbracate in rochii elegante, parul arajat, iar baietii imbracand costume elegante. O sa fie frumos! Cred ca o sa fie cea mai frumoasa petrecere pe care a avut-o Octy vreodata. Eu am acceptat sa asist ca ajutor  in tot ceea ce are legatura cu ziua ei.

Ce m-a zapacit cel mai mult, a fost cand am colindat o gramada de magazine. Si nici acuma nu si-a gasit rochia potrivita pentru bal. Ea imi spunea ca imi cauta mie o rochie deosebita. Mi-e indiferent de ce as purta la bal, va fi ziua ei speciala, nu a mea.

Imi plac rochiile simple, nu cu toate zorzoane atarnate de ea sau pe jos. Lui Octy i se pare amuzanta treaba cu zorzoane, dar nu strica sa ne mai distram si noi din cand in cand. I-am facut pe plac si am probat toate rochiile. Unele erau de seara stramte de culori diferite, unele erau stramte pe corp si larguta de la genunchi in jos.

Toate rochiile probate nu erau pe placul meu ci pe placul fetelor cu fitze. Mie imi placeau cele clasice sau cele gothice, uneori cele stil Lolita sau medievale. Am probat ultima rochie, gasita pe un umeras argintiu, pus deoparte de celelalte. Era o rochie neagra cu dantele pe marginea umerilor, la fel si jos unde se termina rochia.

Am probat-o cu drag, mi-a placut la nebunie modelul si culorile rochiei. Era lunga pana pana in pamant, potrivita pe corpul meu. Avea un material fin de catifea, stralucitor, in reflexia luminii parea sa fie rosu aprins. Mi se potrivea cu parul meu negru, obrajii rosii, aveam in par sase suvite vopsite rosii, ochii ii aveam albastrii  inchisi.

Octy avea parul saten, ochii caprui spre albastru, prietenoasa si uneori glumeata si jucausa. N-am reusit sa-i vad rochia lui Octy, cred ca era o surpriza pentru petrecerea ei. Greu aveam incredere in cineva, greu vorbeam cu persoane necunoscute. Aveam grija una de cealalta. Insa Jack Hunter parea diferit de ceilalti oameni.

Avea infatisarea unui baiat de 20 ani. Uneori ma intrebam: Oare o sa se intoarca? Vom fi din nou impreuna? Unde a plecat asa grabit? Ma priveam in oglinda, rochia statea perfect pe mine, parca eram din alt mediu. O vedeam pe Octy ca vorbea cu vanzatoarea, dar nu o auzeam. Am privit incontinuare in oglinda. Octy a plecat sa probeze si ea cateva rochii.

Am auzit pasi grei care se apropiau spre mine. Pareau a fi ghete grele, mirosul mi-era cunoscut si irezistibil de fermecator. Gandul imi era la Jack, eram speriata, dar nu surprinsa. M-a cuprins cu mainile lui reci usor de brau, pe la spate. M-a strans in brate cu mult dor.”

-       Arati minunat! Vino cu mine. Mi-a soptit calm la ureche, apoi a disparut. Ma simteam confuza, mintea mea era derutata. Simteam ca aveam fluturi in stomac, parca traiam din nou intr-un vis.

“Am respirat adanc. Dupa care imi aduc aminte ca am cazut jos. Auzeam vocea lui Octy, ma striga, era speriata. A strigat repede dupa ajutor. In visul meu il auzeam pe Jack. Asteptam sa vina langa mine. Ne aflam intr-un cimitir, am vazut in fata mea, era o masa cu lumanari.

Masa era asezata sub un pom uscat, fara frunze, batran, care dadea sa se prabuseasca la fiecare adiere de vant. Pe cerul era innorat dar luna plina isi facea loc sa straluceasca. In jurul meu numai pietre funerare, si lumanari la fiecare pas. M-am apropiat mai mult de masa, am observat doua pahare care parea a fi vin rosu si doua farfurii de desert Black Flower, avand pe ele trei picaturi de sange.

Ma intrebam daca era vin sau sange in paharele noastre? Eram speriata, imi auzeam fiecare bataie a inimii, o auzeam cu accelera. In cercam sa par calma. Sunt sigura ca si Jack imi asculta inima cu atentie. Jack mi-a citit privirea trista si dezamagita.

M-a luat incet de mana, dupa care a tras scaunul deoparte si m-a asezat la masa. Din acel moment in pahare nu mai era vin ci sange. Jack incerca sa ma convinga sa beau din pahar. Mi-am dat seama ca nu era un vis. Era un cosmar! Persoana din celalalt capat al mesei nu era Jack al meu.

Lipseau imbratisarile calduroase si tandretea disparusera. Privirea lui era serioasa, ochii rosii, fata palida, nu-l mai recunosteam. Parea o bestie! Simteam ca tot ce am avut noi candva s-a pierdut. Nu intelegeam de ce ma privea de parca eram o bucata de mancare vie, gata sa fie sevita.

Am luat pana la urma, paharul cu sange in mana. Il tineam drept spre Jack. Simteam ura fata de acest cosmar, niciodata nu am simtit atata ura fata de cineva. Ma simteam tradata! Singurul lucru pe care am reusit sa fac, era sa-I arunc sangele din pahar direct pe fata lui.

-    Te blestem! Am strigat cu voce surzitoare. Apoi am spart paharul meu de pamant. Am vrut sa fug cat mai repede de la masa. Insa el m-a oprit.

-       Stii ca nu e bine sa fugi de mine? Nu ai scapare. Spuse Jack tinand-o strans de brate.

-         Nu inteleg de ce-mi faci rau?

-       Am stiut ca vei fi a mea, din prima clipa cand te-am vazut. Nu a fost greu sa te conving. O, draga mea! N-o sa uit a cea amintire, erai cea mai potrivita dintre toate.

-     Ce a fost…nu va mai fi! Ramane doar o amintire secreta. Jack, tu nu meriti nimic, am sa dispar din calea ta pentru totdeauna. Nu voi deveni sclava ta…ai auzit? Nu mai vreau sa fiu a ta!!!

Am strigat cat de tare am reusit. A doua zi, m-am trezit langa sora mea. In acea zi am respirat usurata. Am fost palida la fata, tremuram toata, cat pe ce sa izbucnesc in plansete. M-am ridicat usor din pat, nu am vrut sa imi trezesc sora, care adormise langa mine.

Am vrut sa deschid fereastra. Aerul din camera mi se parea  inchis.  L-am zarit din nou  pe baiatul care statea pe acea banca veche. Avea in mana o foaie si un creion. I-am zambit usor si prietenesc. Eram din nou curioasa ce desena el. Avea o caciula neagra pe cap, parul saten lung pana la umeri, ochii verzi, purta haine largi de culoare inchisa. Mi-a zambit inapoi, cand am deschis fereastra.

Eram doi straini, ne uitam unul la celalalt, fara sa ne vorbim. Vroiam sa aflu totul despre el. M-am indepartat de la fereastra, lasandu-l sa deseneze in continuare. Sora mea era fericita, I se citea pe fata fericirea, mai era putin si incepea ziua ei de nastere.

Eu cred ca vor fi multi invitati, desi ea afirma ca sunt doar prieteni apropiati. Eu sunt mereu alaturi de ea, indiferent de ce o fi. Suntem un pic diferite, eu traiesc intr-o lume a viselor, iar ea vede realitatea. Imi pare rau ca i-am ascuns amintirea secreta fata de sora mea. Noi nu avem secrete una fata de cealalta, pana acuma.

Avem toata casa la dispozitie. Petrecerea se va desfasura intr-o camera mai mare, un fel de sala de dans. Mesele cu mancare sunt asezate in colturile camerei, scaunele la fel. Stiu ca vrea sa faca poze afara langa trandafirii din gradina. Fetele de mese sunt albe cu dantele, pahare cristaline…e opera mamei noastre. Pe masa au pus prajituri, bauturi si flori. Iar peretii aveau o culoare aurie.

Perdelele din camera sunt albe, luminile de la candelabru nu sunt asa puternice. O atmosfera draguta pentru distractii. Am incercat sa facem casa in stil medieval. Era potrivita pentru rochiile fetelor si costumele baietilor.

Eu? Am ramas, desigur, cu rochia din visul meu. Sper sa nu am surprize ca data trecuta. Nu vreau sa ii stric ziua de nastere lui Octy. Avea dreptate! Este un bal mascat. Toti aveau masti pe fata. Octy era minunata in rochia ei, albastra cu floricele albe. Parea din basmele cu printese si cavaleri.

Fiecare fata avea partenerul ei de dans. Cu singuranta era o atmosfera romantica. Am ales sa stau singura. Ma gandeam la Jack, la cosmarul de aseara. Nu mi-a placut deloc ceea ce mi-a spus. Imi priveam surioara, era asa de fericita. Ochii ii straluceau, in par avea floricele albe, se pare ca e singura care stia sa se distreze. Chiar imi este draga!

Stateam  linistita intr-un colt al camerei si priveam petrecerea de la distanta. In cele din urma am zarit de la intrare, un baiat inalt, saten cu ochii verzi. Era imbracat elegant  ca ceilalti, insa tinea in mana o floare. A intrat in sala, privea in lung incaperea, cauta pe cineva.

Eu m-am mutat la fereastra, incercam sa-l ignor. Privirea si-a indreptat-o spre mine. Am inceput sa respir mai greu. Asteptam sa vina cineva sa ma inveseleasca. Eram bucuroasa pentru Octy, desi zambeam fortat. M-am uitat numai la sora mea, a primit o gramada de cadouri si in curand va sufla in lumanarile de la tort.

Poate isi va dori ceva special sau poate ca vrea ca lucrurile sa fie la fel, ca pana acum. Sanatosi si fericiti! Dupa taierea tortului, m-am asezat in acelasi loc, singura. Suspinand dupa o imbratisare.

-    Vreau sa visez din nou. Vreau sa fiu indragostita cu adevarat, iar acea persoana sa simta la fel pentru mine. Eu asta imi doresc. Of! Jack m-a ranit prea tare. Oare am o noua sansa sa intalnesc pe altcineva? Toate aceste cuvinte se repetau in mintea mea.

Eram tacuta. Nu aveam curajul sa le zic alor mei secretul. Pe Octy nu vroiam sa o ingrijorez. Poate daca ii povestesc va rade de mine. O sa creada ca am innebunit. Cred ca mi-am pierdut mintile! Am ranjit un pic, apoi am vazut ca acel baiat se apropia din nou de mine.”

-    Scuza-ma ca te deranjez. Imi pari destul de cunoscuta. Spuse tanarul cu o voce blanda.

-         Nu e nici un deranj. Cu ce te pot ajuta? Sarah a zambit prieteneste, incercand sa-l ajute.

-         Eram sigur. V-am mai vazut undeva! Tanarul parea destul de emotionat.

-       Poftim? De ce esti asa de sigur? Nu stiu despre ce vorbesti? Sarah s-a dat la o parte pentru a pleca cat mai repede din fata lui.

-       Stai. Te rog,  nu pleca. As vrea sa vorbesc cu tine. Daca se poate, desigur?  Spuse tanarul uitandu-se in ochii lui Sarah.

“Acest baiat este foarte sigur pe el ca ma cunoaste. Dar unde ne-am mai vazut? Incerc sa-l ignor. Am aplecat capul in jos, iar el imi ridica la loc privirea. Era destul de atragator, bland si avea pe fata o masca  neagra. Ii se vedea numai ochii, nasul si buzele. Trebuia sa aflu mai multe despre el.”

-         De unde esti? Cine esti? De ce crezi ca ma cunosti?

-         Numele meu este Vince Black. Tu trebuie sa fi Octy, nu?

-        Imi pare rau, dar numele meu nu este Octy. Ea este sora mea. Imi dau seama ca ne-ai confundat, eu ma retrag. Spuse Sarah cu o privire dezamagitoare.

-         Sora ta? Cum e posibil? Tu trebuie sa fii…

-         Eu trebuie sa plec. Scuza-ma, te rog.

-     Singura? Preferi sa ma lasi singur? Eu cred ca vrei sa scapi de mine, sa te ascunzi. Sa nu te observe ceilalti ca esti trista.

“Am ramas uimita. E singura persoana de la bal care a vazut ca sunt trista. Nu era bine. Imi venea sa plang, lacrimile imi curgeau usor  pe obraji. Vince a luat o batista din buzunarul lui de la sacou si m-a sters usor pe fata. Am crezut ca o cauta pe sora mea, dar m-am inselat. Nu mai intelegeam ce se intampla.

M-a rugat  sa accept ultimul dans lent, inainte sa urc sus in camera mea. Am vrut sa ma retrag si sa raman singura. I-am zambit, am acceptat bucuroasa dansul, a fost frumos din partea lui. Ma tinea aproape de el, se uita direct in ochii mei. Imi mangaia usor fata si greu imi dadea drumul la mana.

La dans, el conducea, nu ma gandeam la nimic. Profitam de acest dans, stia sa se faca placut. Cum ziceam, ma atragea ceva la el. I-am dat de inteles ca as vrea sa-i vad fata. Sa-si dea jos masca. Dupa ce s-a terminat melodia, i-am multumit pentru dans si am urcat cateva trepte spre etaj. M-am intors la el, gandindu-ma bine la ce vreau sa fac. Sa stau singura in camera mea sau sa vorbesc cu Vince?

El ma privea atent, cum urc scarile. El mi-a zambit, sperand ca o sa ma razgandesc. A avut dreptate. M-am razgandit. Oare e ceva rau daca mai stau in preajma lui? Am sa risc…”

-  Te rog. Poti sa ma insotesti la o plimbare prin gradina? Spuse Sarah emotionata. Sperand ca Vince sa accepte.

-       As face orice sa fiu eu acela care iti tine companie. M-as bucura mai tare daca mi-ai spune cum te numesti. spuse Vince intinzandu-si mana spre ea, ajutand-o sa coboare.

-     Sunt Sarah. I-am zambit inapoi, l-am prins de brat, apoi am iesit impreuna spre gradina din spatele casei.

“Sora mea ne privea cum ieseam din casa. Sora mea era si mai bucuroasa acum ca nu mai stau singura intr-un colt al camerei. Dupa ce ne-am asezat pe un leagan facut din lemn de stejar, Vince si-a dat jos masca. I-am vazut mai bine fata, mi-am dat seama ca era tanarul pe care-l vedeam la geam, dimineata dupa ce ma trezeam.

Am auzit multe vorbe rele, dar si bune despre el. Am inteles de la vecinii nostri ca nu-i placea scoala. Avea o pasiune aparte, ascunsa. El de fapt nu scria, facea schite de aviatie. Pare genul de persoana independenta si cu multa incredere de sine. Am auzit pe multi spunand ca este un vagabond, insa eu cred ca se insala cu totii.

Vince este un tanar pasionat de avioane. Este de treaba, sunt sigura ca ma pot baza pe el oricand. Presupun ca dorinta lui este sa zboare, sa fie in aer tot timpul. Vince calatorea singur, lucreaza mult intr-un fel de fabrica unde se reparau/construiau avioane. Mi-a povestit ca merge unde are el chef si face doar ce-i spune inima fara sa-i pese de gura lumii.

In acea seara am cunoscut o parte din el. Vince e vesel, viteaz, ii place sa se distreze, sa rada, sa fie inconjurat de prieteni. Visa mult cu ochii deschisi. A zburat de multe ori, insa nu a apucat sa piloteze un avion. Nu inteleg de ce statea singur pe banca? De ce ma privea tot timpul cand deschideam fereastra?

Trandafirul din mana lui, la lasat pe masa, atunci cand am dansat. Am vazut ca cauta ceva, se uita cand in stanga cand in dreapta. Apoi privea atent in jos. Era amuzant. Ne-am mutat langa trandafiri, pe o bancheta din lemn. Am inceput sa povestim. Si povesteam…Ore in sir tot povesteam.”

-         Imi spui te rog, de ce erai mereu singur pe acea banca?

-       Nu aveam cu cine sa stau. Pare cam plictisitor sa stai singur pe o banca, dar mie imi place. Tie, nu?

-         Asa e! Uneori ma simt mai bine singura. Imi imaginez ca nu exist si ca cei din jurul meu nu exista. Acuma trebuie sa recunosc, in visele mele apare o persoana care mi-e foarte draga. Sta alaturi de mine si ma face sa rad.

-         Cine este acea persoana? Poti sa-mi povestesti daca doresti.

-         Acea persoana? Nu mai conteaza cine a fost. Oricum totul s-a schimbat si nu vreau sa te plictisesc cu povestile mele copilaresti.

-     Sarah. Daca te ajuta sa te descarci, poti sa imi povestesti tot ce doresti. Promit ca n-o sa rad. Nu vreau altceva decat sa te ascult. Promit ca a-mi sa-ti pastrez secretul.

-         Nu e nimic amuzant. Uh…Trebuie sa plec.

-         E asa de grav? E spre binele tau. Poti vorbi cu mine despre orie. Eu am avut o gramada de probleme si nu am stiut cu-i sa ma adresez. E sansa ta. Ti-am spus, iti sunt alaturi.

-   Esti cumva preot? Ti-am zis, nu e nimic amuzant. Iar problemele tale sunt minore pe langa ale mele. Nu are rost, intelege-ma!

-       E vorba despre persoana de care te tot feresti? Ti-a facut vreun rau? Cine te-a facut sa plangi asa de tare, incat o sa ajungi sa-ti doresti moartea?

-   De unde stii toate aceste lucruri? Cine esti cu adevarat? Eu nu am spus nimanui.

-         Stai linistita, Sarah! Nu am venit aici sa te sperii, nici sa te supar. Te-am vazut de cateva ori la geam. Trista, ganditoare. Am crezut ca vrei sa vorbesti cu cineva. Sa te descarci. Eu am sa plec. Nu vreau sa te intristez.

“Vince mi-a lasat o floare si a plecat. Am fost speriata pe moment. Mi-a zis toate acele lucruri, ma gandeam ca poate Jack la trimis. M-am simtit prost fata de el. Nu trebuia sa-l las sa plece asa. A vrut doar sa vorbeasca cu mine, sa ma linisteasca. Oare am sa-l revad? Ar trebui sa ma ridic, sa-l caut sis a-mi cer scuze pentru ca am vorbit urat cu el.

Cred ca mi-a fost frica, sa nu se apropie prea mult de mine. Octy ma tot striga sa intru in casa, sa o ajut sa stranga lucrurile de la petrecere. M-am ridicat pana la urma, am intrat  in casa. Floarea de Vince am dus-o in camera mea, am asezat-o intr-o vaza cu apa. Am lasat-o pe fereastra. Majoritatea invitatilor au plecat.

M-am apucat sa strang farfuriile si paharele. A fost o petrecere reusita. Toata lumea s-a simtit bine. Era trecut de ora 22.00. Am decis sa merg in camera mea si sa ma pregatesc de culcare. Ma mir ca a tinut asa de putin petrecerea lui Octy. Doar a inceput la 17.00. Oare asa au decis parintii nostri? Sa nu ne trezim a doua zi obositi?

Pana la urma m-am intins pe pat. Nu reuseam sa adorm. Stateam linistita cu ochii inchisi, incercand sa nu ma gandesc la nimic. Am inceput sa aud o voce cunoscuta. La inceput am crezut ca e doar in imaginatia mea. Se auzea destul de clar. O auzeam numai eu? Eram curioasa, asa ca m-am dus sa vad de unde se aude.

Ma striga pe nume. Cineva ma striga. M-am indreptat spre fereastra. Incet. Am vazut ca luna reflecta puternic, asa am reusit sa observ o umbra care se apropia de mine. Cineva statea in spatele meu! M-am intors speriata, insa nu era nimeni. Cand sa ma intors spre fereastra, am fost prinsa de o mana. Trasa afara…Nu am avut timp sa actionez si sa ma retrag.

Cineva m-a luat in brate si dusi am fost. Unde ma ducea? Inca nu stiam. M-a lasat intr-un parc. Era intuneric bezna, ma chinuiam sa vad ceva. De abia se vedea cararea. Ma aflam intr-un parc de copii, unul vechi si distrus. Pomii erau batrani si uscati. Leaganele rupte si ruginite la fel si topoganul.

M-am uitat cu spaima in jurul meu. Nimic! Nu stiam incotro s-o apuc. In cele din urma m-am asezat pe unul dintre leaganele ruginite. Vantul sufla mai rece, eu eram in camasa mea de noapte albastra, simpla. Eram desculta si mi-era frig.

Am hotarat sa plec din parculet. Nu era nimeni in afara de mine. Trebuia sa ajung acasa. Am luat-o pe carare tot inainte. Am mers incet, atenta la fiecare pas pe care il faceam. Ma uitam in jurul meu cu mare grija. Am dat de un rau. M-am apropiat de rau, apoi m-am asezat pe iarba. Am gasit doua pietricele, cu care arucam in rau.

Am rasuflat usor. Mi-am inchis ochii, m-am lasat pe spate, pe iarba. Ma gandeam la Vince Black. Incepusem sa-mi placa de el. Asa simplu cum era. Mi-am deschis ochii, ma uitam, zambind spre cer. Priveam luna, in soapta i-am rostit numele: “Vince!”

-         Vince? Cine este Vince? Spuse Jack furios.

-         Cecece ce cauti aici?

“Am tresarit cand i-am auzit vocea lui Jack Hunter. Nu stiam cum a aparut asa de repede langa mine. De unde stia el unde sunt? Nu mi-am dat seama cat de aproape era de mine. Cred ca el a fost acela care m-a abandonat in parculet. Acum sunt sigura ca a aflat de Vince Black. Doamne! Daca o sa fie in pericol? Jack era nervos, ochii i-au ramas blocati pe mine. Avea privirea incruntata, i-am vazut cum i s-au inrosit ochii. Prezenta lui imi dadea fiori.”

-         Eu te-am adus aici. Ai uitat deja? Aici ne-am intalnit prima oara.

-         Mda. A fost candva.

-         Cum adica candva? Chiar nu vrei sa intelegi, Sarah?

-        Sa inteleg ca ma ranesti? Sau ce anume vrei sa inteleg? Spune-mi, Jack. Ce tot vrei de la mine? Ce te nemultumeste?

-        Imi dau seama ca nu-ti pasa de soarta ta. Hm. Nu ma mir, doar esti un OM. Tot ce vreau este sa mergi cu mine. Sa fugim amandoi departe. Ce spui, Sarah? Nu vrei sa traiesti ca mine?

-     Nu vreau sa ajung ca tine. Nemilos, crud si inselator. M-am saturat de fanteziile tale. S-a terminat. Lumea ta e otravitoare pentru mine.

-    Ma mir ca spui toate astea acum. Inainte doreai foarte mult sa ma insotesti peste tot numai sa fi cu mine. Sau ai uitat?

-     Asta a fost inainte sa ma ranesti. Farmecele tale te-au cam parasit. Nu mai ai putere asupra mea, Jack. Ti-am zis, s-a terminat. N-o sa imi duci dorul, ai vampiritele tale, mereu iti pazesc spatele.

-      Sarah, draga mea! Eu doar pe tine te vreau. Vino cu mine. Stiu ca vrei sa te alaturi. Hai, apropie-te. Sarah, nu ma lasa singur.

-         Tu? Singur? Ma faci sa rad. Ti-am spus clar: NU!

“Imi venea sa rad cand l-am auzit, cum incerca sa ma pacaleasca din nou. De data asta nu mai e cum vrea el. Tineam distanta de el. Cu prima ocazie o luam la fuga. Stateam nemiscata. El se uita profund la mine, sa nu ma scape din calea lui. Orice miscare imi era fatala.

Mi-am dat seama cat de periculos este. Putea sa ma raneasca oricand dorea el. Incercam sa am mare grija. Ma simteam incoltita, eram desculta si aproape dezbracata. Fara aparare, iarba de sub picioare era alunecoasa. Aveam o presimtire nu prea placuta. O sa alunec. La asta nu eram atenta ci la miscarea pe care o s-o faca Jack.”

-    Nu poti pleca. N-am sa te las in pace. Spuse Jack cuprinzand-o pe maini. Fortand-o sa se apropie de el.

-         Jack, lasa-ma. Ma strangi prea tare. Jack, ma doare!

-       Daca nu vrei sa mergi de buna voie, te i-au cu forta. Trebuie sa te oblig. N-am sa plec fara tine. Vei deveni ca ceilalti din lumea mea.

-        Jack, asculta-ma. Stai! Da-mi drumul! Nu esti tu cel care imi decide soarta.

“M-am zbatut. Am incercat sa scap de el. Il loveam cu mainile, daca era nevoie si cu picioarele. El era mult mai puternic. Nu-l mai vazusem asa, parca innebunisera. Am vazut in ochii lui, cat de mult conta ca eu sa devin ceea ce era si el. Mi-era frica. Nu vroiam sa fac acel pas. Nu vroiam sa fiu vesnic blestemata. Nu mai era Jack pe care l-am cunoscut candva.

Cum ma zbateam sa scap de el, cum faceam un pas in spate. Un pas inapoi, mai aproape de rau. Nu-mi dadeam seama de ceea ce urma sa fac. Tot ce vroiam era sa scap de el. Sa scap de ghearele lui. Imi aduc si acuma aminte, exact cum s-a intamplat totul.

Jack s-a apropiat din ce in ce mai mult de mine. Eu ma dadeam in spate. Raul era aproape…Jack a vrut sa ma prinda mai bine de maini. Dar m-a scapat. M-am retras alunecand pe iarba, direct la vale in rau. Tin minte, ultimul cuvant pe care i l-am spus lui Jack, inainte sa alunec: “NICIODATA!”

El spera ca ma voi ineca repede. Daca nu reusea sa ma aibe, sa-i apartin, atunci nimeni nu avea acest drept. M-am scufundat redede la fundul raului ca o ancora. 
Eh, Jack! Promit ca un timp n-o sa ne mai vedem.”